Adevarul.ro

Occidentul mizează pe bani şi pe tradiţie

30 mai 2011, 17:15 |  Autor: Mara Moise | 

Cuvinte cheie: traditie, bani, occident, educatie, performanta,

Universitatea americană Yale este una dintre cele 8 din „Ivy League“

Foto: reuters

Universitatea americană Yale este una dintre cele 8 din „Ivy League“

 

Dacă în România doar facultăţile de stat sunt bine văzute, în SUA bătaia e pe cele private. Marian Staş, unul dintre puţinii profesori români care au predat la Harvard, consideră că, în timp, şi sistemul privat din România va ajunge să conteze. 

Universităţile private din America au tradiţia şi banii de partea lor. Cea mai veche, deschisă în 1636, e Harvard University, prima din „Ivy League", grupul celor opt. Celelalte sunt Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth, Princeton, Pennsylvania şi Yale. Statul federal le alocă granturi pentru cercetare de miliarde de dolari. Donaţiile variază între 2,2 miliarde (pentru Brown) şi 27,4 miliarde (pentru Harvard - cel mai mare grant oferit vreodată unei instituţii academice).

Taxa anuală percepută de Harvard e de 36.173 de dolari. Vehiculând aceste sume, universităţile private din SUA îşi permit să atragă cei mai buni profesori din toată lumea. Marian Staş este unul dintre puţinii profesori români care au predat la Harvard, începând cu 1999. „Cel mai semnificativ aspect pe care l-am trăit ca experienţă profesională directă în relaţia cu Harvard a fost şi este focalizarea determinantă pe valori, şi nu pe faptul de a «face bani», înainte de orice altceva", spune Staş.

„Calitatea excepţională a programelor de studii oferite studenţilor, valoarea de referinţă a cercetării ştiinţifice, emulaţia generată de efortul continuu de a atrage «pe cei mai buni dintre cei buni» («best and brightest»), capacitatea de a recunoaşte şi recompensa performanţa didactică şi/sau de cercetare înseamnă tot atâtea repere datorită cărora, deloc întâmplător, 8 dintre primele 10 (sau 17 dintre primele 20) universităţi Top 500 Shanghai sunt din SUA!"

Performanţa cere timp

În ceea ce priveşte universităţile private din România, Staş consideră că acestea nu au avut încă timp să-şi atingă potenţialul. „O istorie foarte scurtă (de doar douăzeci de ani, socotind după 1990) a învăţământului superior privat românesc poate să nu fie suficient de relevantă cu privire la performaţa sa reală.

Mi-aş permite să dau aici doar un singur exemplu, pe care îl cunosc direct: o universitate precum Harvard îşi schimbă (transformă, redefineşte) arhitectura de ansamblu a setului de discipline cunoscut drept «core curriculum» (curriculum de bază) o dată la 20-25 de ani (cel mai recent a făcut acest lucru în anii 2002-2003) - deci, de patru ori într-un secol! Aşadar, în opinia mea, proba timpului reprezintă un criteriu important, faţă de care ingredientele de căpătâi ale performanţei academice autentice (integritate, rigoare, inovaţie, excelenţă, curaj ştiinţific şi pedagogic, şi multe altele) au a fi probate în conversaţia continuă dintre studenţi şi profesori."

Mesajul facultăţilor trebuie să fie calitatea

Staş e convins, „fără echivoc", că şi România va avea la un moment dat un sistem de învăţământ în care nu doar universităţile de stat contează. Când? „În momentul în care nota dominantă a mesajului universităţilor va deveni calitatea autentică incontestabilă raportată la reperele cu valoare de «benchmark» (Harvard, Oxford etc.), înlocuind percepţia actuală dominantă, de «forme fără fond» («fabrici de diplome», «maşinării de făcut bani», etc.). În opinia mea, această transformare profundă merită pe deplin, iar procesul conştinetizării, acceptării şi acţunii pe această direcţie este cât se poate de necesar şi valoros, deopotrivă", conchide profesorul. Învăţământul superior american atrage tineri din toată lumea

"Cel mai semnificativ aspect pe care l-am trăit ca experienţă profesională directă în relaţia cu Harvard a fost focalizarea pe valori.''
Marian Staş preşedinte CODECS pentru Leadership (2001-2010)

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole