Adevarul.ro

Dacă ai parcurs aceste rânduri, te afli în culisele rubricii „Dragoste modernă“.

„Cum io n-am o poveste de dragoste şi nici prea romantică nu sunt din fire... Sunt o femeie căreia nu-i plac florile sau complimentele sau aburelile alea de le zic bărbaţii în primele luni de relaţie, dar care preferă să bea bere la terasă, cu băieţii, în timp ce vizionează un meci de fotbal sau handbal, şi-n acelaşi timp are unghiile lungi şi roşii, ţigări slim şi fustă scurtă. O combinaţie mai tâmpită ca asta nu cred că s-ar putea! Imaginează-ţi că n-am să fiu în stare să scriu vreodată ceva romantic şi, mai ales, adevărat...".

Dacă ai parcurs aceste rânduri, te afli în culisele rubricii „Dragoste modernă". Tocmai ai citit motivarea unui refuz şăgalnic, venit din partea unei fete care locuieşte în Spania şi căreia relatarea într-un ziar a unui episod erotic real, sub semnătură, pur şi simplu nu i se potriveşte. Din Amsterdam, prin intermediul unui mesaj venit pe Facebook, alt refuz: „Credeam că e o invitaţie la cafea frumos îmbrăcată în argumente!". Şi apoi, un delicios exerciţiu de modestie: „Domnişoarele de până acum au scris atât de frumos încât mă tem că nu m-aş ridica la înălţimea lor...". Din Londra vine însă nu doar răspunsul pozitiv, ci şi textul. Şi un scurt comentariu, prin poşta electronică: „Mă bucur nespus că îţi place, sper ca părerea să fie împărtăşită şi de public. OK, atunci îmi anunţ toţi vecinii şi toate mătuşile să ia ziarul!".

Să găseşti fete dispuse să scrie despre una din iubirile lor, dacă nu chiar despre cea mai mare, ar putea fi una dintre cele mai bune slujbe din lume. Pe unele le-ai cunoscut vag, ca pe fata din Spania, cu care ai fost coleg, ba şi într-o gaşcă din care făcea parte şi ea, la un concert, parcă Pink Martini (sau să fi fost Faithless?). Pe fata din Olanda ai văzut-o doar o singură dată, şi nu la lumina zilei: venise, pentru câteva zile, la un amic comun din vecini şi a coborât la tine să-şi calce bluziţa de club - încotro s-o îndrepta lumea asta, dacă tineretul de azi se descurcă fără fier de călcat?! -, înainte să ieşiţi tustrei. Pe fata din Anglia chiar n-o cunoşteai. Ţi-a povestit o altă amică despre blogul ei, ai invitat-o la o cafea după câteva mailuri şi telefoane, a venit cu prietenul ei, care a fost la fel de simpatic ca şi ea, deşi ţi-a mărturisit că citeşte presa doar on-line, iar când dă de vreun ziar tipărit, îi vine să caute comentariile de sub articol!

La „Dragoste modernă", şi poveştile care nu ajung la tipar sunt delicioase. A fetei din Militari, o tânără extrem de talentată - una dintre cele mai bune voci necultivate de jazz pe care le-ai auzit -, care a sunat plângând după o săptămână că e o idioată şi nu e în stare să scrie mai mult de o pagină despre acea întâlnire la care a dansat desculţă, la un „party" de apartament.

Mai sunt cele pe care nu le-ai rugat să scrie deoarece nu exista rubrica. De pildă, fata cu genunchi rotunzi iviţi de sub o fustiţă plisată, care a coborât la staţia de metrou Aurel Vlaicu. Citea „Identitate" a lui Kundera în franceză, exact în faţa ta, care citeai versiunea în engleză. Ori fata de la ştrand, de astă-vară, care şi-a dojenit cu palma prosopul obraznic, gata să alunece de bustul superb.

De aceea, îţi plac, aşa cum le place japonezilor „Dragostea din tei", adică necondiţionat, poveştile care apar, dar şi cele care nu apar.

Horia Ghibuţiu este redactor-şef "Weekend Adevărul"