Desant în Catedrală

Premierul Emil Boc s-a pogorât de Buna Vestire asupra Catedralei Mitropolitane din Cluj ca un duh vioi în costum şi cravată.

Şeful Guvernului a luat parte la întronizarea ÎPS Andreicuţ, fost colaborator al Securităţii, cu angajament semnat şi nume de cod „Ionică", ca mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Însoţit de un alai de parlamentari, prefecţi, primari, consilieri etc. ai PDL, dl Boc a ocupat naosul Catedralei în fruntea acestui plen politico-administrativ cu rol incert, deşi foarte activ în ceremonia propriu-zisă. Pe flancuri, de-a dreapta şi de-a stânga premierului, într-o misiune desăvârşind acest ritual al contopirii laicului cu sacrul, au stat smirnă militari cu chipiele parcă lipite de cap, ca nu cumva să le mai azvârle a chemare la răzmeriţă precum alţi colegi. Părea o şedinţă de Guvern cu temă. N-aş vrea să păcătuiesc afirmând că o asemenea îndrăzneală mireană, după părerea mea, la limita hulei a fost cel puţin agreată, dacă nu cumva chiar susţinută de Patriarhul Daniel, Întâistătătorul BOR. Cei care au văzut desfăşurarea de forţe vor amenda sau nu ceea ce pentru mine a însemnat o excesivă, poate interesată, îngăduire a implicării statului, mai exact a puterii politice, în treburile bisericeşti. Dacă n-am fi avut privirea prea întoarsă la puritatea canoanelor, luările de poziţie în Catedrală ar fi delectat prin savoarea inadecvărilor: înalţii demnitari publici (inclusiv prin mesajul preşedintelui Băsescu citit de consilierul de stat C. Buciumeanu) au vorbit ca nişte feţe bisericeşti, iar slujitorii Bisericii - ca nişte funcţionari publici animaţi de reformarea instituţiilor statului. Astfel, şeful Executivului l-a învestit pe ÎPS Andreicuţ cu o responsabilitate de o anvergură derutantă, arătându-se convins că noul mitropolit „va avea capacitatea de a pune la aceeaşi masă religia, mediul de afaceri şi cel universitar şi administraţia locală". Ţinând isonul prim-ministrului, proaspăt întronatul ierarh a dat asigurări că „va fi vrednic, drept şi adversar al corupţiei(?!)". Nu e vina politicienilor că se folosesc de ceremoniile religioase ca să se repeadă la pupat icoane şi la afişat o cuvioşenie creştinească menită să deştepte adormitele simţuri electorale ale enoriaşilor. Ar fi fost de aşteptat de multă vreme ca Biserica să nu tolereze această tagmă a închinătorilor la chipuri cioplite. Dimpotrivă, Biserica aprobă asemenea nelegiuri din care nu s-a codit să tragă foloase prin subtile operaţiuni de marketing ecleziastic.