Regele şi România „care este“

Regele a rezistat unui şuvoi de minciuni şi de jigniri.

S-a spus că mâine, în Parlament, Regele va cere reinstaurarea monarhiei. Că va face jocul lui Iliescu, al lui Voiculescu, al lui Patriciu sau al cine ştie cui. Că-i va replica preşedintelui Băsescu. Numai smintiţii pot crede aşa ceva.

Aruncaţi-vă ochii peste mesajele Regelui din aceşti 20 de ani - ca să nu ne referim la mai mult. Ele i-au cuprins pe toţi. Nu i-au pus pe unii împotriva altora. Nu a etichetat. Nu a înfierat. Nu i-a arătat cu degetul pe cei „buni" şi pe cei „răi". Adevărat este că în toată această vreme mulţi l-au transformat în pancartă, cu care, la o adică, nu s-au sfiit să le dea şi una în cap adversarilor politici. Regele a rămas însă deasupra acestor bătălii. Nu a luat în mâini stindardul unora ca să plece cu el la luptă împotriva altora.

Iată un singur exemplu. La începuturile lui 2001, proaspăt revenit preşedinte, Ion Iliescu a părăsit pentru o seară forumul Crans Montana pentru a da o fugă, nu departe, la Versoix, ca să se vadă cu Regele. Nu se ştie ce şi-or fi spus. Cert este că a urmat o reconciliere care, atunci, multora ( printre care şi subsemnatului) li s-a părut un compromis greu de acceptat. A urmat continuarea susţinerii de către Rege a cauzei euro-atlantice a României, în marile cancelarii ale lumii - activitate pe care o începuse încă de la venirea în funcţie a preşedintelui Constantinescu. Dacă azi România şi-a atins obiectivul, este şi meritul regelui ei. Asta este istorie. Restul, politică măruntă.

În tot acest timp, Regele a rezistat unui şuvoi de minciuni şi de jigniri. Nu şi-a arătat supărarea, nu a dat replica. În mod sigur, ştie bine lecţia înaintaşului său, Carol I. Nu multor monarhi ai Europei moderne le-a fost hărăzit să înghită atâtea broaşte râioase, câte i s-au îndesat lui, pe stomacul gol, de către clasa politică a vremii. Se spune că stătea cu bagajul pregătit la uşă. Şi, în vreo câteva rânduri, a fost chiar la o jumătate de pas să-l urce în cupeu şi să plece. Nu a făcut-o şi, după îndelungata sa domnie, a lăsat pe deplin integrată în Europa timpului o ţară pe care o găsise prinsă încă în mrejele feudalismului.

Şi iată-l pe Regele Mihai trecând acum de borna 90 a existenţei sale. „E prea bătrân!", strâmbau mulţi din nas, imediat după decembrie 1989, când vreo câteva elite puseseră problema revenirii sale pe tronul României. Astăzi, cu acest „bătrân", am fi putut aniversa 20 de ani de monarhie postcomunistă! Unde am fi fost ? Oare în ţara noastră valorile nu s-ar fi aşezat mai cumsecade? Oare nu am fi dat noi, prin aceasta, întregii Europe o minunată pildă de înţelegere a istoriei şi chiar de simţ al viitorului? 

Mâine, Regele Mihai se va adresa Parlamentului. Vor sta, aşadar, faţă în faţă „România care este" cu România care ar fi putut să fie. 

Ovidiu Nahoi este Senior Editor "Adevărul"