Ce mai spune SOV? Nimic

SOV a dat două interviuri în care a jucat rolul de victimă. A jucat lamentabil.  

Într-o singură zi am citit/văzut două interviuri cu Sorin Ovidiu Vîntu. (Unul în „Adevărul", celălalt la postul B1 TV cu Ion Cristoiu.) Acestea au apărut chiar a doua zi după ce Sebastian Ghiţă, duşmanul (de moarte?) al lui Vîntu, a anunţat noua televiziune RTV, al cărei conţinut este produs de foştii angajaţi de la Realitatea TV. Astfel a reacţionat Vîntu la mişcarea lui Ghiţă? N-are rost să ne batem capul cu descifrarea acestor manevre.

Agenda lui Vîntu a fost cam aceeaşi în cele două interviuri, indiferent de întrebările adresate (şi de linguşelile lui Ion Cristoiu, de parcă se afla în faţa unui secretar de partid cu propaganda). Vîntu a ţinut să spună ce avea notat pe agendă: că Realitatea TV a intrat pe mâna SRI, care face recrutări în rândul ziariştilor din această televiziune, că este victima lui Traian Băsescu şi a Justiţiei, că presa noastră este „jegoasă" (de parcă el n-a contribuit la creşterea jegului - să ne amintim stenogramele convorbirilor cu managerii şi vedetele postului!), că a suferit două preinfarcturi şi un infarct şi că arestarea sa a fost o crimă...

Am constatat uluitoarea uşurinţă cu care Vîntu a aruncat vorbele şi acuzaţiile, fără să aducă vreo dovadă. Dar suntem obişnuiţi să ne uităm în gura escrocilor de tot felul şi „să punem botul" la vorbele lor! Aruncatul cu „declaraţii incendiare" fără dovezi e un sport naţional. Sport încurajat de presă, din păcate. Şi de public. În spiritul aceluiaşi „sport naţional", ne putem permite să spunem că vărul de-al doilea al lui Vîntu a fost un analfabet? Că Vîntu făcea bişniţă cu ţigări chinezeşti înainte de '89, ţinându-şi cartuşele sub patul din garsoniera lui din Roman? Că şi-a turnat la Securitate colegii de cenaclu literar din Roman? (Ha! Ha!, cenaclu literar!) Nu putem! Nu avem dovezi. Şi nici nu putem să facem insinuări pentru că nu avem dovezi! În schimb, Vîntu poate spune orice, despre oricine, fără dovezi, doar cu obrăznicie şi aroganţă. Obrăznicia caracteristică micului pungaş, care iată ce mare a ajuns! Ziariştii i-au ciugulit mii de euro din palmă, aşa-zişii manageri de presă şi vedete TV i-au pescuit din portofel sute de mii de euro, politicieni şi unii „intelectuali" l-au pupat în cur pentru banii şi premiile pe care le-a pus la bătaie.

Şi toţi aceşti profitori au contribuit de-a lungul timpului la puterea şi notorietatea lui Vîntu, avizat în probleme de presă, politică, business, artă, poezie, istorie. În realitate, sub imaginea colorată, nu se ascunde decât un şmecheraş, care te face din vorbe. (Şmecheria nu înseamnă inteligenţă.) Şi care îi taie vorba interlocutorului, „Excelenţă!", ca să-l domine şi să-l umilească. Un om umilit e mai uşor de manipulat şi de transformat în slugă.

SOV a dat două interviuri în care a jucat rolul de victimă. A jucat lamentabil. Omul nu are credibilitate. Nici onoare. Dacă ar avea onoare, ar trebui să se retragă şi să se izoleze pe undeva prin Deltă. Să dea la peşte. Nici păgubiţii de la FNI nu vor crede în dispariţia lui. 

Petre Barbu este senior editor „Adevărul“.