Lista cu suflete

Viaţa e plină de liste. Toţi alergăm de pe o listă pe alta, să prindem un loc. O cursă fără odihnă.

Cumpărăm lumânări. Dau să intru în biserică, dar tanti Nuţi mă întoarce. Într-o mână ţine lumânările, cu cealaltă caută ceva în poşetă. Ne-am oprit la o masă de lemn, chiar la uşa bisericii. Înăuntru, preotul se pregăteşte să înceapă slujba. E sâmbătă, ora opt. Tanti Nuţi îmi întinde o hârtie împăturită. O deschid pe masă. E o jumătate de coală, cam boţită, scrisă cu litere frumoase, uşor tremurate. La cei 90 de ani ai săi, tanti Nuţi scrie apăsat. Sunt aşternute două coloane de nume: la stânga, „Adormiţii", la dreapta, „Vii". Vezi şi tu, Petrişor, dacă mai e cineva de adăugat! îmi arată coloana „Viilor". Parcurg la repezeală: coloana „Adormiţilor", e de trei ori mai lungă decât cea a „Viilor". Socoteala asta mă înfioară.

Parcurg „Adormiţii". Pe unii îi ştiu. Pe alţii îi ştiu din povestirile altora. Pe câţiva, deloc. Nu e vreme s-o întreb pe tanti Nuţi cine sunt aceşti neştiuţi. Mi se împăienjenesc ochii. Tanti Nuţi i-a scris pe „Adormiţi" unul sub altul, fără niciun criteriu. Eu i-aş fi scris într-un Excel, le-aş fi dat o „filtrare", după an, după vârstă, după ceva, ca lista să aibă o coerenţă. Poftim, ce logică de inginer ratat! Mă uit la lista celor „Vii". Numai ăştia am mai rămas? - îmi vine s-o întreb pe tanti Nuţi. Nu-mi trece prin minte niciun nume de „viu".

Mă gândesc că, aici, pe listă, ne-am strâns cu toţii. Să ne bucurăm că suntem împreună! Ne vom ruga pentru toţi, şi pentru cei „Adormiţi" şi pentru cei „Vii". Aşa ne stă bine scrişi pe listă: fără patimi, frustrări, certuri, fără averi, funcţii, doar cu numele noastre de botez. Suntem toţi la fel, suntem suflete. Ierarhiile sunt inutile şi caraghioase. Lista asta e cea mai importantă: nu poate fi falsificată, mânărită, copiată, negociată, ştearsă ori parafată de vreo autoritate. E lista noastră, e sângele nostru.

Mă gândesc că viaţa e plină de liste. Şi noi toţi ăştia, care mai suntem „vii", alergăm de pe o listă pe alta. O cursă fără odihnă. Vrem să fim pe vreo listă: pe lista de candidaţi la parlamentare, pe lista favoriţilor, pe lista consilierilor, pe lista angajaţilor, pe listele prietenilor de pe Facebook, pe listele şefilor cu „oamenii lor de încredere" (chiar dacă unii trag sforile în paturile sau în chiloţii şefilor!), pe lista nominalizaţilor, pe lista de prime, pe lista avansărilor în grad, pe o listă cu orice preţ! Fugim cât putem de listele negre, de listele cu disponibilizaţi, de listele cu respinşi, picaţi sau de listele ruşinii. Dar nu-i de-ajuns să fii pe lista bună. Trebuie să fii cât mai în faţă, să dai din coate, să avansezi, să te zbaţi, să protestezi, să-ţi pui pilele în funcţiune, să împingi, să calci în picioare, să calci pe grumaz, să dai cu tifla, cu ciomagul, să fii, dacă nu primul, măcar printre primii.

Lista „Viilor" pare completă. Îi înapoiez pomelnicul mătuşii mele, care se grăbeşte să ajungă la preot. Intru în biserică. Începe parastasul. Lista noastră a ajuns la preot. Suntem toţi, Doamne! Mă uit la tanti Nuţi care se agită în jurul colivei şi mă loveşte un gând: tanti Nuţi o fi pe listă, că n-am observat-o? Doamne, dacă am uitat-o! Ascult slujba.

Petre Barbu este jurnalist şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată: "Până la capătul liniei", Editura Cartea Românească, 2012