Fără şcoală, dar educaţi
0
O formă alternativă de educaţie destul de populară în tot mai multe ţări a început să fie învăţată şi de părinţii din România – în ciuda restricţiilor legii.
Unschooling-ul a apărut în America anilor '70, ca metodă de educaţie la domiciliu. Spre deosebire de homeschooling - o mişcare mult mai cunoscută, inclusiv publicului român - unschooling-ul este total nestructurat. Nu există programă, teste sau materii, copiii aflând lucrurile de care au nevoie fără ca un curriculum să le spună ce şi în ce ordine trebuie să înveţe.
„Neşcolirea" porneşte de la premisa că singurul în măsură să decidă ce, când şi cum învaţă este copilul. Învăţarea face parte din viaţa firească a familiei, iar rolul părinţilor nu este de a înlocui profesorii, ci de a a-şi susţine copiii răspunzând la întrebări, căutând surse bune de informaţii, facilitându-le contactul cu lumea din jur şi cu cât mai mulţi oameni.
La modă în oraşele mari
„Acest curent prinde contur mai degrabă în mediul urban şi nu oriunde, ci în marile aglomerări urbane. E o formă de capitulare în faţa sistemului clasic. Vine din neîncrederea totală în metodele tradiţionale şi din ideea că fiecare copil trebuie să exploreze şi să-şi dezvolte abilităţile spre care e mai înclinat şi că nu trebuie forţat", spune Luminiţa Costache, specialist în politici sociale la Unicef România. Dacă în alte ţări există comunităţi închegate, în România sunt doar câteva familii care practică, şi acelea cu mare discreţie, dat fiind că legea nu permite educarea la domiciliu a copiilor sănătoşi.
În 2010 a fost o încercare de legalizare a homeschooling-ului, dar ministrul de atunci, Daniel Funeriu, s-a opus.
Povestea unei viitoare mămici
Andreea Ursu (26 de ani) se declară „o partizană înfocată a unschooling-ului". După 18 ani petrecuţi în sistem ca elevă şi alte opt luni ca profesoară de limba română (materia ei preferată), a ajuns aproape de o depresie.
Evaluarea continuă, prezenţa ameninţătoare a catalogului, ţipătul enervant al clopoţelului, manualele insipide, programa învechită o împiedicau să lege relaţia deschisă şi frumoasă cu copiii pe care o visase. „Am fost foarte frustrată de ce se întâmpla în şcoală, deşi mă pregătisem să fiu profesor, făceam şi un master, eram convinsă că e vocaţia mea."
A renunţat la catedră, s-a apucat de copywriting, a făcut un blog şi a început să caute alternative. „De la sistemele din alte ţări am ajuns la şcoli libere şi apoi la unschooling. La început a fost şocant, dar s-a aprins o luminiţă acolo..." Pe copilul ei, care se va naşte chiar luna aceasta, Andreea e hotărâtă să nu-l dea la şcoală. „Ne-am gândit la unschooling pentru că ni se pare că e cel mai aproape de cum ne dorim să fie viaţa lui: să fie liber, să îşi urmeze interesele, să aibă ce noi n-am avut."
Familia Curcubet îşi educă toţi copiii în sistemul homeschooling
Dacă în cei şase ani de libertate legală situaţia din România nu se schimbă, va emigra. „Sper din tot sufletul să se schimbe ceva şi să putem face unschooling la noi în ţară, dacă nu, în mod clar o să plecăm într-o ţară în care e permis, pentru că e mult prea important."
Andreea, ca şi alţi părinţi care au ales să-şi educe singuri copiii, e dezamăgită că legile se fac „undeva acolo sus", fără consultarea celor afectaţi. „Ţine de drepturile omului, nu doar de Legea Educaţiei. Părinţii ar trebui să fie liberi să aleagă inclusiv să iasă din sistem. Guvernul se gândeşte la marea masă a populaţiei, la toate categoriile sociale, pe când eu şi părinţii care ar alege să facă asta ne gândim strict la copiii noştri şi luăm în calcul personalitatea şi dorinţele lor."
