Dura lex, sed rex

Nu, monarhia nu este chemată azi să salveze România, ci doar pe cei care ne-au furat speranţele.

După o vară politică incendiară, oscilând între dictatura majorităţii parlamentare şi rezistenţa, nu fără fisuri, a statului de drept, mai precis: a legilor şi instituţiilor care îl fac posibil, iată că ne aflăm în faţa unui nou anotimp. Propunerea, la început doar sugerată, apoi formulată ca atare, de reluare a discuţiei despre monarhie în România, dezvăluie cel puţin trei dileme şi tot atâtea pericole. Cea mai evidentă dilemă este legată de maniera prin care actuala putere poate scăpa, în sfârşit, de preşedintele ales. Sigur, nu trebuie să aşteptăm proclamarea Regatului de la o zi la alta. Asistăm mai curând la un joc de imagine: cel care s-a comportat neelegant (elegant formulat!) cu ultimul monarh al României este pus în antiteză - gen Mircea cel Bătrân versus Baiazid - cu un adevărat gentleman. Inutil să ne întrebăm cine câştigă. Pericolul acestei strategii rezidă în invocarea monarhiei constituţionale de către lideri care nu au înţeles nici măcar cum trebuie să funcţioneze ordinea democratică în general. Cu alte cuvinte, tema aruncată în spaţiul public este un paravan şi arată, pentru cine vrea să vadă, că nimeni dintre cei din prima linie nu îşi asumă consecinţele recentelor lupte politice. Regele serveşte drept alibi.

A doua dilemă este legată de mesajul pe care actualele partide de la putere îl pot vehicula în alegerile parlamentare din decembrie. Or, după referendumul eşuat, după golirea treptată de sens a mult invocatei participări în masă a opozanţilor preşedintelui în funcţiune, după scandalul internaţional provocat de nefericita joncţiune dintre prostie şi tenacitate, după seria de măsuri guvernamentale neinspirate, în răspăr cu urgenţele şi realităţile momentului, după numiri controversate şi gesturi de superbie inutilă - actualei guvernări îi vine din ce în ce mai greu să propună ceva credibil. Pericolul care decurge de aici este utilizarea concomitentă a mai multor genuri: de la populism la antieuropenism şi de la filorusism la antiamericanism. După două decenii de tranziţie, suntem expuşi unor alianţe năucitoare, trecerea timpului nereuşind să limpezească apele, ci tulburându-le şi mai mult. Nu se vorbeşte despre idei şi programe, ci totul se reduce la figuri vehiculate mediatic şi care, împreună, formează un tragicomic cortegiu al democraţiei noastre originale. Manipulat, Regele serveşte, printre alţii, drept Ersatz ideologic.

În fine, a treia dilemă trimite la nehotărârea în raport cu liniile fundamentale de dezvoltare ale României de mâine. Pericolul confuziei este şi aici foarte mare. Cei aflaţi doar de câteva luni la cârma ţării au reuşit dramaticul record de a pune sub semnul întrebării toate proiectele majore negociate în ultimii douăzeci de ani. Vânturarea bruscă şi ostentativă a simpatiei pro-monarhiste - cea care reconciliază ca prin minune pe Rege cu Iliescu şi Voiculescu - este dovada clară a faptului că un anumit tip de afaceri are nevoie de o anumită politică. Se rezolvă astfel o problemă dificilă de fizică a puterii: stabilitatea prin instabilitate. La urma urmelor, despre asta este vorba: cum se poate conserva avantajul personal şi de grup dobândit pe căi necinstite într-o ţară membră a Uniunii Europene? Cum se poate salva „suveranitatea" naţională a corupţiei şi abuzului de rigorile unui proiect politic născut din valori fără echivoc? Nu poţi da tunurile prin care s-au îmbogăţit oamenii noştri politici, de la stânga la dreapta, şi să rămâi nepedepsit decât într-o ţară în care legea se negociază zilnic, în care, după interes, Parlamentul este deasupra Constituţiei sau în care primul ministru îi compară pe procurorii de azi cu agenţii stalinismului din primii ani ai comunismului în România. Actualizată artificial, tema regalităţii îşi arată întregul ei potenţial nociv: menţinerea şi chiar adâncirea crizei simbolice şi reale a statului de drept. Nu, monarhia nu este chemată azi să salveze România, ci doar pe cei care ne-au furat speranţele. Dura lex, sed rex!

Radu Preda este teolog, director al Institutului INTER din Cluj-Napoca şi titularul catedrei de Teologie socială de la Universitatea „Babeş-Bolyai".