Idei despre educaţie din alte ţări. Ce aţi „importa“?
0
Întrebarea le-a fost adresată cititorilor suplimentului de educaţie al respectatului ziar britanic „The Guardian“. Provocarea nu a rămas fără răspuns, iar sugestiile au început să curgă din toată lumea.
O vorbă veche, deloc românească, spune că e-ntotdeauna mai uşor să-i vorbeşti de rău pe ai tăi. Un fel de „capra vecinului", dar invers. Având în minte interpretarea pozitivă a acestui proverb, jurnaliştii unuia din cele mai respectate ziare din lume, britanicul „The Guardian", şi-au provocat cititorii să spună ce obiceiuri bune de educaţie ar importa în regatul insular.
Anterior, practicile de tip „Big Brother" (n.r. - „fratele cel mare", numele unui spectacol de televiziune în care participanţii sunt urmăriţi cu camere de luat vederi 24 de ore pe zi) au dat naştere unor vii polemici.
Ziarele britanice au fost, de asemenea, necruţătoare cu toate schimbările de programă ori de politică de taxare a elevilor şi studenţilor, dar mai ales cu scăderea înregistrată şi de şcoala britanică în clasamentele internaţionale privind competenţele elevilor pe diverse categorii de vârstă. Toate acestea, în ciuda faptului că Regatul Unit rămâne ţara unora dintre cele mai bune universităţi ale lumii: Cambridge, Oxford, UCL, Imperial College London.
În acest climat, al unei şcoli contestate, deşi alţii doar visează la calitatea ei, „The Guardian" a venit cu ideea de a-i întreba pe profesorii britanici care predau în afara ţării ce bune practici ar aduce acasă din alte părţi. Din Europa, dar şi de la Antipozi, au venit răspunsuri care mai de care mai neobişnuite.
Dans la Matematică
Constantele şi variabilele din algebră se pot învăţa mai uşor cu flamenco, a constatat, de pildă, Amanda Barragry, profesoară de „Arte", care predă la New York (SUA). Dascălul britanic se plânge, în mărturia pe care a făcut-o jurnaliştilor „de acasă", că în majoritatea şcolilor americane artele sunt privite ca „un lux" şi povesteşte că i-au trebuit cinci ani pentru a descoperi o instituţie de învăţământ care să preţuiască într-adevăr materia sa. Dar aici artele erau chiar „infuzate" în restul materiilor, astfel încât copiii să fie încurajaţi să-şi folosească mintea în mod creativ şi să utilizeze informaţiile teoretice pentru a găsi soluţii la problemele practice, din viaţa de zi cu zi.
Unul din partenerii şcolii, The Lincoln Center Institute, i-a ajutat pe elevi să înţeleagă cele mai abstracte concepte din matematică prin dans şi muzică, flamenco fiind un mod mai amuzant şi mai inspirat de a ilustra polinoamele decât exerciţiile la tablă, în opinia profesoarei.
Mantre şi vorbitul în public
Regatul himalayan al Bhutanului este cunoscut pentru două lucruri: conceptul de Fericire Naţională Brută (FNB) şi faptul că e ultima enclavă de budism tibetan pur. Cum influenţează aceste două aspecte culturale educaţia? Profesorul de „Ştiinţe" David Green spune că, de pildă, vorbitul în public este extrem de valorizat. Elevii ţin discursuri în mod regulat în faţa a tot felul de adunări, pe teme care ilustrează ideea de FNB, precum „de ce trebuie să ne protejăm pădurile" ori „compasiunea - cea mai importantă calitate".
Exerciţiile de atenţie şi concentrare sunt practicate de-a lungul întregii zile, începând cu cinci minute de reflecţie tăcută în clasă. Fiecare oră începe cu câteva astfel de momente, profesorul având ocazia de a ghida respectivul exerciţiu de meditaţie. „Clasa se linişteşte, iar zgomotul mental al lecţiei precedente se disipează", povesteşte, evident încântat, profesorul Green. Un exemplu concret: când se discută despre circuitul apei în natură, elevii îşi imaginează că sunt pietre, pe albia unui râu.
Simt cum apa trece pe lângă ei, o urmăresc în ocean, când se ridică spre cer, cum cade apoi, ca ploaie, înapoi în râu. „Un început de oră minunat", mărturiseşte profesorul. El a asistat o dată şi la un exerciţiu de concentrare asupra gustului ciocolatei. „Elevii trebuiau să ţină ciocolata în gură şi să se concentreze asupra ei timp de 15 minute", explică David Green, care admite că un astfel de exerciţiu ar fi greu de pus în practică într-o şcoală din Marea Britanie. Probabil că şi în România.
Limbile străine la lucru
Michael Cunningham, care predă limba engleză în Guangzhou (China), apreciază modul în care elevii tratează cunoştinţele primite în şcoală ca pe abilităţi practice.
„Poţi studia mersul pe bicicletă, poţi chiar să-l explici altcuiva doar pe baza teoriei însuşite, dar până când nu te urci tu însuţi pe o bicicletă, nu ai să ştii să mergi cu ea. La fel, învăţarea unei limbi străine ţine de practică. Vocabularul şi gramatica nu pot fi studiate izolat. Învăţarea unui cuvânt ca parte a unei propoziţii sau a unei fraze e mult mai utilă decât memorarea unei liste de cuvinte", explică profesorul Cunningham. „Învăţarea unei limbi într-un mod natural, vorbind-o, le foloseşte cu adevărat elevilor, pentru că ei vor putea apoi să o folosească şi în afara clasei."
Remarca vine în contextul în care învăţarea limbilor străine este, de câţiva ani, în cădere liberă în Marea Britanie. În consecinţă, oficialii de la Educaţie din regat sunt foarte îngrijoraţi de competitivitatea tinerilor britanici pe o piaţă a muncii europeană din ce în ce mai dură. Inutil să căutăm pe lista sfaturilor publicate de „The Guardian" exemple de bune practici care să fie preluate din România. Mai toate ideile prezentate de ziarul britanic ar veni însă mănuşă şi şcolilor de la noi.
99,7 la sută este rata de alfabetizare a copiilor în Statele Unite, ţară unde speranţa medie de viaţă a locuitorilor este de 78 de ani.
75.650 de absolvenţi de liceu dintr-un total de 170.000 au luat prima sesiune de Bacalaureat din România în acest an.
Se încarcă comentariile...
