Secretul lui Iliescu

Nu vom şti niciodată cu siguranţă dacă fostul nostru preşedinte a fost spion kaghebist sau un comunist sincer.

Cine se aşteaptă ca Ion Iliescu să facă mari dezvăluiri despre momentul '89, înainte de a ieşi, după propria-i expresie, „cu picioarele înainte" din politică, se înşală amarnic. Ar fi la fel de naiv ca a ne închipui că nişte detectivi amatori de pe Discovery Channel vor dezlega, într-un filmuleţ-reconstituire, misterul asasinării lui JFK. Asta ca să folosesc un exemplu atât de drag întâiului „emanat" al României! Probabilitatea ca dânsul să rupă lanţul minciunilor pe care ni le-a îndrugat în ultimii 20 de ani (puţine dovedite, multe bănuite) nu e infimă, ci nulă.

Nu vom şti niciodată cu siguranţă dacă fostul nostru preşedinte a fost spion kaghebist, agent de influenţă sau, pur şi simplu, un comunist sincer care credea că, schimbându-l pe Ceauşescu, va sluji mai departe „idealurile neîntinate". Şi nu cred că vom lămuri nici peste încă 20 de ani evenimentele pe care dl Iliescu se încăpăţânează să le numească „revoluţie", iar alţii, între care şi noi, „lovitură de stat".

Oricâte mărturii am invoca, oricât am scormoni prin arhive, oricâte investigaţii am face, e greu de crezut că vom pătrunde dincolo de vălul marilor secrete. Dintr-un motiv evident. Într-un domeniu atât de tenebros ca spionajul, în care nimic nu e ce pare a fi, legea tăcerii este mai sfântă decât „omerta" mafiei. Şi chiar atunci când ni se dezvăluie ceva nu putem fi siguri că dezvăluirea nu e, de fapt, o dezinformare!

Dl Iliescu nu va spune niciodată ce vrem să auzim. Ar fi absurd ca, după ce ne-a recitat atâta vreme teoria „revoltei spontane", a „vidului de putere", a „ameninţării teroriste" şi a „emanaţiei revoluţionare", să vină acum şi să confirme că răsturnarea lui Ceauşescu a fost o piesă scrisă, regizată şi jucată de sovietici. Ba mai mult, că el însuşi n-a fost decât o marionetă controlată de sforarii de la Moscova.

Avem două variante:

1. Ion Iliescu a fost recrutat de KGB. În acest caz, are toate motivele să-şi ascundă trecutul. Un spion adevărat n-ar risca să se deconspire nici pe patul de moarte, căci asta se traduce prin trădare. Iar trădătorii nu riscă doar pedeapsa maximă, ci şi să nu poată rămâne ca eroi în manualul de istorie.

2. Ion Iliescu n-are nicio legătură cu KGB. În acest caz, nu-şi poate reproşa decât că a făcut parte dintr-un complot intern, pus la cale de nişte disidenţi şi pensionari ai regimului, care-şi făceau planurile de bătaie pe băncuţele din Cişmigiu. Şi atunci n-are rost să mintă că a slujit unor interese străine. Dimpotrivă, merită o medalie!

În ambele situaţii, este explicabilă nervozitatea pe care i-a provocat-o serialul ziarului „Adevărul", repunând pe tapet întrebări pe care dl Iliescu le-ar vrea trecute sub tăcere. Recenta sa ieşire la rampă mi-a întărit convingerea că bătrânul bolşevic n-are nicio îndoială că a procedat cum trebuie. Ca Rubaşov, personajul din „Întuneric la amiază", comunistul condamnat de comunişti, care se îndreaptă spre zidul execuţiei cu sentimentul că şi-a făcut datoria faţă de „cauză".