Mihai Găinuşă, jurnalist, scriitor, cârcotaş: „Băgam meditaţii la Mate şi-n vacanţa de vară“

Găinuşă a primit echipa „Adevărul“ la sediul Kiss FM

Cârcotaşul Mihai Găinuşă mărturiseşte că a pierdut mulţi ani „pe calea matematicii“, în ciuda faptului că „n-avea nici în clin, nici în mânecă“.

Cu Mihai, chiar şi cele mai enervante lucruri au partea lor amuzantă. „A băgat" toată viaţa lui şcolară Matematică „la greu", doar pentru a pica de trei ori admiterea la Academia de Studii Economice, înainte de a-şi găsi adevăratul drum în viaţă: jurnalismul, combinat cu umor. Se bucură că a făcut Şcoala Superioară de Jurnalism (instituţie care nu mai există), pentru că a rămas prieten cu mulţi dintre profesori. Nu mai are încredere în valoarea şcolii de stat de azi, de aceea preferă instituţii private pentru a-i educa pe cei doi copii ai săi.  Chiulea de la orele de Franceză în liceu, dar a învăţat limba până la urmă, de unul singur. Admite, zâmbind, că Engleza rămâne în schimb „un fel de Matematică" pentru el.

Eşti născut la Sibiu.

Sunt născut la Sibiu, unde am stat primii nouă ani din viaţă. Acolo am început şcoala, dar din păcate am abandonat-o. E, nu de tot, eram în clasa a doua, mi se pare, când am plecat la Bucureşti. Taică-meu, fiind ofiţer, a fost mutat cu garnizoana, şi am plecat toată familia, ne-am stabilit în Bucureşti, unde am continuat clasa a doua ... Şi nu m-am lăsat de şcoală cum ar fi crezut mulţi.

Îţi plăcea sau nu şcoala?

Şcoala primară chiar mi-a plăcut foarte mult, mai ales că eram şi premiant. Am luat premiul I dintr-a-I-a până-ntr-a IV-a. Nu mai ştiu dacă lua toată clasa, dar eu ştiu că am luat, probabil că trei sferturi luam. Şi am avut şi nişte învăţătoare OK, din ce-mi aduc aminte. Plus că ştiam să citesc dinainte de-a merge la şcoală, şi asta m-a ajutat foarte mult. Erau nişte cărticele micuţe pe care le citeam, din editura „Ion Creangă". Una am găsit-o, i-am dat-o fiică-mii, care are 5 ani, şi a început să citească şi ea. Sigur că o recompensăm cu premii dacă reuşeşte să citească, e formă de mituire (zâmbeşte). Dar mie îmi plăcea să citesc dinainte, la 5 ani deja buchiseam. Cred că mai încolo, în gimnaziu, am căpătat o frică de Matematică. Din păcate, greşeala părinţilor mei a fost că m-au îndreptat pe calea Matematicii, în loc să-şi dea seama că n-am nici în clin, nici în mânecă. Au tot insistat şi am făcut Matematică până la adânci bătrâneţi. Băgam meditaţii chiar şi în vacanţa de vară, şi la bunici când mă duceam găseau o profesoară de Matematică în sat.

Împăratul Găinuşă înfruntă „Corupţia“, într-una dintre parodiile de la „Cronica Cârcotaşilor“

 
Dar nu te-a ajutat?

Nu! (râde) Eu am şi acum mari probleme la calcul, la mărunţiş, când îmi dau restul la magazin. N-am o minte matematică, chiar nu am. Am o minte haotică sau „ahotică", cum ar fi zis un personaj monden. Nu m-a ajutat la nimic. Mie îmi pare rău că nu mi-am dat seama eu mai demult de chestia asta, să fi evitat, adică nu picam de trei ori la facultate la ASE (Academia de Studii Economice), dacă îmi dădeam seama. La Economie luam 8 şi ceva, iar la Matematică, îmi duceam lucrarea şi mă uitam când stăteam la coadă la ăla din faţă. Iar graficul lui era spre dreapta, al meu invers, ăla avea un răspuns, eu cu totul un alt răspuns. Şi luam 4 sau 3 şi ceva la Matematică. Normal că nu intram. Nu se pune problema că nu rezolvam subiectele, dar pur şi simplu le rezolvam greşit. Cred că mi-ar fi fost mai simplu să inventez nişte teoreme, nişte axiome ceva, decât să le învăţ pe-alea. 

În condiţiile astea, cum ai luat Bac-ul?

Nu erau camere de supraveghere (râde)... Şi m-a ajutat foarte mult Româna. L-am luat cu 8 şi ceva până la urmă. Dar gândiţi-vă că l-am luat pe vremea lui Ceauşescu. Era mai simplu. Nu pentru Vanghelie, dar pentru cine avea ceva în cap, na...

Dar Bacalaureatul de anul ăsta, cum ţi s-a părut?

Eu chiar m-am uitat puţin pe proba de Română, la care mă pricep un pic şi nu mi s-a părut foarte grea... Să spui ce-nseamnă „odinioară" chiar nu mi se pare dificil. Nici să faci un eseu sau să explici nişte chestii nu pare foarte greu. Problema e însă că, în general, copiii de astăzi nu mai au cuvintele la ei. Nu le mai au, pentru că în jocurile pe calculator sunt foarte puţine cuvinte şi foarte multe împuşcături... Şi nu poţi să scrii lucrarea de Bacalaureat cu împuşcături, asta e clar...

Mihai Găinuşă, la şcoală şi acasă, pe vremea în care nu-şi imagina cât va deveni de cârcotaş Foto: arhivă personală

Dar pionier ai fost?

Da, s-a întâmplat la Muzeul Militar din Bucureşti.. Şi sigur că era un motiv de mândrie pentru mine, mai ales că m-au făcut şi comandant de grupă, aveam şnur roşu. Dar erau alte timpuri... Parcă cineva ştia că ăia erau comunişti şi asta era nasol... Ştiu că strângeam castane şi că era foarte important pentru noi atunci să aducem foarte multe castane, plante medicinale şi borcane. Erau nişte scopuri, aşa pentru care ne mobilizam... Nu ştiu ce se întâmpla cu castanele, nici acum...

Facultate?

Am făcut şi facultate, nu vă vine să credeţi, dar am terminat şi o facultate până la urmă. Am făcut Şcoala Superioară de Jurnalistică. S-a desfiinţat între timp, pentru că n-a trecut de criteriul ăla cu promovabilitatea absolvenţilor, trebuia să fie un anumit procent de absolvenţi care să ia licenţa, pentru a putea funcţiona. Eu am contribuit la acel procent pentru că am luat licenţa la stat, iar facultatea pe care am făcut-o chiar mi s-a părut foarte OK.

Era atât de serioasă?

Nu ştiu dacă neapărat serioasă, dar am avut profesori care lucrau efectiv în domeniu, care erau ziarişti. Şi era perfect. Ştiu că la stat erau foarte mulţi teoreticieni care scoteau cărţi şi manuale şi aşa mai departe, dar eu am făcut cu oameni din meserie! Cu Tudor Octavian, Mircea Toma, Cristoiu, Jana Gheorghiu, la Tatulici nu m-am dus că era cursul opţional şi mă enerva, m-am dus o dată şi nu mi-a plăcut, cu Pruteanu. Eu zic că am învăţat ceva în facultate acolo.

Ţi-a plăcut vreunul dintre ei în mod deosebit? Ori ţi-a dat coşmaruri vreunul? Pruteanu avea o reputaţie teribilă!

Nu ca profesor, ca examinator era îngrozitor. Dar ca profesor era OK, chiar capta atenţia studenţilor. Nu ştiu cât de atent eram eu, că în an eram 20 de băieţi şi 60 de fete... Deci nu eram foarte atent, dar la el trebuia să fim atenţi. Şi Mircea Toma mi-a plăcut. Mai ales că uneori ţineam cursurile în Club A, că era peste drum. Mai făceam cu Tudor Octavian, cu care am rămas prieten, cu Ilie Şerbănescu, analist economic, care mi-a zis, apropo de asta, mi-a zis: „Domnu' Găinuşă, dumneavoastră sunteţi singurul student pe care l-am avut care mi-a făcut un eseu economic în notă umoristică". Păi, zic: „Dom', profesor, dacă nu pricep termenii, bag şi eu din ce ştiu." (râde) El a ajuns şi ministru la un moment dat. Ministrul Economiei sau al Reformei, parcă, prin guvernul Ciorbea. Şi m-am întâlnit cu el şi zic: „Ce faceţi dom' ministru?". „E, lasă că funcţia asta trece, dar tot cu economia rămân." Pot să zic că mi-a folosit relaţia cu ei, pentru că, după ce am terminat facultatea şi lucram în radio, la Delta, i-am adus pe unii dintre ei invitaţi, că aveam o emisiune, „Colivia cu studenţi". Pe Pruteanu ţin minte că l-am adus pentru că era într-o duminică, nu mergea liftul, aveam sediul la etajul 11, şi i-am cărat laptopul până sus. Iar laptopul era atunci o chestie care cântărea doar de vreo cinci ori mai mult.

Cum ai obţinut primul job în radio? Era în perioada studenţiei, nu?

La Radio Delta era o emisiune care se chema „Săptămâna nebunilor", cred cea mai tare emisiune radiofonică de umor. Eu am trimis nişte texte la ei şi am câştigat nişte premii, nişte cărţi cred. M-am dus la redacţie să-mi iau cărţile şi am întrebat-o pe secretară: „Ştiţi, eu sunt de la Jurnalism, n-aveţi cumva un post liber?" Şi ea mi-a zis aşa: „Du-te şi bate şi tu în uşă la ştiri că s-ar putea să aibă". Şi-am bătut în uşă la ştiri, mi-a deschis domnul Luca Niculescu, şi mi-a zis: „Băi, ai noroc, tocmai a plecat un reporter, tre' să dai o probă şi să vedem dacă te angajezi". Eu lucram la Telefoane în timpul ăsta. Şi după ce am dat proba aia, Luca mi-a zis „Habar n-ai, nu ştii să scrii pentru radio". „Bineînţeles că nu ştiu să scriu pentru radio, ştiu pentru presă scrisă." Chiar, apropo de asta, paranteză, sunt licenţiat în presă scrisă. Şi zice: „Te ţinem două săptămâni în probă". Şi aşa am ajuns eu la Delta. Mi-am luat două săptămâni de concediu medical de la Telefoane, după care m-am dus cu demisia şi am prezentat-o şefului: „Aceasta este demisia mea, de azi nu mai lucrez aici". „Dar unde te duci?" „La radio!" „Băăăi, n-ai ce face! Cum să te duci tu la radio! Te dau ăştia afară!" Bine, au fost nişte condiţii: la Telefoane aveam carte de muncă, la Radio - contract de colaborare, acolo aveam salariu 250 de lei, aici aveam 100, am avut certuri acasă, dar mă rog, în momentul ăla mi s-a schimbat viaţa...

"Copiii de azi nu mai au cuvintele la ei, pentru că în jocurile pe computer sunt puţine cuvinte şi multe împuşcături.''

Dat afară constant din orele de Chimie

Câţi ani de muncă ai?

În total? Păi stai un pic, că eu înainte să fiu jurnalist am lucrat la Telefoane, pentru că terminat liceul PTTR (n.r. - poştă şi telecomunicaţii), deci viaţa mea e ca o telenovelă. Am terminat PTTR-ul în speranţa că voi obţine o slujbă şi un apartament. Nu mi-au dat, iar când am plecat, lucram la ei de vreo patru ani... Deci lucrez de 22 de ani, pe Cartea de Muncă! Mai am trei ani şi aş putea ieşi la pensie. Dar n-am vârsta, aşa că n-aş lua şi pensie!

Dar în perioada cu telefoanele ce făceai?

Mă prefăceam că ştiu ce fac! Era un program tâmpit. Lucram în trei ture, şi de noapte, şi sâmbete şi duminici, era nasol, ce să mai! Aveam şedinţă de-asta de schimb de tură la şase dimineaţa. Deci aici pentru mine e parfum, la ora şapte să încep.

Acum contabilizezi deci 16 ani de radio.

Din 1995 şi până acum, da, cam aşa s-ar face socoteala. Şi în toţi am făcut matinalul. Programul începe la ora şapte, dar eu trebuie să fiu aici evident mai devreme, pentru că trebuie să scriu „Tocăniţa de gazete". În principiu, la şase şi jumătate deja scriu, deci probabil că pe la şase ş'un sfert, sunt deja aici. Norocul meu e că stau aproape, iar când vin, intru direct în pâine. Odată, Şerban (Huidu) şi cu mine primisem o ofertă de la un post de televiziune să mergem acolo cu emisiunea, acum câţiva ani. Şi ne-am întâlnit cu patronul, care s-a uitat peste proiectul nostru... şi zice: „Da, da... Când scrii «Tocăniţa de gazete»?" „Păi atunci o scriu." „Cum atunci? Nu o scrii cu o zi înainte?" Şi i-am explicat: „Nu o scriu cu o zi înainte, cu o zi înainte dorm!" (râde) Şi în afară de televiziune şi radio, mai scriu şi cărţi. În octombrie, acum, vreau să scot al şaselea volum.

Când mai găseşti timp să scrii?

Da, asta e o bună întrebare... Uite, am avut vacanţa şi am scris. Trebuie să am timp, dar să am şi inspiraţie. În general îmi ia un an să lucrez la o carte, dar s-a întâmplat să lucrez şi doi ani la una... Era un roman, aşa, fără cap şi fără coadă, l-am scos la Humanitas în 2007, pentru care am scris doi ani. Dar am făcut şi o pauză, că în timp ce lucram la carte s-a născut şi fi-mea ... Dar acum, când s-a născut fi-miu, am găsit timp să scriu o carte, na! O să fie o carte de povestiri, fără legătură cu România, încerc să mă rup un  pic, pentru că-mi dau seama că dacă faci acelaşi lucru mereu inevitabil ajungi la plafonare. În orice caz, reţeta e să fii, chiar şi în divertisment, foarte serios. Pentru că, dacă te uiţi cu puţină atenţie, toate emisiunile de umor s-au cam dus... Repet: constanţa, munca, astea sunt de bază. Poţi să faci o glumă bună astăzi, luni. Dar dacă mâine vii cu una mai slabă şi miercuri nu mai vii cu niciuna şi-aştepţi „Caţavencii" s-o copiezi de-acolo, joi n-o să mai ai ce să spui şi vineri poţi să te duci acasă.

Cum s-a produs trecerea de la radio la televiziune?

După vreo cinci ani la Delta am plecat la Radio 21. Acolo m-am şi întâlnit cu Şerban Huidu... Bine, el m-a sunat: „Hai să facem o emisiune!" Numai că proiectul nostru nu s-a aprobat şi ne-au chemat la matinal, că tocmai plecase cineva. Asta e tot timpul povestea mea: pleacă cineva şi eu mă nimeresc acolo la momentul oportun. Pe urmă mi-a propus Şerban să intru şi la Prima (TV). De-acolo nu plecase nimeni: era un papagal care-a murit, cu care prezenta Şerban... (râde) A venit  alt papagal... Şi de-atunci, de 11 ani de zile fac emisiune...

Cu un oarecare succes, s-ar putea spune...

Chiar nu ştiu cum să explic povestea asta cu succesul...  Succesul cred că stă în constanţă, aşa am impresia. Şi cred că în afară de „Teleenciclopedia" suntem cea mai veche emisiune de televiziune.

Fetiţa ta la ce grădiniţă merge?

La una privată, că n-am încredere în grădiniţele actuale de stat: nici în nivelul lor de igienă, nici în nivelul de pregătire al cadrelor didactice. Şi n-am încredere în general în învăţământul românesc din momentul ăsta. Şi cred că va trebui mult mai mult făcut decât ce-a făcut Ministerul până acum pentru copiii ăştia. E o grădiniţă în care se vorbeşte mai mult în engleză, deşi aş fi preferat una în franceză, dar n-am găsit suficient de aproape.

Ea a învăţat deja să citească?

