Băsescu, Tökés, Kosovo

Sentimentul mândriei de a fi cetăţean al unei ţări nu ţi-l dau prefectul şi poliţaiul.

Nu ştiu dacă fostul sediu al Institutului Pasteur din Bruxelles vă spune ceva. Cel mai probabil, nu. Acest mic palat, situat la doi paşi de Cartierul European, nu e trecut pe ghidurile capitalei belgiene. Căci nu pentru turişti e important. El găzduieşte astăzi Reprezentanţa Bavariei - a Statului Liber Bavaria, după denumirea oficială - la Uniunea Europeană. Cu ce se ocupă reprezentanţa, de la fondarea ei, în 1994? Reprezintă interesele bavarezilor pe lângă instituţiile europene, că sunt ei constructori de automobile BMW sau crescători de vite.

Aceasta nu e o excepţie, aceasta e o regulă. Sunt peste 300 de astfel de reprezentanţe la Bruxelles, adevărate ambasade ale diferitelor regiuni ale Europei, de la Scoţia la Catalunia, de la Veneto la regiunea ungară Transdanubia. Acestea aduc acasă bani, sub diferite forme. Ceea ce se traduce printr-o viaţă mai bună pentru locuitori. Bruxelles este cea mai mare masă de negociere a lumii. „Gândeşte global, acţionează local", este una dintre reţetele succesului în lumea de azi.

Noi suntem departe de acest joc, chiar dacă au mai apărut nişte firave birouri ale regiunilor de dezvoltare. Dar acestora le lipseşte ceva esenţial: motivaţia. Le lipseşte acel patriotism local ce-l face pe un proprietar de pensiune de la Garmisch-Partenkirchen să îşi spună, mândru, că el este mai întâi de toate bavarez. Noi avem în capitala Europei cel mult nişte funcţionari ai unor mănunchiuri de judeţe moştenite din ceauşism, unite în aşa-zise regiuni de dezvoltare, trasate fără noimă de politicieni.

Din păcate, un complex naţional imbecil ne împiedică să recunoaştem că avem identităţi regionale încă puternice. Nu îndrăznim să facem din aceasta un subiect de dezbatere politică, dintr-o frică ridicolă ca nu cumva vorbitorii de maghiară din centrul ţării să se găsească într-o aceeaşi regiune. Ca şi cum sentimentul mândriei de a fi cetăţean al unei ţări ţi-l dau prefectul, perceptorul şi poliţaiul, nu apartenenţa la un spaţiu cultural şi sentimentul că împarţi acelaşi destin cu membrii comunităţii. Nu avem curajul de a da României forma ei naturală, cea a regiunilor sale. Pierdem timp şi mari oportunităţi.

Din păcate, efectul pervers al deciziei Curţii de la Haga privind independenţa statului Kosovo va fi, la noi, amânarea pentru şi mai multă vreme a unei dezbateri sincere. Va fi amplificarea isteriei. Şi aşa se face că îi vedem pe europarlamentarul László Tökés şi pe preşedintele Băsescu hârjonindu-se populist pe teme de autonomie, sub zâmbetul ironic sau, poate, satisfăcut, al premierului ungar Viktor Orban. Timp în care, în sutele de reprezentanţe regionale de la Bruxelles se lucrează intens, şi cu folos. 

"Nu avem curajul de a da României forma regiunilor sale."