Dan Puric, actor: „Există creştinism şi într-un gest“
0
Dan Puric spune că teologia nu are valoare fără trăire, fără atitudine creştină. El crede că presiunea vremurilor actuale ne poate întări în credinţă.
În ultimii trei ani am discutat cu Dan Puric, „La masa Adevărului", despre România. Am vorbit, evident, şi despre Biserică, Ortodoxie, Dumnezeu. Într-un dialog cu Dan Puric poţi avea acces la nebănuite profunzimi de idei. Condiţia este să fii treaz spiritual şi deschis înţelegerii altuia. În cazul lui Dan Puric, experienţele artistice şi cele personale s-au întâlnit în mod fericit cu filonul său religios, „ecranat" o vreme de provocările vieţii de zi cu zi. Acum, cunoscutul actor foloseşte cuvântul cu aceeaşi iscusinţă ca şi pantomima. Umple săli de spectacole şi ţine oamenii în faţa micilor ecrane, atunci când mai apare la televizor. Are mereu câte ceva nou, surprinzător, de împărtăşit altora. În rândurile care urmează vă propunem un exerciţiu de sinceritate cu Dan Puric în care sunt puse în mişcare cele mai intime resorturi sufleteşti. Aşadar, veţi avea la dispoziţie o selecţie de gânduri exprimate nu de mult într-un cadru potrivit destăinuirilor şi reflecţiei.
„Adevărul": Se mai poate vorbi astăzi despre teologie luptătoare în Biserica Ortodoxă Română?
Dan Puric: Aşa cum zicea Eminescu, să te ferească Dumnezeu de Biserica sforăitoare! Am zis că dacă vreau să mă culc, mă uit la Trinitas. Ei teologhisesc acolo într-un cerc închis. Aia e ultima instanţă unde trebuie s-o faci. Există creştini adevăraţi şi există creştinism din ăsta neexplicit, mai degrabă implicit - în oameni, într-un gest, în atitudini, în inima noastră. Încă mai găseşti mari sfinţi duhovnici.
După ce ei vor dispărea, ce va veni în loc?
N-ai de unde să ştii ce se întâmplă. Putem să ne îngrijorăm, dar trebuie să nu fim îngrijoraţi. Biserica zice că poţi să ai griji, că te ajută Dumnezeu în grijă, dar să nu fii îngrijorat, pentru că până la urmă o să le rezolvi pe toate. Tu crede! Crede aşa, simplu, firesc. Într-un fel, această presiune este bună pentru că îl mai pune pe om în ipostaza de a descoperi şi altceva decât suprastructuri şi macrostructuri.
Ce înseamnă să fii european, în viziunea dumneavoastră?
Dacă vrei să faci din fiul tău european, aruncă-l în neant! Jean-Jacques Rousseau sesiza un paradox pe la 1700 şi ceva. Şi atunci erau suprastructuri statale, imperii şi catolicismul, care funcţionau pe macrostructură. A sesizat o comunitate europeană: nu mai e niciunul german, spaniol, francez - toţi suntem europeni. Şi el ce-a constatat: nimeni nu mai urăşte pe nimeni, dar nici nimeni nu-şi mai iubeşte ţara. Însă peste 100 de ani a început o febră naţionalistă.
Practic, Rousseau a dat definiţia europenismului de azi...
Comunitatea Europeană este o structură politică şi economică de interes. Ea nu are un fundament spiritual. Acesta în mod clar trebuia să fie creştinismul. Nu a fost. Şi atunci este un agregat de interese, care la prima lovitură se va rupe. Cum era Piaţa Comună, care cel puţin era onestă, declarată fiind. I-am zis unui ambasador: „Domnule, aţi pus schimbătorul de viteze economic la Bruxelles. Schimbătorul de constituţie n-o să-l puneţi!" „Dar de ce?", mă întreabă. „Păi pentru că dacă joacă Olanda cu Spania un meci de fotbal, n-o să se strige «Hai Comunitatea Europeană!»".
Freud spunea că numai nevroticii au înclinaţia aceasta către misticim şi că oamenii întregi la minte n-ar avea porniri de genul acesta...
Acum problema este cine întreabă şi cine răspunde. Din punctul lui de vedere este perfect valabil. Dar mai există şi un alt punct de vedere. Dacă întrebi un musulman despre asta... În temniţa de la Aiud erau ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi, evrei. Au murit cu toţii acolo. Să fi fost cu toţii nevrotici?
"Să te ferească Dumnezeu de Biserica sforăitoare!"
"Biserica zice că poţi să ai griji, că te ajută Dumnezeu în grijă, dar să nu fii îngrijorat."
„Noi suntem ologi"
Astăzi, parcă avem o teamă în a discuta public despre religie. N-aţi sesizat?
Dar de ce ne e teamă?
Se observă asta în dezbaterea publică...
Nu, nu. Păi, dacă ne e teamă, e pentru că teama a fost inoculată de „eşalonul 6", de intelectualii de la noi. Ei n-au curajul lui Constantin Noica sau al lui Petre Ţuţea. Ţuţea i-a spus unei tipe venite din Occident: „Domnişoară, eu sunt creştin pentru că sunt sărac". „Păi da' cum?" „Dac-aş fi darwinist aş merge în patru labe, dar n-am bani decât de o singură pereche de încălţări". Intelectualii ăştia s-au dus şi atunci ceilalţi au creat un fel de teamă de a vorbi despre Dumnezeu, despre neam.
E vorba, mai degrabă, despre o reţinere, nu neapărat despre teamă...
Nu, nu, nu. Aceste lucruri sunt făcute special. Se creează „ţarcul de gândire" şi în acesta este şi „ţarcul de comportament". Nu te mai comporţi ca un român, te comporţi ca un „european". Ce-i aia Uniunea Europeană? E o abstracţiune. Comportă-te ca un bun român, ca un bun bulgar, ca un bun evreu, ca un bun polonez, ca un bun american. Pentru că diferenţa produce calitatea dialogului. De ce să mâncăm toţi acelaşi iaurt? Avem toţi aceleaşi reflexe?
De altfel, sloganul Uniunii Europene este „unitate în diversitate"..
Este un slogan, bine zis. Adică diversitatea este un fel de rezervaţie. Ne fac ăştia rezervaţie. „Pluguşorul! Hai, jucaţi-l!" Constructorii noii lumi, săracii, nu ştiu că diversitatea este un produs al fiziologiei, lăsată în libertatea ei. E ca în Dobrogea. Nu a trebuit să dea Uniunea Europeană niciun fond pentru multiculturalitate. Acolo nici nu era multiculturalitate, era o simbioză.
O „împreună-locuire", ca să folosim un termen teologic...
O „împreună-locuire" extraordinară! Fără fonduri. Dacă poţi să ne dai fonduri, dă-ne pentru prima generaţie de încălţaţi care au luat puterea - educă-i, învaţă-i să se spele, să poarte un costum, să se poarte cu ţara, să creeze. Ăştia au luat banii şi i-au băgat sub saltea şi au sufocat România. Toţi care sunt azi mari. Asta trebuie văzut. Ăştia sunt întreţinuţi de Comunitatea Europeană. Cu ăştia se stă de vorbă.
Dar să recunoaştem un lucru: Comunităţii Europene nu-i este specific acest mecanism.
Nu, nu. Evident, sunt gânduri generoase, apărute după război. S-a vrut un bine. Nimeni nu zice să nu existe o comuniune europeană. Doamne fereşte! Dar de ce să stai de vorbă cu ăştia care au jugulat o ţară!? De ce i-ai ajutat să se convertească!?
Dar nu cumva e şi vina noastră? Ce să facă Comunitatea, să vină şi să ne plaseze alţi lideri?
Aşa cum i-au plasat pe ăştia - că ei i-au plasat cu tancurile sovietice! - puteau să-i scoată. Au zis: „V-am dat virusul, îl scoateţi voi!". Cum? Noi suntem ologi. Noi nu mai avem o reacţie. Nu mai putem. După 50 de ani de ghetou, tu stai de vorbă cu un fost pionier, utecist, membru de partid şi au vrut să mă facă şi informator. După atâtea ologiri, vrei o reacţie? De unde?! Noi suntem obosiţi. Părinţii noştri au fost în închisori, au fost distruşi, au fost speriaţi.
"Se creează «ţarcul de gândire» şi în acesta este şi «ţarcul de comportament». Nu te mai comporţi ca un român, te comporţi ca un «european»."
„Pe noi ne izbăveşte credinţa"
Suntem capabili sau nu să redobândim reflexul de a trece prin filtrul conştiinţei modul în care ne raportăm la celălalt?
Discuţia de astăzi dintre noi e o asemenea evidenţă. Unii au pierdut pariul. Se uită pe contor, aleargă, şi totuşi, undeva, nişte oameni discută la nivelul acesta. Cel care ascultă şi înţelege e marele anonim în sensul lui Blaga, dar în sensul frumos, care aspiră. Dacă nu s-ar aspira la asemenea idei, am fi o lume idioată. Eu mă duc la Olteniţa şi este sala arhiplină. De ce? Pentru că nu mă duc să le spun de pensii, de criză, de majorări. De ce vin oamenii ăştia? Ei vin tocmai din „lotul" ăla de conştiinţă neafectată. Unii au pierdut războiul. Poporul român e vechi. La suprafaţă vor fi multe lucruri mizerabile. Pe noi ne izbăveşte credinţa. Şi credinţa asta dă un comportament extraordinar, atipic pentru ceea ce se întâmplă. Să stăm cu faţa spre Dumnezeu pentru că Dumnezeu ştie ce să dea omenirii. Nu-i întoarce spatele! Zicea - ca să terminăm aşa, în mod creştin - Arsenie Boca: „Omul în genunchi în faţa lui Dumnezeu e mult mai mare". Păi, vezi şi tu unde pui genunchiul! Atâta tot. Să ieşim de sub teroarea ideilor generale! M-am săturat de comunism, mă satur de globalizare, vreau să fiu un om liber mâine. În călătoria asta a mea în viaţă - nu ştiu când se va opri ceasul - sunt în turneu în România.
"Zicea Arsenie Boca: «Omul în genunchi în faţa lui Dumnezeu e mult mai mare». Păi, vezi şi tu unde pui genunchiul!"
"În călătoria asta a mea în viaţă - nu ştiu când se va opri ceasul - sunt în turneu în România."
Se încarcă comentariile...
