Opoziţia

Observ de o bună bucată de vreme ascuţirea spiritului critic faţă de Opoziţie şi de liderii acesteia.

Eseişti devotaţi Puterii, dar şi comentatori din categoria „extremiştilor de centru", aşa cum simpatic îi defineşte Radu Cosaşu, supun partidele din Opoziţie unor examinări foarte severe. Împinsă în corzi, Opoziţia încasează croşee devastatoare la cea mai mică mişcare suspectă. Desfăşurată cu moderaţie şi onestitate, monitorizarea Opoziţiei foloseşte statului de drept. Am o primă şovăială când deduc că Opoziţiei i se cer performanţe de parcă s-ar afla în plin exerciţiu al guvernării. Mirările se multiplică după ce mă dumiresc că multe din aceste filipice potopesc Opoziţia cu acuzaţii „de plano", şi nu judecă „de facto", adică pornind de la faptele ce ar legitima o vigilenţă atât de coercitivă. Nu găsesc o justificare rezonabilă pentru condamnarea „a priori" a Opoziţiei la un tratament inacceptabil de ireverenţios. Liderii Opoziţiei au o cotă atât de joasă încât li se refuză dreptul propriei identităţi: Dan Voiculescu este „Felix" (sau „Felix Motanul"), iar Crin Antonescu - „Chucky".

La fel procedează Corneliu Vadim Tudor, numindu-l constant pe dl Băsescu „matrozul chior" în imundele sale publicaţii. Pocirea numelor este una dintre armele cele mai primitive ale pamfletului. Echipa de contestatari ai Opoziţiei desfide logica jocului democratic. Liderii, fondatori sau în exerciţiu, ai Opoziţiei au fost aleşi democratic în 2008. Dnii Ponta şi Antonescu au ajuns, într-o competiţie transparentă, la şefia partidelor lor în urma unui vot la fel de democratic. A-i defăima ca pe nişte derbedei rătăciţi în politică nu înseamnă şi discreditarea sutelor de mii de oameni care le-au încredinţat votul? Dnii Antonescu şi Ponta domină sondajele de opinie - semn de solid potenţial electoral. Urmarea? Aceiaşi denigratori de serviciu îi trimit spre eşafod, în deductibilul şir al acelora ce văd în dânşii o alternativă la actuala Putere.

Opoziţia funcţionează aşa cum e, cu hibele ei, cu personaje antipatice, cu gafe şi ambiţii ciudate, cu proiecte pândite de riscuri, însă oricând perfectibilă. Am rezervele mele legate în special de irascibilitatea şi verbiajul unor lideri de pe la vârfurile Opoziţiei. Nu pot să nu ţin cont însă că, oricâte frustrări ar isca, au în spatele lor un electorat ce nu merită batjocorit. A-i bălăcări doar sau tocmai pentru că electoratul le acordă un suport masiv înseamnă a coborî în viscere idei şi principii aflate îndeobşte în zone incomparabil mai spiritualizate.