La doar 18 ani, Luisa Balaban a realizat o expoziţie individuală, lucru rar întâlnit în cercurile artistice unde maturitatea profesională primează. Împinsă de lipsuri, tânăra nu are timp de pierdut.
Luisa Balaban şi-a petrecut ziua dinaintea primei sale expoziţii cocoţată pe-o scară în Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, luptându-se cu propriile tablouri. N-a acceptat niciun ajutor, a vrut să le agaţe singură, să fie munca ei până la capăt.
„Un început de profesionist"
A doua zi şi-a împletit părul, şi-a pus rochia neagră, din dantelă şi a aşteptat invitaţii, în mare parte profesori şi colegi de la liceul Tonitza. A primit flori şi laude. Niciun coleg din anul ei nu a mai reuşit până acum performanţa unei expoziţii individuale. „Doamna Ileana Dana Marinescu, artist plastic consacrat, mi-a spus: «Eşti un început de profesionist aici». A fost cadoul serii", povesteşte Luisa.
A şi vândut patru tablouri din cele 26 la care a lucrat timp de un an. Aşa a plătit încă o lună de chirie. De la sfârşitul anului trecut, Luisa trăieşte de la o lună la alta cu teama că nu va mai avea unde să locuiască.
Click pe imagini pentru a vedea o colecţie impresionantă de tablouri realizate de Luisa Balaban
Crescută la Giurgiu de o mamă singură, bolnavă şi fără un serviciu stabil, într‑o garsonieră de 11 metri pătraţi, fără utilităţi, Luisa a venit la Bucureşti să se facă artistă. Era în clasa a V-a când a dat examen la Tonitza şi a intrat cu nota 10, după doar o oră de pregătire la desen. Aşa a început viaţa ei de „căministă", iar mai apoi de chiriaşă. Stabilitatea nu a făcut parte din ecuaţie, nici intimitatea de care are nevoie orice adolescent, darămite un artist.
Mama sa, care între timp s-a mutat cu ea în Bucureşti şi o întreţine făcând masaj şi reflexoterapie în particular, a încercat să obţină o locuinţă socială. A bătut pe la uşile primarilor, şi-n Bucureşti, şi la Giurgiu. „La Bucureşti i-au spus că nu putem beneficia pentru că avem deja o casă, dar legea locuinţei presupune să ai mai mult de 12 metri pătraţi per locatar, or la noi nu e cazul. La Giurgiu au zis că da, văd şi ei că avem dreptul, dar cum în oraş nu se construiesc locuinţe sociale, nu ne pot oferi", spune Luisa.
„Am învăţat să fiu mai detaşată"
Situaţia ar dărâma pe oricine. „Am fost foarte perturbată, nu mai reuşeam să mă mobilizez, să lucrez, dar mi‑am dat seama că e o pierdere de timp. Acum sunt mai detaşată. Am învăţat să fiu... La şcoală au fost şi miştouri de genul: «Tu n-ai unde să stai şi faci expoziţie!», de la colegi la care nu mă aşteptam. Nu voiam să le aud..." Dar Luisa e o luptătoare. CV-ul ei are trei pagini şi e plin de diplome. Doi ani la rând a fost bursieră a Fundaţiei Principesa Margareta, iar acum a aplicat din nou. A mers şi la Paris, şi-n Danemarca, şi la Strasbourg, unde şi-a reprezentat colegii în plenul Parlamentului European.
Deşi toţi profesorii îi spun că are mână de pictor, a ales să se specializeze în sculptură, iar mai departe vrea să facă restaurare, o meserie puţin apreciată în România, dar foarte valoroasă în străinătate. „Sper doar ca la sfârşitul liceului să nu fiu nevoită să mă duc la tataia, la ţară..."
În acest moment, Luisa lucrează la un site prin care să-şi promoveze lucrările. Cei interesaţi de munca sa o pot contacta la adresa de e-mail: balaban.luisa@yahoo.com
"Sper doar ca la sfârşitul liceului să nu fiu nevoită să mă duc la tataia, la ţară...''
Luisa Balaban elevă
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza