Adevarul.ro

Căutăm sabotorii căsniciilor eşuate, la fel cum căutăm scuze şi justificări pentru orice lucru urât pe care-l facem.

Unii ajung la altar neştiind că dragostea e menită să dispară, că rutina se va aşterne peste relaţia lor maritală oricât de solidă ar fi la început. Alţii preferă să uite, minţindu-se că sunt mai buni şi mai puternici decât restul. În esenţă, nimeni nu e mai bun decât ceilalţi, cu toţii devenim la un moment dat predispuşi să călcăm strâmb, vulnerabili la ceea ce ne dezmorţeşte şi ne face să ne simţim din nou atractivi, doriţi.

Nici instalatorul-sexy, nici colega care flutură din gene a „vino-ncoace", nici străinul capabil să te facă să uiţi legământul căsătoriei în favoarea unei aventuri de pus în ramă sau „la dosar" nu sunt de vină pentru că obosim să mergem pe acelaşi drum, alături de aceeaşi persoană. Nu ispitele ne sabotează căsniciile, ci dorinţele noastre neîmplinite. Să trăim fericiţi alături de aceeaşi persoană toată viaţa e lucru complicat şi posibil doar în cazul celor pentru care ataşamentul faţă de partener, stabilitatea şi siguranţa familiei sunt mai importante decât nevoia de adrenalină, de a descoperi noi limite. În noi e o lume străină de cea care ne înconjoară zi de zi, o lume ale cărei reguli sunt complet diferite de regulile după care alegem să trăim la suprafaţă.

Mi-ar plăcea ca aceste două lumi să se suprapună, să trăiesc într-o lume în care jurămintele de credinţă pe vecie să nu fie o ipocrizie, în care căsătoria să nu fie o condiţie pentru a fi în rândul lumii, în care cel de-al treilea să nu fie principalul vinovat doar pentru că e dispus să ne împlinească fanteziile, dorinţele, curiozităţile. O lume în care fericirea să aibă feţe diferite, prin care să bântui la braţ cu acelaşi bărbat sau cu câţi e nevoie, fără ca numărul lor să însemne ceva pentru ceilalţi.