Lupta pentru legalizare continuă
Gabriel Curcubet, preşedintele Asociaţiei Homeschooling România, militează de ani buni pentru legalizarea educaţiei la domiciliu.
„Părinţii ar trebui să aibă acest drept. Dacă ei din banii lor plătesc taxe pentru educaţia copiilor, apoi ei să decidă ce educaţie vor să le dea. Educaţia personalizată este cea mai bună educaţie, mai bună nici nu se poate concepe." Cu homeschooling-ul situaţia e mai simplă căci până acum, cel puţin, părinţii s-au folosit de o portiţă din legislaţie potrivit căreia în România sunt recunoscute diplomele eliberate de ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga.
În acest moment sunt între 200 şi 300 de familii care şi-au înscris copiii la aşa-zisele şcoli-umbrelă din alte ţări. Ele practică învăţământul la distanţă şi urmează, în paralel, programa acestora şi programa şcolară naţională. Toţi cei patru copii ai familiei Curcubet învaţă în acest fel.
Despre unschooling, Gabriel Curcubet spune că e „destul de periculos" din cauza riscurilor date de lipsa unei structuri. „După părerea mea, problema cu unschooling-ul e că foarte mulţi părinţi care ar trebui să fie mai responsabili pot deveni iresponsabili, adică în numele libertăţii din educaţie, copilul poate ajunge să nu aibă parte de diferite lucruri de care ar trebui să aibă parte în dezvoltarea lui."
Andreea Ursu admite că unschooling-ul „înseamnă desigur disponibilitate continuă şi un efort considerabil de organizare". Părinţii care doresc o educaţie mai concentrată pe nevoile copiilor şi în armonie cu ritmul de dezvoltare al acestora, dar care ori nu au timp să se ocupe, ori nu doresc să încalce respectiv să ocolească legea, au deocamdată la dispoziţie alternativa Step-by-step, recunoscută în legislaţia naţională ori şcolile Waldorf şi Montessori.
"Sper să putem face unschooling la noi în ţară, dacă nu, în mod clar o să plecăm într-o ţară în care e permis, pentru că e mult prea important.''
Andreea Ursu părinte
"Acest curent prinde contur în marile aglomerări urbane. E o formă de capitulare în faţa sistemului clasic.''
Luminiţa Costache specialist politici sociale
Cea mai liberă educaţie
În unschooling, copilul învaţă de oriunde. Practica nu exclude manualele, însă internetul şi alţi oameni sunt surse cel puţin la fel de valoroase precum cărţile. Pentru că nu mai e ocupat cu şcoala, copilul e liber să meargă cu părintele la cursuri şi ateliere.
Homeschooling şi unschooling
Majoritatea părinţilor încep cu homeschooling pentru că le oferă mai multă siguranţă. Dacă în homeschooling există un curriculum pe care copiii îl parcurg în ritm propriu, iar acasă au ore ca la şcoală, pe care le ţin părinţii, în unschooling toate acestea nu-şi au rostul. Copiii se nasc pregătiţi să înveţe, sunt curioşi şi vor să afle cât mai mult despre lume fără să aibă nevoie de un plan.
„Pur şi simplu îl lăsăm să-şi ia din mediul înconjurător ce are nevoie. Sunt foarte puţine lucruri care nu-l interesează pe copil. Lumea e fascinantă când ai libertatea s-o abordezi cum vrei", spune Andreea Ursu. Prima întrebare pentru un părinte care se hotărăşte să facă educaţie „freestyle" este: „Ce fac cu banii?" „Soluţii se găsesc. În general, cei care fac unschooling sunt adulţi cu studii superioare care au profesii liberale, sunt cumva independenţi."
Se încarcă comentariile...
