De ce m-a tulburat Herta Müller

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii ’80, aş fi făcut crimă de om dacă acel om şi-ar fi bătut joc de «Jurnalul de la Păltiniş.

Spre finalul dialogului de la Ateneul Român, Gabriel Liiceanu a întrebat-o pe Herta Müller dacă nu cumva cărţile scrise înainte de '89 de cei care nu
s-au aliniat politicii partidului comunist sunt lucruri bune. (Întrebarea este reprodusă din memoria mea tulburată de acest eveniment.) Răspunsul laureatei Premiului Nobel a căzut sec: „Nu! A fost un mod al autorilor de a se eschiva". (Răspunsul
l-am notat cu precizie.) Cred că domnul Liiceanu şi intelectualii prezenţi în sală nu se aşteptau la un asemenea răspuns brutal. Poate că elita noastră culturală dorea să audă sintagma cu care se mândreşte încă de pe vremea dictaturii ceauşiste: „rezistenţa prin cultură". Am rezistat „prin cultură", de aceea am avut un număr redus de disidenţi autentici şi o minoritate tăcută de opozanţi.

Coborând treptele Ateneului, mi-a venit în minte „Jurnalul de la Păltiniş", cartea lui Gabriel Liiceanu. (Doar îl văzusem în carne şi oase pe Liiceanu!) „Jurnalul" este cartea care mi-a luminat studenţia de la mijlocul anilor '80, cartea pentru care, în acei ani chinuiţi, aş fi făcut crimă de om, dacă acel om şi-ar fi bătut joc de cartea asta, care m-a îndemnat să citesc, să citesc, să citesc...

Mi-am amintit, îndreptându-mă spre gura de metrou, de afirmaţia lui Constantin Noica (datată 19 noiembrie 1980) din „Jurnalul de la Păltiniş": „Astăzi, de câte ori întâlnesc un intelectual neamţ de la noi care vrea să plece în Germania, îl întreb: «În ce Germanie vrei să pleci? În Germania untului sau în Germania culturii?» Iar dacă îmi răspunde că în aceea a culturii, îi spun că, paradoxal, o poate găsi mai lesne aici". În 1984, când am citit această frază, eram mândru că sunt român pentru că, deşi biata mea mamă stătea la cozi ca să apuce o bucată de carne sau un pachet de... unt, eu mă retrăgeam în biblioteca oraşului ca să citesc. Aşa credeam (în naivitatea mea) că trăiam... în cultură. Şi nu într-o cruntă dictatură.

După mai bine de trei decenii, tocmai un intelectual neamţ plecat în Germania, Herta Müller, mi-a sădit în suflet sâmburele îndoielii: „Nu! A fost un mod al autorilor de a se eschiva". Nu cumva am crezut într-o carte ce propunea o vizuină, o scorbură, un refugiu? Nu cumva am fost manipulat cu „Germania untului"? Nu cumva, în loc să-mi doresc să-mi caut libertatea (în Germania sau oriunde într-o ţară liberă), am fost entuziasmat că aici, în România, voi găsi „lesne"... cultura? Nu cumva „Jurnalul" m-a minţit sau mi-a spus jumătate de adevăr? Şi că viaţa mea s-a aşezat pe cărţi care m-au înşelat?

Herta Müller a vrut să ne spună că nu există „rezistenţă prin cultură" într-o dictatură. Există ori disidenţă, ori tăcere, laşităţi şi compromisuri. Trebuie să recitesc „Jurnalul de la Păltiniş"! Şi după recitire, voi alege: să-l las la locul său în bibliotecă, să-l cobor cu un raft ori să-l scot din viaţa mea. (Am luat metroul în sens invers drumului meu către casă.)

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite