Pistolar, datorită profei de română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Babii, campion la tir
Sorin Babii, campion la tir

Marele campion Sorin Babii îi este şi astăzi recunoscător profesoarei care i-a trimis, în 1977, la tir pe elevii cu note bune.

Îşi aminteşte şi acum data exactă: 13 februarie 1977, ziua în care a tras pentru prima dată într-un poligon, în urma unei selecţii făcute în şcoală, „pe bază de note bune". Mirosul de praf de puşcă îl atrăsese însă către acest spaţiu cu mult înainte, iar în clasa I sărea gardul, alături de alţi puşti din cartierul arădean din apropiere de „UTA" ca să colecţioneze tuburi de cartuşe.

La primul concurs a tras record naţional, dar era cât pe ce să renunţe la sport, tocmai pentru că „rezultatele la învăţătură" începuseră să sufere din cauza cantonamentelor şi competiţiilor. E nemulţumit că astăzi „sportul e lăsat mai la coadă" în şcoală, dar e optimist în privinţa viitorului acestei discipline sportive în România.

„Weekend Adevărul": Copilăria, la Arad, iar primul contact cu poligonul de tir s-a produs la o vârstă foarte mică...

Sorin Babii: Da, la 7 ani, pentru că îmi plăcea mirosul prafului de puşcă. Se simţea în zona mea de joacă, pentru că ai ai mei se mutaseră atunci de pe Strada Sportului, unde m-am născut, într-un bloc care era la vreo 400 de metri distanţă de poligon...

Sorin Babii este de doi ani preşedintele  Federaţiei Române de Tir

A fost oarecum inevitabil să vă îndreptaţi spre acest sport...

Prima dată, la poligon m-a dus o mătuşă care lucra la Uzinele Textile. Trebuia să participe la exerciţiile acelea de pregătire pentru apărarea patriei, care erau obligatorii...

„P.T.A.P." (n.r. - acronim folosit larg în perioada comunismului, „Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei")...

Atunci am văzut pentru prima oară cum arată o puşcă, nişte ţinte... N-am făcut nimic altceva decât să privesc. Mi-a plăcut chestia asta şi îmi aduc aminte că îmi plăcea mult mirosul de praf de puşcă, de materiale, de magazie... Simt şi acum mirosul acela foarte distinct. Şi am rămas cu o primă impresie atât de puternică, încât leul pe care mi-l dădeau ai mei în fiecare dimineaţă să iau „cornul şi laptele", că atunci era subvenţionat de părinţi (dădeam 75 de bani pe un borcan de sana şi 25 de bani pe un corn) preferam uneori să-l păstrez ca să trag de patru ori cu pistolul la o tonetă din aceea de agrement.

Deci o pasiune care a pornit aşa...

Aveam vreo 9 ani şi profitam de fiecare ocazie, de câte ori mergeau ai mei să tragă cu gărzile patriotice... Pe urmă, cum poligonul era în zona mea de joacă, mergeam cu copiii, ne uitam peste gard la sportivii care trăgeau în poligon. În felul acesta, îmi amintesc că le-am văzut prima oară pe Silvia Kaposztai şi Maria Sălăjan, care la vremea respectivă erau cele mai bune la acest sport. Erau în echipa naţională şi în '77 au devenit şi campioane europene, cu Maria Popovici alături. Toate trei erau din Arad, aşa că eu le vedeam peste gard. Mi-aduc aminte că de vreo două ori am sărit gardul poligonului, am aşteptat să plece toată lumea şi am sărit gardul ca să adunăm tuburi de cartuşe.

Ce făceaţi cu ele?!

Ne lăudam, care are mai multe, care are mai multe albe, care are mai multe galbene... După aceea, în februarie 1977, pe 13 februarie, a fost duminica în care m-am dus pentru prima oară la poligon, în urma unei acţiuni de selecţie făcută de un instructor de la clubul sportiv UTA. A venit la noi în şcoală şi a făcut o selecţie. Sigur, toată lumea voia să facă tir; când ne-a întrebat „Cine vrea să vină?", am răspuns în cor: „Toţi!".

Toţi băieţii sau toate fetele?

Toată clasa, băieţi, fete, nu conta! Eram în clasa a VII-a şi profesoara de română, care era aşa, mai severă, ştia foarte bine situaţia fiecăruia la învăţătură, a zis: „Tu, Popescu, Georgescu, Ionescu... voi nu mergeţi, pentru că aveţi note mici!"

Deci era pe bază de merite, a fost o selecţie în funcţie de note...

Da, pentru că instructorul respectiv a spus că are nevoie de copii care pot să fie atenţi, pot să urmărească, să se controleze... Deci pe cei mai zvăpăiaţi sau pe cei cu note mici la învăţătură, i-a îndepărtat din prima. Şi atunci duminica următoare m-am prezentat la poligon şi am tras primele cinci focuri, cu un pistol cu aer comprimat, la 5 metri, cinci proiectile foarte micuţe, muniţia pentru probele de aer comprimat. Şi
m-am numărat printre cei care au fost chemaţi şi marţi. Cei care trăseseră împrăştiat primeau mesajul „Mulţumesc, poate la anul". M-am dus şi marţi, şi am fost chemat şi vineri, apoi şi duminică, în grupuri tot mai mici, toată trierea s-a făcut într-o lună de zile...

Înainte de a simţi pasiunea aceasta pentru tir, aţi mai apucat să faceţi şi alte sporturi?

Ca orice băiat, am făcut fotbal. Cred că eram prin clasa a V-a, ceva de genul acesta, până când rezultatele la învăţătură au scăzut şi atunci tatăl meu a spus „Stop cu sportul, că trebuie să înveţi!" După aceea am făcut un picuţ de atletism, îmi plăcea să alerg. Dar numai vreo trei luni cred că am făcut atletism, fond, mă învârteam în jurul stadionului de mă plictiseam. După care a apărut povestea cu tirul. Bine, şi aici a fost un moment în care tot tatăl meu a zis „Gata, termini şi cu tirul!", pentru că, odată ce începuseră deplasările, începusem să lipsesc de la şcoală şi iarăşi s-a observat o scădere la învăţătură.

Dar la tir aţi ajuns şi pentru că aveaţi note bune... aşa a decis profesoara de română, nu?

Da, eram în primii cinci din clasă. După aceea m-am dus către mijlocul plutonului. Dacă lipseşti mult de la şcoală, nu mai reuşeşti să recuperezi materia, se simte. Bine, n-am avut probleme grave, dar n-am mai fost în elita clasei. Iar cu profesoara Giovana Roman, de română şi de franceză, ţin şi astăzi legătura. Mi-am dus fetele la ea să le mediteze, că între timp s-a pensionat.

Mai ţineţi minte care a fost scorul la primul concurs?

Au fost nişte concursuri micuţe, mai degrabă probe de control. Nu eram încă sportiv legitimat, iar primele concursuri erau făcute acolo, la club: „Cupa 8 Martie" sau „Cupa Aradului", le puneau nişte nume ca să ne creeze aşa, o stare de competiţie... În toamna anului 1977, am avut primul concurs oficial, la Arad, „Cupa UTA" cred că se numea. Atunci, chiar înainte de concurs, ni s-au înmânat legitimaţiile de sportivi, celor 10-12, care mai eram din cei peste 100 de copii care se înscriseseră iniţial. Sigur că mi-a crescut sufletul şi am fost foarte responsabil. Acela a fost primul concurs oficial, şi am tras record naţional.

Sorin Babii este de doi ani  preşedintele  Federaţiei Române de Tir

La poligon împreună cu echipa Weekend Adevărul

Din prima, cum se spune?

Aveam 13 ani şi am tras 574, dacă nu mă înşel, faţă de recordul naţional de atunci, de 569 de puncte. Era deci, cu 4 sau cu 5 puncte mai mult, la primul concurs! După aceea a urmat prima deplasare, vreo două săptămâni la Braşov. Sigur, rezultatul a fost mai jos. După aceea, al treilea concurs a fost prima deplasare în Bucureşti, „Cupa Olimpia", unde am tras bine. Pe urmă a venit primul campionat naţional, unde am luat locul 5, deşi eu simţeam că sunt în mână, dar începeam să înţeleg, şi aici era problema. Până atunci fusesem un naiv, habar n-aveam ce se întâmplă. După aceea am început să înţeleg cum stau lucrurile şi începeam să-mi doresc performanţa. Iar locul 5, la primul campionat naţional, nu cred că a fost rău. A început apoi sezonul de aer comprimat. Mi-aduc aminte că greu l-am înţeles, însă l-am înţeles la timp, exact cu o zi înainte de campionatul naţional. Era al doilea campionat naţional la care participam, primul de aer comprimat, şi l-am câştigat cu 377 de puncte. Acesta a fost începutul...

Ce a urmat?

Prima satisfacţie majoră a fost prima calificare la Campionatul European. În 1981, prin ianuarie cred, trebuia să participăm la Europenele de aer comprimat de la Atena şi Federaţia trebuia să alcătuiască echipa care urma să ne reprezinte acolo. Eram vreo cinci sportivi la vremea aceea care aspiram la un loc în echipă. Doi dintre ei erau foarte buni şi nu aveau competiţie. Pentru al treilea loc, mai rămâneam vreo trei, care trebuia să dovedim că putem să facem faţă acestei provocări. Şi atunci Federaţia a organizat un concurs aici, în Bucureşti, constând în trei probe. Am venit de la Arad, am făcut antrenamentul, a doua zi am tras dimineaţă de la ora 9.00 o probă, după-amiază, de la ora 16.00 - a doua probă, şi în ziua următoare, la 9.00 - a treia probă. Cel mai bun rezultat total decidea cine se califica al treilea în echipă. Eu, când am plecat din Arad, mi-am luat bilet dus-întors. Şi am fost foarte fericit că a trebuit să predau biletul de întors, pentru că nu mai plecam înapoi la Arad. Mă calificasem al treilea în echipă şi urma să rămân în Bucureşti. Am plecat la Predeal, am făcut o săptămână de pregătire fizică acolo, ne-am întors, am mai făcut câteva zile de pregătire tehnică în Bucureşti, am mers la Atena şi am câştigat pe echipe titlul european. Un coleg, care era cel mai bun din echipă, a câştigat titlul la individual şi eu am venit pe locul trei. A fost un rezultat fenomenal!

