Ce va fi după eşecul Schengen?

Este eşecul modernizării noastre pe calea europeană.

Cum vom gestiona eşecul aderării la Spaţiul Schengen în martie 2010, un eşec care deja se profilează? Ne vom isteriza? Ne vom afunda şi mai tare în europerplexitatea noastră?

Este adevărat. Povestea cu intrarea în Spaţiul Schengen a picat cum nu se putea mai prost. Confruntate la ele acasă cu ascensiunea extremei drepte, multe guverne, îndeosebi cele dominate de partidele de centru-dreapta „tradiţionale", fac tot mai multe concesii noilor forţe în afirmare. Preşedintele Sarkozy, care se opune cel mai ferm aderării României la comunitatea frontalieră, este mânat de puternice resorturi de politică internă. Frontul Naţional, moştenit acum de Marine Le Pen, câştigă tot mai mult insistând pe problema imigraţiei. Iar Sarkozy încearcă să contracareze, arătându-le francezilor că el este cel care se opune afluxului de imigranţi şi ţinând la uşa Spaţiului Schengen ţări precum Bulgaria sau România. Iar preşedintele francez reuşeşte să convingă confraţi de centru-dreapta că Bucureştiul şi Sofia trebuie ţinute la respect. Într-o Europă în căutare febrilă de vinovaţi suntem victimele perfecte.

Dar să privim şi spre noi înşine. Nu reuşim să ieşim de sub monitorizarea pe justiţie. Am gestionat prost relaţiile cu statele din nucleul dur al Uniunii, Franţa şi Germania. Într-un moment al construcţiei parteneriatului euro-rus, de ce ar face ele concesii unei Românii declarat atlantiste? Ne-am contrariat partenerii europeni când, fără a-i preveni şi fără a le da explicaţii, ne-am lăudat că vom da un milion de cetăţeni în Republica Moldova. La obiecţiile lor, am spus, sus şi tare, că este o atribuţie naţională şi că Europa nu are a se băga. Da, numai că oţărârea noastră de atunci are acum un preţ. Mai rău: într-un acces de populism, preşedintele nostru a afirmat, în mai 2009, că nu va recunoaşte o frontieră cu Republica Moldova stabilită prin Pactul Ribbentrop - Molotov. Degeaba a dres-o acum, la ultimul Consiliu European, făcând referirea, firească, la Tratatul de la Paris din 1947. Porumbelul i-a ieşit şi, din păcate, marile diplomaţii au prostul obicei de a ne lua în serios. Cel puţin, într-o primă fază.

Dar, până la urmă, eşecul nostru nu este neapărat al justiţiei, administraţiei sau diplomaţiei. E mult mai mult: este eşecul modernizării noastre pe calea europeană. România nu este în niciun caz un exemplu de succes al aderării - administraţia este tot incompetentă şi coruptă, ratele de absorbţie, jenante. Şi atunci, de ce să fie sprijinită România de către partenerii ei?

Este momentul reconsiderării relaţiei noastre cu Europa. Iar aceasta trebuie să pornească din interior. Altfel, înseamnă că nu am înţeles nimic din ce ni s-a întâmplat. Şi calea spre noi ratări va fi deschisă.

"Acum e momentul reconsiderării relaţiei noastre cu Europa."