A învăţat să citească, de la mine! Am avut răbdare să stau cu ea, mai ales că în ultimul timp de când îl avem p-ăsta mic, ne-am împărţit atribuţiile: eu sunt cu ea mai mult. Chiar îi place să citească şi nu-i place Matematica. Ce-o fi cu ea?! E ceva ciudat! (râde) Am dat-o la o grădiniţă particulară, pentru că vreau să şi urmeze o şcoală particulară, la Cambridge, pentru că n-are rost, învăţământul actual e varză. Eu cunosc foarte bine ce e în învăţământul actual, spre deosebire de domnul Funeriu, care e ministru şi nu cunoaşte, pentru că şi-a făcut studiile afară. Eu cunosc foarte bine pentru că sora mea a fost învăţătoare, ulterior profesoară în sistemul ăsta, pe vremea când era garantat de Vanghelie, pe vremea Abramburicăi (n.r. - poreclă dată fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu). Atât de bine s-a înţeles cu sistemul, încât a plecat din ţară. De tot. Ce era să facă, bine că a plecat mai devreme, că acum, dacă avea salariul cu un sfert mai mic,  chiar nu-şi mai permitea nici bilet de avion.

Dar ce te enervează atât de rău la şcoala de azi?

Am aflat că la o şcoală din apropierea casei mele, în sectorul 5, copiilor li s-a dat o fişă s-o completeze părinţii, aproape ca pe timpuri: „ce este mama, unde lucrează tata, cu ce maşină vii..." Îţi dai seama? „Cu ce maşină vii!" Păi nici pe timpul lui Ceauşescu nu întrebau cu ce maşină te-aduc părinţii la şcoală! Totul pare să aibă nişte criterii economice...„Dacă ai părinţi mai răsăriţi, care pot să ne ajute, te băgăm într-o clasă mai bună." Pentru copiii mei o să urmez exemplul domnului Funeriu şi o să-mi dau copiii la şcoli de-afară, dacă reuşesc să strâng suficienţi bani.

Înţeleg că eşti de acord cu toţi cei care se duc să-şi facă studiile afară....

Vreau chiar să îi felicit, pentru că diplomele din România au exact valoarea care li se dă afară: trebuie să dai nu ştiu câte examene de echivalare ca să poţi să lucrezi ... Aia e valoarea lor.

Cea mai mare tâmpenie pe care ai făcut-o în şcoală?

(Râde) Deci trebuie să aleg una... ? Probabil că... M-am dus la un liceu tehnic, deşi n-aveam nici în clin, nici în mânecă, doar pentru că n-am reuşit să mă împotrivesc acasă. Şi mi-am pierdut foarte mulţi ani din viaţă greşindu-mi drumul. Noroc că la un moment dat l-am regăsit... Oricum, nu cred că mai lucram la Telefoane, mă dădeau afară, pentru incompetenţă... Dar să vă povestesc o fază din liceu, instituţia care a fost cimitirul inteligenţei mele: eram dat afară în mod constant din orele de Chimie, pentru că stăteam în prima bancă şi aveam un coleg foarte tâmpit cu care făceam poezii, d-astea cu rimă albă, şi râdeam, şi râdeam, până ne dădea afară! Deci nu aveam nimic pentru partea tehnică...  În liceu făceam prezenţa la Franceză şi pe urmă ieşeam... Stăteam în ultima bancă, lângă uşă şi o zbugheam... Franceza am învăţat-o după aceea, autodidact. Revistele „Pif" mi-au fost de mare autor: „Glop-glop!, glop-glop!, Pas glop!" (zâmbeşte).

"De 11 ani fac emisiune... Cred că, în afară de «Teleenciclopedia», «Cronica Cârcotaşilor»este cea mai veche emisiune de televiziune. ''

"Franceza am învăţat-o autodidact. Revistele «Pif» mi-au fost de mare ajutor: «Glop-glop!, Pas glop!» ''

CV

- Cârcotaş de 11 ani
- Data şi locul naşterii:
- 6 noiembrie 1970, Sibiu
- Starea civilă:
- Este căsătorit cu Ioana şi au doi copii: Eva Ioana (5 ani) şi Andrei Mihai (8 luni)
- Studiile şi cariera:  1995: primul job în radio
- 1998: Şcoala Superioară de Jurnalism
- 2000-2011: Cronica Cârcotaşilor
- Volume:
- „Trialoguri cârcotaşe",  „Cotcodăceli", „Fără cap şi fără coadă", „Povestiri mortale", „Scândura de frizerie"
- Locuieşte: în Bucureşti