Între timp începuse liceul, iar aceasta a fost probabil perioada în care a trebuit să depuneţi un efort mai mare pentru a duce şi şcoala, şi sportul, pentru că a fost perioada în care dumneavoastră aţi progresat cel mai mult, nu?

Da, a fost o perioadă de creştere constantă, de la an la an îmi îmbunătăţeam cifrele. Sigur că erau şi momente în care nu ieşea rezultatul pe care mi-l doream, dar de cele mai multe ori eram în finală, şi nu de puţine ori eram printre cei care luau medalii.

Meditaţii ca să intraţi la facultate aţi făcut?

În '82, când am terminat liceul, mi-am dat seama că n-am de ce să mă încurc cu un alt domeniu, că trebuie să rămân în sport, aşa că am dat examen la I.E.F.S. (n.r. - fostul Institut pentru Educaţie Fizică şi Sport, în prezent Universitate) şi m-am pregătit pentru exerciţiul acela de circuit în sală. M-am pregătit bine, luni de zile... Am stat foarte bine la toate probele sportive, mai puţin bine însă la Biologie, drept pentru care n-am intrat atunci. Am făcut mai târziu facultatea.

Tot aşa, printre competiţii...?

Da, exact, a fost cu sesiuni speciale, pentru că eram în plină activitate de performanţă şi asta însemna cantonamente, competiţii...

La poligon împreună cu echipa Weekend Adevărul

Seul, 1988

Cum vă explicaţi apetenţa tot mai mică a tinerilor pentru acest sport? Sunteţi ultimul mare campion...

Este vorba de costuri. Cluburile îşi orientează resursele către secţiile pe care le consideră ele mai importante. Au mai rămas totuşi câteva cluburi în ţară, CSM Arad, CSU Oradea, CS Teleorman din Alexandria, conduse de oameni cărora, printre celelalte discipline, le place şi tirul şi sprijină şi secţiile de tir, le cumpără materiale, pistoale, muniţii, ţinte, echipament. Pe de altă parte, e adevărat şi că din şcoală pleacă, să zicem, o parte a acestui inconvenient. Se pune accentul doar pe anumite materii, sportul e lăsat mai la coadă. Cu toate acestea, în ultima perioadă se observă o revigorare. Avem juniori foarte buni, Ion Rareş, de la Braşov, care trage la pistol aer comprimat şi liber, locul 4 şi locul 5 la Campionatele Mondiale şi Europene; Tudose Roxana de la Steaua, care trage puşcă, campioană europeană anul trecut la Belgrad. Pop Francesca, de la Oradea, care tocmai a tras al doilea record naţional... Ei ne dau speranţe într-o calificare la Jocurile Olimpice din 2016.

Anul acesta avem vreo speranţă?

Pentru Londra avem calificaţi doi sportivi, Alin Moldoveanu, cel mai titrat sportiv pe care-l avem în momentul de faţă. El a participat şi la Beijing, şi a venit pe locul 4. Este vicecampion european şi mondial, este campion mondial al poliţiştilor, recordul lui personal este 599 din 600. El este acum în situaţia optimă de a aborda podiumul olimpic, e calificat, are în spate experienţă suficientă, e la a doua participare la Jocurile Olimpice.

Ambiţiile sunt pentru podium...

Da. Alin Moldoveanu are dublă legitimare, Dinamo şi Omega Tehnoton Iaşi. Mihalache Lucia este şi ea calificată la Londra la proba de talere, este şi ea la a doua participare la Olimpiadă. Şi ea a fost la Beijing şi are acum mari şanse să intre în finală. Dar speranţe mari de tot ne punem pentru 2016.

"Numai vreo trei luni am făcut atletism, fond, mă învârteam în jurul stadionului de mă plictiseam. După care a apărut povestea cu tirul."

"De cele mai multe ori eram în finală, şi nu de puţine ori eram printre cei care luau medalii."

CV

Seul, 1988

- Prezent la şase Olimpiade

- Numele: Sorin Babii

- Data şi locul naşterii: 14 noiembrie 1963, Arad

- Starea civilă: căsătorit, două fiice, de 10 şi 16 ani

- Studiile şi cariera: peste 20 de medalii (5 de aur, 6 de argint, 11 de bronz la Campionate Europene, Mondiale şi Jocurile Olimpice)

- 1988: campion olimpic la Seul, pistol liber

- 1992: bronz la JO de la Barcelona, pistol aer comprimat

- A fost prezent la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, ultima oară la Atena, în 2004. S-a retras din competiţii în 2008.

- 2010-prezent: preşedinte al Federaţiei Române de Tir, antrenor al lotului olimpic

- 2000: licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Ecologică

- Locuieşte în: Arad

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite