Voluntari în China
0
Un grup de români a reuşit să ducă educaţia nonformală în ţara cu unul dintre cele mai rigide sisteme de învăţământ din lume, petrecând o lună întreagă imersat într-o cultură greu de înţeles.
Tinerii care, în mod obişnuit, nu au prea multe oportunităţi (fie pentru că locuiesc în zone rurale, au probleme economice, provin din familii dezorganizate sau au diferite dizabilităţi), au şansa să facă un lucru important cu viaţa lor implicându-se în programe de voluntariat. Serviciul European de Voluntariat (SEV) este un astfel de program şi de el au profitat cei 11 tineri care au mers la începutul lunii mai în China. Misiunea lor? Să aplice metode de educaţie nonformală care să depăşească bariera de limbă. Prin educaţia nonformală înţelegem orice experienţă de învăţare în afara clasei.
Au mers în trei organizaţii din oraşul Guangzhou (o metropolă cu 13 milioane de locuitori), în sud-estul Chinei. Două dintre ele erau centre comunitare şi ofereau programe după şcoală pentru copii şi activităţi de timp liber pentru bătrâni, iar al treilea era un club pentru copiii cu nevoi speciale.
„Ce-am văzut acolo, mai văzusem doar în filmele româneşti cu primari comunişti", povesteşte voluntarul Cosmin Catană (31 de ani, din Bucureşti), despre primul contact cu reprezentanţii unuia dintre centrele în care urmau să lucreze. „Comunicarea a fost foarte formală. S-a pus accentul pe titluri, pe ierarhii. Or, noi mersesem acolo să facem educaţie nonformală! Ne-au întrebat şi dacă avem vreo legătură cu religia sau politica şi a trebuit să-i asigurăm că nu facem niciun fel de propagandă."
Port tradiţional în oraşul Feng Huang, în centrul Chinei
Dintre toţi voluntarii, Cosmin era cel mai în vârstă şi cu cea mai mare experienţă. Şi-a început „cariera" de voluntar pe când era în liceu, iar ulterior a ajuns să lucreze în diverse ONG-uri. A aplicat la proiect pentru că voia să trăiască „o experienţă de scufundare în cultura altei ţări", dar şi pentru că era ultima lui şansă (programul SEV se adresează tinerilor de până la 30 de ani).
Diferenţe culturale
Primele două săptămâni au fost de acomodare: la climă (soare puternic urmat zilnic de rafale scurte şi dese de ploaie), la oameni, la limbă, inclusiv la ţânţari (nişte specimene uriaşe, „de gherilă", teribil de agresive). Tot în primele două săptămâni li s-a făcut şi o minimă pregătire pentru interacţiunea cu tinerii şi copiii din centre: „Ne-au avertizat în privinţa diferenţelor culturale, ne-au spus să nu-i îmbrăţişăm pentru că ei nu-şi exprimă afecţiunea în public", spune Cosmin. Apoi au început „negocierile" cu gazdele. „Am făcut vizite la organizaţii ca să vedem ce fac ei şi ne-am negociat programul de activităţi, adică le-am spus ce putem şi ce vrem noi să facem."
O parte dintre voluntari, într-o scurtă vacanţă prin China
Discuţiile au fost intermediate de „buddies" (n.r. - amici), adică studenţi chinezi de la facultăţile de limbi străine, care au stat la dispoziţia voluntarilor ori de câte ori aveau nevoie, ajutându-i să comunice cu localnicii. E drept că au făcut şi cursuri de limbă chineză, o dată la două, trei zile, de-a lungul şederii acolo. „Acum ştiu să spun «salut», să întreb «cât costă», să spun că «e prea scump» şi să cer unui grup să se aşeze în cerc", povesteşte Cosmin.
Exerciţii de încredere
În următoarele două săptămâni s-au împărţit în echipe, şi-au ales câte un centru şi au început lucrul cu copiii. Cosmin a vrut să meargă la centrul pentru copii cu dizabilităţi. „Aveam experienţă dinainte. Am lucrat cu copii cu dizabilităţi intelectuale la Special Olympics şi am făcut programe pentru tineri cu dizabilităţi fizice la o altă asociaţie din Bucureşti."
Aici, provocarea a fost să adapteze metodele de lucru ale educaţiei nonformale la specificul problemelor pe care le aveau copiii, respectiv autism şi sindrom Down. „Am început întâi cu jocuri pentu coeziunea grupului, pentru ca ei să capete încredere în noi. Cred că 99% din comunicare a fost nonverbală şi paraverbală. Ne înţelegeam prin mimică şi prin semne", spune Cosmin.
Jocuri la Tong De Community Center
După ce le-au câştigat încrederea, voluntarii s-au pus să-i şi înveţe câte ceva. „Am lucrat pe familiarizarea cu mediul extern. Autiştii şi cei cu sindrom Down au o zonă de confort foarte restrânsă în ceea ce priveşte mediul exterior.
