România fără diazepam

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu avem niciun duşman, dar trăim tot timpul cu sentimentul că suntem ameninţaţi şi atacaţi.

Am văzut la televizor, cu strângere de inimă, imagini violente, surprinse în traficul auto. O explozie de pumni şi de picioare. Şoferi care lovesc cu sete, şoferi care încasează cu stoicism. Parcă suntem în plin război urban. Mai lipsesc mitralierele. (Scuza că şi la alţii se întâmplă astfel de incidente este ipocrită.) Caftelile din trafic nu pot fi trecute la rubrica „Fapt divers" atâta timp cât lasă în urmă sânge şi cadavre. Să fii bătut pentru că traversezi strada pe trecere de pietoni după puterile tale, apoi să mori din cauza bătăii, acesta este destinul dramatic al cetăţeanului român.

Starea de conflict nu este o caracteristică pasageră a străzilor noastre. Conflictul s-a instalat temeinic în toată societatea românească. Nu de ieri şi nici de luna trecută. Evenimentele sângeroase din decembrie '89, care au culminat cu executarea soţilor Ceauşescu chiar în ziua sfântă de Crăciun, apasă ca un blestem peste cei 20 de ani de aşa-zisă democraţie: Târgu Mureş, Piaţa Universităţii, mineriadele... Nu avem niciun duşman, dar trăim tot timpul cu sentimentul că suntem ameninţaţi, atacaţi, că lumea are ceva să ne reproşeze şi că ziariştii străini au pică pe noi şi pe frumoasa noastră ţară. De aceea trebuie să ripostăm într-o stare de frustrare consumată aici, acasă, cu ai noştri. Nu ştim să negociem şi nici nu avem diplomaţia dialogului, dar ne lamentăm că nu suntem băgaţi în seamă, că n-avem noroc şi că suntem mereu nedreptăţiţi. Trăim cu o ţâfnă pe creier şi cu înjurătura pregătită în gură. Intrarea în UE şi în NATO nu ne-a folosit la nimic în tentativa de a ne civiliza. (Europa să-şi vadă de treabă!)

Am devenit dependenţi de conflicte, de certuri şi de bătăi. Nu ne simţim bine dacă nu luăm o scatoalcă după ceafă sau dacă nu aruncăm o înjurătură pe scara autobuzului. Nu ne interesează ce spune interlocutorul, cuvintele noastre trebuie să-l acopere. Dacă nu reuşim, atunci îi tragem o labă peste ochi, să-şi bage minţile în cap! Numai aşa simţim că trăim. Bătăi în şcoli, umilinţe în spitale, înjurături în primării, certuri în tramvaie şi în pieţe, violenţă pe străzi şi apostrofări la televizor. O Românie primitivă. „Epoca noastră de aur" spre care ne conducea cu „avânt" Ceauşescu a fost înlocuită cu „epoca de piatră". Nu ne-ar surprinde cu nimic un Tyrannosaurus Rex care ar apărea pe străzi şi ar hăpăi vreo patru-cinci pensionari dezorientaţi.  

Condamnăm vehement violenţa şi luăm urgent măsuri numai ca să ne vedem la televizor. În realitate, însă, suntem nepăsători la violenţa ce se revarsă peste noi. Nici nu avem cum să fim altfel de vreme ce din consumatori am devenit personaje în „Ştirile de la ora cinci".

Societatea românească are nevoie de un tratament cu diazepam. De unde diazepam, pentru că medicii nu mai eliberează reţete! Chestiunea asta chiar mă scoate din sărite! Daţi-mi un diazepam, că îmi vine să dau cu pumnul! 

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite