N-avem bani, avem idei!

Sunt românii leneşi? E un mare fals! Nu dorinţa de a munci e problema. Problema este a managerilor.

„În anii '80, când am aflat că statul chinez a trimis trei mii de studenţi în Statele Unite, mi s-a părut ceva extraordinar. Cu aceşti oameni a decolat China. Acum sunt cincizeci de mii de studenţi români în străinătate. Avem o şansă enormă dacă reuşim să-i aducem să lucreze acasă!" Omul care îmi spune aceste lucruri este generalul în retragere Mihai Ionescu, doctor în istorie, directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. Deşi numărul studenţilor români din străinătate nu îmi era necunoscut, a fost pentru prima dată când i-am înţeles cu adevărat semnificaţia.

Întâmplarea a făcut ca această discuţie să aibă loc cu o zi înainte de a face cunoştinţă cu preşedintele şi cu secretarul general al Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Primul, absolvent de ştiinţe economice la Stanford şi actualmente masterand la Harvard, cel de-al doilea, şef de promoţie la Facultatea de Film a UNATC, studiază acum ştiinţele războiului la prestigioasa King's College din Londra. Interviul îl puteţi citi chiar în ediţia noastră de azi. Veţi afla că există un curent puternic printre aceşti tineri favorabil întoarcerii acasă. Şi că ei chiar îşi propun să refacă experienţa acelei generaţii de la 1848 - de fapt, cam o sută de tineri! - care a scos România din praful Balcanilor şi a racordat-o la Europa.

Iarăşi întâmplarea a făcut ca, a treia zi, premierul Emil Boc să-i trimită „la muncă" pe contestatarii săi de pe şoseaua de centură a Capitalei. Nu ştiu cine erau cei care l-au admonestat, dar premierul a greşit profund. Sunt românii leneşi? E un mare fals! Îi arătăm cu degetul pe cei 15.000 de beneficiari nemeritaţi ai ajutoarelor sociale, dar nu avem ochi pentru cei 800.000 de români care ar vrea să muncească, dar nu au unde! Acuzăm lenea românească, dar aproape trei milioane de români muncesc pe rupte în afara graniţelor. Ministrul Comerţului din Canada îmi vorbea recent despre comunitatea românească de acolo ca despre un exemplu de integrare, cu unele dintre cele mai mici rate de apel la ajutoarele sociale.

Nu dorinţa de a munci e problema românilor, iar inteligenţa, nici atât. Problema este la nivelul managerilor, dintre care şeful Guvernului ar trebui să fie cel dintâi. De aceea, România are nevoie de tinerii care azi studiază sau fac cariere în străinătate. Ei ar umple acest mare gol managerial şi ar putea în sfârşit să canalizeze energiile naţiunii. „N-avem bani, dar avem idei", îmi spunea nu demult Sandra Pralong, unul dintre intelectualii publici de la noi profund implicaţi în susţinerea mişcării tinerilor străluciţi. E timpul să ne punem ideile la treabă. E şansa noastră, poate ultima.