Pentru ei e foarte clar ce se întâmplă acasă, la centru, dar în rest e o lume necunoscută", spune Cosmin. Aşa că voluntarii au încercat să-i apropie de această lume. Nu scoţându-i afară, căci nu aveau voie să iasă din centru, ci aducând lumea la ei, prin fotografii. „La final, puteau să identifice zona de apartenenţă în funcţie de trăsăturile feţei şi rasele în funcţie de continente."
Apoi au încercat să le dezvolte câteva abilităţi manuale: i-au învăţat să facă portofele (din cutii goale de lapte) şi cercei. Însă distracţia cea mai mare a fost jongleria. „Am lucrat pe dezvoltarea echilibrului şi conştientizarea spaţiului. Cei cu sindrom Down nu au o conştienţă clară a obiectelor din jurul lor şi sunt neîndemânatici. La fel autiştii. De la jonglerie se dezvoltă un control spaţio-temporal fantastic, pentru că ştii ce, cum şi când se întâmplă. Sigur, nu le-a ieşit tuturor, doar celor care aveau abilităţi motrice mai mari. Însă ca distracţie şi conştientizare, jongleria a fost un megahit!", povesteşte Cosmin.
La sfârşitul celor două săptămâni, voluntarii au organizat o festivitate pentru ca părinţii să vadă progresele. „Au fost super-încântaţi! Pregătisem o activitate de 40 de minute care s-a întins pe două ore, pentru că au vrut să vadă toate lucrurile pe care le puteau face, nu doar ce pregătisem noi pentru serbare", povesteşte Cosmin. Şi echipele care au lucrat în centrele comunitare au avut succes: dacă în primele două, trei zile au avut 12 copii la activităţi, după aceea au venit 20, iar în ultima săptămână au lucrat cu 50 de copii.
Activităţi la centrul Tong De
Ordinea şi disciplina
Când a ajuns în Guangzhou, Cosmin a vrut să ştie cum de reuşesc chinezii să păstreze legendara disciplină. Aşa că s-a dus în şcoli şi a ajuns la concluzia că nu e vorba de „a ţine sub control", ci de respect. „M-am dus în câteva şcoli şi am asistat la activităţile extracurriculare organizate de şcoală. Să vezi cum fac animaţie cu 250 de copii în 20 de minute! E fantastic! Şi asta pentru că toţi copiii sunt atenţi şi sunt dispuşi să facă tot ce li se spune. Nu sunt obedienţi, sunt motivaţi. Toţi profesorii, animatorii şi asistenţii sociali pe care i-am văzut acolo sunt foarte entuziaşti şi pun foarte multă energie în ceea ce fac. Şi sunt contagioşi."
Bilanţ la plecare
După o lună petrecută în China, despărţirea a fost grea pentru toată lumea. „Ne-au strâns în braţe, ceea ce ei nu fac, şi au plâns când am plecat. La fel şi noi. Ne-am ataşat de ei pentru că sunt foarte lipicioşi. Chiar dacă ştiam cum e să lucrezi cu copii şi am încercat să ne pregătim, evident că n-am reuşit să evităm asta." În ce-i priveşte pe voluntari, s-a mai întâmplat ceva. Cosmin vorbeşte despre „schimbări în plan personal" şi „reprioritizări": „Poate sunt cuvinte mari, dar voluntariatul e o experienţă care-ţi schimbă viaţa".
"Toţi profesorii, animatorii şi asistenţii sociali pe care i-am văzut acolo sunt foarte entuziaşti şi pun foarte multă energie în ceea ce fac.''
Cosmin Catană voluntar
"Ne-au întrebat dacă avem vreo legătură cu religia sau politica şi a trebuit să-i asigurăm că nu facem niciun fel de propagandă.''
Cosmin Catană voluntar
11 tineri români au petrecut o lună în oraşul Guangzhou între 1 mai şi 3 iunie 2012.
Dezvoltare personală şi cunoaştere
„Volunteers across frontiers" (n.r. - voluntari peste graniţe) este un proiect dezvoltat în cadrul Serviciului European de Voluntariat, în contextul Anului UE-China. Proiectul acoperă costurile de trai ale voluntarilor pe durata stagiului şi 90% din costurile transportului internaţional. Din obiective fac parte şi stimularea dezvoltării personale a voluntarilor prin experienţe interculturale şi a solidarităţii între tineri. Proiectul este realizat cu sprijinul Programului Tineret în Acţiune al Uniunii Europene şi este unul din primele de acest fel în spaţiul european. Partenerii români la proiect au fost Centrul de Asistenţă pentru Dezvoltarea Durabilă a Resurselor Umane şi asociaţiile Chance for Life România şi Organizaţia Studenţilor din Arad.
Se încarcă comentariile...
