Adevarul.ro

Da svidanije, Felix!

  • 08 feb 2012

Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

Era atunci, la fel ca până de curând, eminenţa portocalie impusă de regimul Băsescu la vârful politicii editoriale a TVR. Înălbite în anii aflării la datorie la BBC, petele de pe onoarea dnei Culcer s-au conglomerat de prin 2004 încoace într-o conduită de rândaş salahorind pe moşia stăpânului. Asumarea acestei poziţii de misionarism băsescian a trimis-o pe R. Culcer spre originile sale cele mai jenante. Adică la anii când servea patria în cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu" (universitatea politică a PCR înfiinţată la iniţiativa Anei Pauker), la odele înălţate „epocii de aur" ca redactor al „Erei Socialiste" („Revistă teoretică şi social-politică a CC al PCR"), la ieşirile externe pe linie de partid (cu aprobarea greilor nomenclaturii - I. Verdeţ, Şt. Andrei, C. Burtică etc.), la, eventual, disputata perioadă când a activat în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti într-o calitate pe care intelectuali publici, asociaţii civice, jurnalişti etc. o asociază infiltrărilor „sine qua non" ale Direcţiei a III-a a Securităţii. Aceste blânde coabitări cu dictatura bună o determină probabil pe R. Culcer să se considere îndepărtată de la comanda editorială a televiziunii publice de comuniştii cei răi. „Stalin, nu Lenin, este spiritus rector care bântuie astăzi prin ungherele TVR" - scrie R. Culcer într-o postare pe blog. Distincţia Lenin-Stalin ţine de expertiza probată în domeniu de dna Culcer. Fostul lacheu ceauşist adresează autorilor „execuţiei (sale) politice" un sarcastic „Good bye, Stalin!" I s-ar putea răspunde în acelaşi registru şi prin invocarea altei fantome bolşevice cu „Da svidanije, Felix!". Felix Dzerjinski de la CEKA, desigur. Niciodată în istoria ei postdecembristă televiziunea publică nu a fost împinsă ca sub şefia dnei Culcer într-un asemenea hal de depravare morală şi deontologică. Cel puţin interviul luat de R. Culcer la TVR în 22 ianuarie 2007 preşedintelui Băsescu va rămâne un exemplu de manual despre obscenitatea jurnalismului partizan cu ţintit efect manipulator. Niciodată n-au fost atât de brutal expediaţi pe orbite secundare jurnalişti valoroşi, dar neatârnaţi politic din TVR pentru a se trimite în luptă patrule copios răsplătite financiar de mercenari ai puterii în exerciţiu. Instaurând, mai ales în emisiunile cu vârf de audienţă din TVR, practica unei prese tendenţios propagandistice, R. Culcer lasă în urmă imaginea unui politruc de jalnică pomenire.

Radu Călin Cristea este analist politic şi scrie pentru ''Adevărul"

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mic tratat de dezinformatică

    Doar în timpul comunismului s-a minţit atât de mult ca în România ultimilor ani. ...

    Melancolia unui paşoptist grăbit

    „Vreau revenirea la spiritul paşoptist". ...

    „Puterea e în stradă!“

    Pentru a înţelege ce înseamnă manifestaţia din Piaţa Universităţii trebuie să zăbovești în ace ...

    TRAGEDIE DE PAȘTELE BLAJINILOR Doi morți și 10 răniți în cel mai grav accident rutier din acest weekend. Doi dintre răniți sunt copii

    Accidentul a avut loc în apropierea orașului Cantemir. Un băiețel de patru ani a fost internat ...

    Mari de stat, mici la suflet

    Înainte ca preşedintele Traian Băsescu să fi anunţat pachetul de măsuri anticriză, scriam că p ...

    „Piraţi. Nu marinari“

    Imaginaţi-vă că vă savuraţi cafeaua pe terasa unui faimos restaurant din California. ...

    Trădarea bătrânei Europe

    Îmi repugnă ideile cu fundiţă tricoloră. ...

    Liberul-arbitru când fluieră, fluieră

    Pasaje din articolele și cărţile scrise de gen. (r.) Aurel I. Rogojan (AIR) fac parte din genul ...

    Reinventând „Europa Liberă“

    Am fost, la început de ianuarie, la Praga, împreună cu fetiţa mea, pe urmele vieţii noastre atâ ...

    O alianţă istorică: Tanda cu Manda

    După scremeri hilare, muntele pedelist a născut un şoricel hazliu: Mişcarea Populară (MP) este ...