Prigoană NU e idiot!

Prigoană e şmecher. El îi dă fraierului ceea ce vrea să audă.

După ce starul politico-tabloidist Silviu Prigoană, susţinut de câţiva pedelişti de rang inferior, a lansat propunerea legislativă de îngrădire a libertăţii de exprimare, câţiva dintre confraţii jurnalişti au reacţionat vehement. Explicabil. Propunerea e aberantă şi, de ar fi să intre în vigoare, ar duce România din antecamera Europei civilizate direct în friguroasa Siberie.

Nu e însă cazul să ne isterizăm. Silviu Prigoană nu este într-atât de idiot (despre ceilalţi coiniţiatori nu mă pronunţ fiindcă nu-i cunosc) încât să creadă vreo secundă că năzdrăvănia asta va deveni lege într-o zi. Să înfiinţezi un consiliu politic al presei scrise, care să poată decide chiar suspendarea apariţiei unei publicaţii, ar încălca grosolan principiile Constituţiei României şi normele europene. Ca patron de televiziune, Silviu Prigoană nu are cum să nu ştie atâta lucru.

Altceva îl mână pe el în luptă. E ca la Etno TV. Credeţi că lui îi place acest post? Nici pomeneală! Silviu Prigoană e om cu gusturi fine, printre altele mare amator de artă. Doar că Silviu Prigoană e şmecher. El ştie că „fraieru' pune botu'". Şi atunci, îi dă fraierului ceea ce el vrea să audă: manele la Etno TV şi proiect de punere cu botul pe labe a ziariştilor, la Parlament. Problema nu e Silviu Prigoană. Problema este că publicul lui ţintă se dovedeşte suficient de numeros ca să se poată trage un profit politic de pe urma lui. Ei bine, asta trebuie să ne îngrijoreze.

În condiţiile crizei generalizate, sub o guvernare incompetentă, dublată de o opoziţie incapabilă să formuleze o alternativă credibilă, iniţiative extreme, precum cea a lui Silviu Prigoană, pot să devină populare. Mulţi oameni naivi şi dezorientaţi pot fi foarte lesne convinşi că problemele lor sunt generate de cei care le aduc veştile proaste, nu de cei care iau deciziile, şi că situaţia ar fi mult mai bună dacă li s-ar astupa gurile celor care critică. Dacă asta s-ar întâmpla, s-ar deschide calea către abuzuri şi mai mari ale clasei politice, din care şi Silviu Prigoană face parte. Dar, oare, în situaţia îngrozitoare prin care trece astăzi societatea noastră, câţi oameni vor mai putea rămâne lucizi, încât să păstreze convingerea că o presă imperfectă e mai bună decât una pusă la zid?

Pe asta mizează Silviu Prigoană. Iar asta trebuie să ne pună pe gânduri şi pe noi, slujitorii presei. Dacă, după 20 de ani de la prăbuşirea dictaturii, un grup de politicieni vine cu o asemenea propunere, înseamnă că mai avem mult până să fim unul dintre pilonii democraţiei, aşa cum ne credem. Că tabloidizarea şi lipsa dezbaterii ne-au subminat credibilitatea. Că suntem vulnerabili. Nu la iniţiativele unor şmecheri precum Prigoană. Ci la acţiunile unora care se pot dovedi cu adevărat diabolici.