Efectul costurilor ascunse din Educaţie

Începutul fiecărui an şcolar înseamnă prima strigare la cheltuieli serioase pentru părinţi. Unii trebuie să dea bani pentru repararea şcolii, alţii pentru zugrăvirea clasei. Multe dintre cheltuielile „ascunse” ale educaţiei au devenit obligaţii ale părinţilor. Cine nu are de unde să dea ajunge să fie blamat ori marginalizat.

Vasilica Dogiţă are 71 de ani şi doi nepoţi în grijă, elevi la Şcoala Generală nr. 141 din Bucureşti.

„Dau fondul clasei, fondul şcolii, fond pentru comitetul de părinţi, aproape 50 de lei pe an, nici ei nu ştiu de ce. Pentru bodyguarzi mi-au cerut 8 lei pe lună. Eu m-am dus la directoare, i-am spus că n-am bani şi mi-a zis «Lasă, că vedem noi», şi n-am plătit. Dar profesoara mi-a zis că sunt restantă. Copilului îi e ruşine să mai meargă la şcoală, că îi zice doamna să dea bani", povesteşte bunica. Este doar unul din efectele unui sistem bolnav care a devenit tradiţie şi care, an după an, a transformat bunăvoinţa unor părinţi dispuşi să ajute şcoala în obligaţie.

Costurile, o dilemă

Ciprian Ciucu, expert în educaţie la Centrul Român pentru Politici Publice, a explicat pentru „Adevărul" care sunt efectele costurilor ascunse.

„Există o relaţie între şcoală şi comunitate, părinţii se implică şi nu e rău, cât timp iniţiativa le aparţine. Există, din păcate, şi excepţii, când «ajutorul» este impus, iar copiii au de suferit dacă nu plătesc. Aici vorbim de abuzuri, care pot fi evitate dacă banii strânşi sunt gestionaţi de asociaţiile de părinţi constituite la nivelul şcolii. Un alt efect de evitat este favorizarea unor copii la note, în schimbul serviciilor oferite de părinţi şcolii. Nu mă refer la cadouri, poate  fi o sponsorizare cu materiale didactice, de exemplu. Dar dacă un copil ajunge să ia astfel note mai mari, avem o dilemă morală", spune Ciprian Ciucu.

Fiecare părinte este nevoit să scoată din buzunar între 1.500 de lei şi 4.500 de lei pentru cheltuieli neprevăzute cu un an de şcoală, arată un studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii România" şi dat publicităţii săptămâna trecută. Potrivit acestuia, educaţia nu se reduce la uniformă şi rechizite. Intervin o serie de costuri directe şi indirecte, determinate de un sistem de învăţământ care se chinuie să funcţioneze.

Lecţii proaste, meditaţii scumpe

Cei mai mulţi bani se duc pe pregătirea în particular a elevului. Sumele plătite de părinţi pentru meditaţii ajung, în medie, la aproximativ 1.200 de lei pe an. Cei mai mulţi dintre părinţii care plătesc pentru un astfel de serviciu sunt cei ai copiilor din ciclul liceal. Dintre aceştia, majoritatea alocă aproximativ 2.000 de lei anual.

„Cuantumul ridicat al meditaţiilor este mai degrabă o reflectare a calităţii scăzute a educaţiei oferite la şcoală şi care, indirect, este asociată investiţiilor reduse în acest domeniu", potrivit organizaţiei „Salvaţi Copiii România". Piaţa meditaţiilor se ridică la 300 de milioane de euro anual, arată un studiu dat publicităţii de Fundaţia Dinu Patriciu. Realizat pe un eşantion de 1.500 de copii cu vârsta între 6 şi 19 ani, studiul arată că aproximativ 30% dintre elevi fac meditaţii cu profesorul care le predă şi la clasa.

Pe zone istorice, în Ardeal şi în Banat o familie cheltuieşte lunar cu meditaţiile copilului 148 de lei, în Moldova 189 lei, în Dobrogea 215 lei, iar în Capitală cel mai mult, respectiv 265 de lei.

Expertul Ciprian Ciucu spune că unii profesori impun sau sugerează elevilor să facă meditaţii, fenomen prezent în educaţia românească de ani de zile. Copiii primesc note mici, apoi li se propune să facă meditaţie cu profesorul de la clasă sau cu un coleg al acestuia. „Există un fel de schimb de servicii, profesorii îşi trimit unul altuia copii la educaţie. Probabil că dacă nu ar mai putea face asta, unii ar renunţa să mai fie profesori", spune Ciprian Ciucu.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, consideră că programul „şcoală după şcoală" ar putea veni în sprijinul elevilor, care nu ar mai avea nevoie de atâtea pregătiri în particular, de multe ori cu profesorul de la şcoală. Există, însă, un impediment: Legea Educaţiei, care oferă cadrul instituţional pentru acest program, este „blocată" de opoziţie, a explicat ministrul.

Ministrul Daniel Funeriu a dat asigurări că 18 milioane de lei au fost alocaţi pentru ca 670.000 de elevi să primească câte un set nou de rechizite la începutul acestui an şcolar. Ministrul a mai spus că a discutat cu inspectorii şcolari pentru ca rechizitele să ajungă cât mai repede la copii, în condiţiile în care se obişnuieşte ca acestea să fie oferite după ce a început şcoala.

„Mici atenţii" pentru dascăli

Tot din bugetul părinţilor, sume consistente se duc pe transport, deşi statul a alocat sume pentru autobuze şcolare. Educaţia copiilor mai înseamnă  şi cheltuieli pentru zile speciale, precum 1 şi 8 martie, cadouri şi flori pentru cadrele didactice. Acestora li se adaugă concursurile şcolare (ale căror costuri au fost aproximate la 30-100 lei), utilizarea internetului şi a calculatorului, activităţile extraşcolare, achiziţionarea de reviste sau plata legitimaţiilor de elev.

Părinţii depun un efort serios, la începutul fiecărui an şcolar, pentru rechizite, cărţi de lectură, culegeri şi, uneori, şi manuale, cerute la clasă. Problemele apar la copiii care nu au posibilităţi materiale să cumpere tot ce pretind profesorii.

„Nu e nimic rău în faptul că asociaţiile de părinţi vor să se implice în dotarea unei şcoli, dar astfel de cheltuieli trebuie să se facă în mod transparet, legal, fără presiuni asupra celor fără posibilităţi", consideră ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Bani puţini pentru școală

România este statul care alocă cea mai mică sumă per elev din toată Uniunea Europeană, arată o cercetare a organizaţiei „Salvaţi Copiii România". Costul anual global pe elev sau student în România a fost de 1,5 mii de euro în 2006, an în care media europeană se situa la 5,7 mii de euro. Aşadar, valoarea înregistrată în ţara noastră este mai mică decât cea din Bulgaria (2,1 mii), aflându-se la o distanţă considerabilă de ţări precum Franţa (6,7 mii), Italia (6,8 mii), Spania (7,1 mii), Suedia (7,4 mii), Belgia (7,5 mii), Danemarca (8,3 mii) ori Luxemburg (14 mii).

Totodată, în anul 2009, cheltuielile publice pentru învăţământ, ca procent din PIB, au scăzut considerabil la valoarea de 4,2%, în comparaţie cu 5,5% în 2007 şi chiar 6% în 2008. Pactul pentru educaţie prevedea pentru 2008-2013 asigurarea a minimum 6% din PIB.

"Cheltuielile pentru şcoală trebuie făcute transparent, legal şi fără presiuni."
Daniel Funeriu
ministrul Educaţiei

"Părinţii plătesc fondul clasei şi al şcolii pentru că vor condiţii mai bune pentru copii."
Mihaela Gună
preşedintele Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar