Presa încălecată

Subordonarea sălbatică a politicilor editoriale de către interesele comerciale striveşte credibilitatea presei.

Oamenii care muncesc în mass-media din România au înţeles că presa este o afacere. Patronii, ziariştii, producătorii şi editorii, toţi dau afirmativ din cap: presa este o afacere! Şi publicul-consumator dă din cap: este o afacere... Aceasta trebuie să genereze profituri din tirajele vândute, din audienţa livrată clienţilor publicitari şi din diverse tehnici de marketing. Aşa încât, interesele comerciale sunt mai presus decât cele editoriale. Este firesc să gândim aşa, pentru că, toţi suntem de acord, presa este o afacere! Dacă nu este profitabilă, presa trage obloanele. Dar înclin să cred că o ierarhizare oarbă - politicile comerciale subordonează politicile editoriale - este periculoasă pentru credibilitatea produsului de presă. În goana după bani, pe o piaţă autohtonă de publicitate care a sărăcit, coborând la nivelul anului 2006 (300 de milioane de euro), interesele comerciale ale companiilor de media pot naşte nişte monştri.

De pildă, un producător de apă poate să-şi cumpere articole de presă în care să-şi laude apa sa ca fiind cea mai bună din lume. Chiar dacă dovezile ziariştilor arată că apa este chioară, trasă de la robinet, acestea trebuie ignorate pentru că, nu-i aşa!, comercialul subordonează editorialul. Dacă patronul unei fabrici de ceasuri de perete vrea să-şi lustruiască imaginea în mediul de business, poate să beneficieze contra cost de un cover-story, cu toate realizările lui de antreprenor, plus poza pe coperta publicaţiei, în cazul în care plăteşte conform „politicilor comerciale". Dacă un politician lovit de vreo iniţiativă „importantă pentru ţară" vrea să explice naţiunii cum stă treaba, el poate achita factura la un talk-show TV. Dacă o paraşută din showbiz îşi caută un iubit milionar, atunci apelează la card ca să-şi arate ţâţele şi fundul pe primele pagini ale tabloidelor. Toţi cei interesaţi ajung (marcând banul) să cumpere ce vrea din presa asta! Iar ziariştii se transformă în nişte lăutari. Ei scriu ceea ce li se comandă, potrivit politicilor comerciale. Din păcate, s-au format deja generaţii de ziarişti care sunt nişte dealeri ce îşi onorează prompt „clienţii". 

Cu asemenea „politici comerciale" (care sunt vechi pe piaţa noastră, dar în ultimul timp au luat amploare), bietul consumator român de presă este manipulat şi umilit. El nu mai poate distinge informaţia ca produs editorial, cu adevărat relevantă în viaţa lui, de informaţia plătită şi ambalată editorial, care este livrată cu scopuri obscure. Dar să nu-i considerăm pe toţi români uşor de minţit! Când astfel de practici (lăutăreşti) sunt recunoscute de public, audienţa produsului de media se prăbuşeşte. Pentru că subordonarea sălbatică a editorialului de către interesul comercial striveşte credibilitatea presei. Atât cei care fac politicile comerciale, cât şi cei care fac politicile editoriale în companiile de presă nu trebuie să uite că, peste tot în lume, consumatorul contează!