Adevarul.ro

Absolvenţii de-a VIII-a intră în focuri

20 iunie 2011, 16:27 |  Autor: Cătălina Toma, Oana Sandu | 

Cuvinte cheie: Evaluari Nationale, Liceu, examen, Admitere, scoala, viitor,

Examenul a început pe 20 iunie

Foto: lucian muntean

Examenul a început pe 20 iunie

 

Cea de a doua probă a Evaluărilor Naţionale, cea de Matematică, va fi susţinută mâine de elevii care tocmai au terminat gimnaziul. Notele testelor pe care absolvenţii claselor a VIII-a le susţin în această săptămână pot fi hotărâtoare în privinţa admiterii în liceul dorit.

Evaluarea Naţională se susţine într-o singură sesiune. Elevii au la dispoziţie o oră şi jumătate pentru a rezolva subiectele. Măsurile stricte de securitate nu-i ocolesc nici pe ei. Dacă un elev este prins că încearcă să copieze, este eliminat din examen şi primeşte nota 1.

„Se interzice elevilor să pătrundă în clasă cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile ori cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. Nerespectarea acestor dispoziţii privind introducerea de materiale interzise în sala de clasă duce la eliminarea elevului din clasă de către preşedintele comisiei, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi la notarea cu nota 1 a lucrării elevului eliminat", se arată în metodologia de organizare şi desfăşurare a testelor naţionale.

Pentru lucrările scrise, elevii pot folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi doar creion negru. Pentru proba la Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen, însă nu au voie în sală cu mijloace de calcul. Elevii care doresc să corecteze o greşeală trebuie să taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală.

După rezolvarea tuturor subiectelor, elevii trebuie să-şi numeroteze paginile sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini (exemplu: 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini).

Cum să iei o notă bună la Matematică

Dintre toate materiile, „îngrăşarea porcului în ajun" dă cele mai slabe rezultate în cazul Matematicii. În aceste condiţii, profesorii îi sfătuiesc pe elevi să renunţe la emoţii şi să verfice prin cel puţin două metode rezultatul. Transcrierea rezultatelor de pe ciornă pe curat poate da de asemenea bătăi de cap candidaţilor. Astfel, ei trebuie să fie foarte atenţi când trec pe foaia de examen rezultatul final.

„Esenţial este ca elevii să se concentreze pe enunţul subiectelor", explică Rozica Ştefan, profesoară de matematică şi directoare a Şcolii nr. 56 „Jose Marti" din Bucureşti. Profesoara spune că, în primul rând, elevii trebuie să fie atenţi şi la enunţ, şi la ipoteză, şi la concluzie. „Contează ce au învăţat în cei patru ani de gimnaziu şi evident, mai puţin ce au învăţat în ultima săptămână. În mod normal şi logic, primul subiect este de cel mai uşor, de nota 5-6. Este subiectul pe care ar trebui să-l facă fără probleme mai toţi elevii."

Rozica Ştefan spune că, aşa cum arată modelele de subiecte, exerciţiul al doilea din examen are un grad de dificultate mai mare. „Nu sunt foarte grele, aproape de nota  8 sau 9, pentru copii de un nivel mediu. Exerciţiul al treilea este cel care departajează, arată care este elevul care a muncit mult, care gândeşte, acolo vorbim de un grad mai mare de dificultate", explică profesoara de matematică.

Calendarul testării

- 20 iunie - Limba şi literatura română - proba scrisă
- 21 iunie - Limba şi literatura maternă - proba scrisă
- 22 iunie - Matematică - proba scrisă
- 24 iunie - Afişarea rezultatelor
- 24 iunie - Depunerea contestaţiilor
- 25-26 iunie - Rezolvarea contestaţiilor
- 27 iunie - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
- 29 iunie- 5 iulie - Completarea opţiunilor în fişele de înscriere
- 13 iulie - Afişarea listelor de admitere la liceu
- 15-25 iulie - Depunerea dosarelor de înscriere


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Absolvenţii de gimnaziu intră în focul admiterii

    Testele naţionale încep pe 20 iunie. Între timp, unele licee vocaţionale, ca de exemplu cele sp ...

    La 12 ani rezolvă probleme de logică pentru studenţi

    Vladimir Vîntu şi Ştefan Stănişor, doi elevi în clasa a VI-a din Constanţa,şi-au uimit profesor ...

    Vedeta mea preferată: „O iubesc pe Hannah Montana“

    Ivona Bobea (foto) are 12 ani şi este elevă în clasa a V-a la Şcoala Nr. 11 „George Tutoveanu“ ...

    Vezi calendarul admiterii la liceu în anul şcolar 2012-2013

    Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012- ...

    Liceul „Dante Alighieri“ se modernizează

    Liceul bilingv româno-italian „Dante Alighieri“ primeşte în fiecare zi aproape 900 de elevi, de ...

    Cormoranul are club de ecologie în Gîrcov

    Copiii din Lunca Dunării au sărbătorit ziua fluviului cu care se învecinează prin balet, film ş ...

    Iulia Lincan, de la Colegiul „Mihai Viteazul“, a obţinut titlul de „Profesorul anului 2011“, în Prahova

    Iulia Lincan, profesoară de Informatică la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" din Ploieşti a pr ...

    Minţile sclipitoare îşi caută viitorul

    Mai mulţi elevi de gimnaziu ştiu deja la ce liceu vor să înveţe, îşi doresc să-şi continue stud ...

    Note mari la clasă, note mici la admitere

    Absolvenţii de generală cu media 8 sau 9 au avut sub 5 la testările naţionale cu care au intrat ...

    Sfatul psihologului:Copiii imită cititul

    Chiar termenul „obligatoriu“, reprezintă pentru elevi o cerere imperativă, care transmite mesaj ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole