România şi Libia, râmele şi fazanii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Ce să facem acum? Să condamnăm intervenţia? Să o suţinem?''

Unde se află România pe tabla marii confruntări dintre Gaddafi şi restul lumii? Cam pe nicăieri.

La summitul european din 11 martie, preşedintele Băsescu s-a opus recunoaşterii Consiliului de Tranziţie libian, pe care Franţa deja o pronunţase, luându-şi prin surprindere partenerii europeni. Şi a pus condiţii drastice pentru acceptarea zonei de excludere aeriană: mandat ONU, participarea la operaţiuni a NATO, dar şi a unor state arabe.

Această poziţie a României poate fi legată mai curând de resentimentele împotriva Franţei lui Sarkozy decât de interesele noastre, insignifiante, la Mediterana.

Franţa este, într-adevăr, vârful de lance al intervenţiei, iar motivaţiile ei sunt mai multe - una ar fi că Parisul încearcă să recupereze în Libia ceea ce a pierdut în Tunisia.

Parisul nu a reuşit să obţină unanimitatea celor 26 pentru recunoaşterea consiliului rebelilor tunisieni şi instituirea zonei de protecţie aeriană. Iar opoziţia României - nu singulară dar, se pare, vocală - l-a făcut pe liderul francez să-şi piardă cumpătul. Ceea ce a produs, probabil, ceva satisfacţie la Bucureşti: „I-am tras-o!"

Doar că Franţa, chiar dacă nu mai este o mare putere globală, rămâne totuşi o putere. Sprijinit de Londra şi de Washington, Parisul a putut obţine mandatul în Consiliul de Securitate, a convins Rusia şi China să se opună intervenţiei doar în vorbe, a reuşit să aducă un număr de aliaţi în operaţiunile militare.  La o săptămână de la insuccesul din capitala Europei, Franţa revine, aşadar, en fanfare, prin intermediul ONU.

În faţa acestei răsturnări, liderii români au rămas perplecşi. Ce să facem acum? Să condamnăm intervenţia? Ne-am situa, dacă nu direct de partea lui Gaddafi, măcar de cea Rusiei, cu condamnarea ei verbală, pentru salvarea aparenţelor. Să o suţinem? Cine ne-ar mai lua în serios? Mai rămâne abureala. Suntem umăr la umăr cu NATO, ne asigură ministrul de Externe Teodor Baconschi. Doar că Alianţa nu e parte în operaţiuni.

Să fim lucizi. România nu poate participa direct la acţiunile împotriva lui Gaddafi. Nu i-o permit nici mijloacele tehnice, din cauza subfinanţării sectorului Apărării, nici moralul armatei, după tăierile de pensii şi de salarii. Dar, cel puţin, puteam să nu tragem ponoase politice din asta. Poziţia Poloniei de susţinere politică şi umanitară a acţiunilor din Libia, exprimată rapid şi clar, este un exemplu bun.

În ceea ce ne priveşte, puteam evita să intrăm din nou în vizorul unui preşedinte francez hiperactiv, mereu cu ochii pe sondajele de opinie interne, în care stă tot mai prost. Aceasta nu ajută deloc interesului nostru de a sparge „blocada" instituită împotriva noastră de Franţa şi Germania în Consiliul European. Pentru asta, ar trebui să vorbească mai mult serviciul diplomatic şi mai puţin serviciul de propagandă.

Preşedintele Băsescu avea dreptate când spunea că nu trebuie să stăm ca râmele în faţa Franţei. Dar nici să ieşim singuri în bătaia puştii, precum fazanii! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite