Adevarul.ro

Şcoli scumpe în Statele Unite ale Americii

30 august 2010, 18:45 |  Autor: Andreea Ofiţeru | 

Cuvinte cheie: clanul kenedy, scoala, educatie, sua,

Clanul Kennedy va participa la inaugurarea școlii dedicate memoriei rudei lor

Clanul Kennedy va participa la inaugurarea școlii dedicate memoriei rudei lor

 

Una dintre cele mai costisitoare şcoli, pentru care s-au cheltuit aproape 600 de milioane de dolari, va fi deschisă în Los Angeles, lângă locul asasinării lui Robert Kennedy. Chiar dacă este criză economică şi mii de profesori americani sunt puşi pe drumuri, oficialităţile din diverse state de peste Ocean inaugurează şcoli extrem de scumpe.

Cea mai scumpă şcoală publică din Statele Unite ale Americii se va deschide luna viitoare în Los Angeles, pe rămăşiţele fostului Hotel Ambasador, în apropierea locului unde Robert F. Kennedy, fratele mai mic al fostului preşedinte american, a fost asasinat în 1968, în timp ce se pregătea să participe la alegeri.

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului „The Washington Post", şcoala va primi peste 4.200 de elevi, de la grădiniţă până la liceu, aleşi dintre cei mai buni copii din oraş.

Pentru toate clădirile acestei şcoli, statul american a alocat 578 de milioane de dolari. Şcoala cuprinde picturi murale şi o mini-statuetă a celui căreia şcoala îi poartă numele, dar şi piese din fostul hotel.

Critici pentru abandon

Cu toate că are multe dotări de ultimă oră, şcoala nu a fost primită cu entuziasm de toată lumea. „Noua clădire este frumoasă, dar dacă este condusă de aceiaşi oameni care au adus rata abandonului la 50%, atunci banii contribuabililor vor fi irosiţi, iar părinţii sunt păcăliţi", a declarat Ben Austin, directorul executiv al organizaţiei „Parent Revolution". Şcolile scumpe au fost deschise într-un context nu tocmai favorabil, când aproape 3.000 de profesori au fost disponibilizaţi în ultimii doi ani, iar multe programe academice au fost închise.

Los Angeles nu este singurul oraş care deschide şcoli scumpe. Unele dintre cele mai costisitoare şcoli se găsesc în cartiere din New York, New Brunswick şi New Jersey. La nivel naţional, zeci de şcoli au depăşit 100 milioane dolari cu facilităţile, inclusiv cu sălile de orchestră sau săile pentru servirea mesei. Extravaganţele întâlnite în diversele instituţii de învăţământ i-a făcut pe critici să se întrebe dacă nu cumva ar trebui cheltuiţi mai mulţi bani cu profesorii. „Arhitecţilor le sunt dragi astfel de construcţii, dar există un pic de lipsă de disciplină", a declarat Maria Filardo, director executiv al Fondului Şcoala Secolului 21.

Banii, din campania electorală

Directorii şcolilor din Los Angeles susţin că ridicarea acestor şcoli a fost plănuită cu mult înainte de începerea crizei economice şi sunt finanţate cu 20 de miliarde de dolari, strânşi în timpul campaniei electorale, aşa că nu ar afecta bugetul de învăţământ.
Inspector şcolar în LA, Ramon Cortines, a explicat că instituţiile sunt mai scumpe din cauza preţurilor exorbitante de la materialele de construcţii şi a terenurilor pe care au fost construite şcolile. Chiar dacă acum preţurile au mai scăzut, în urmă cu câţiva ani preţul unui metru pătrat de construcţie era de 600 de dolari.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole