Ai naibii, ruşii ăştia!

Şi noi ce-am vrea? Să ne dea ruşii Basarabia înapoi?

Polonia, ţara care a preluat preşedinţia Uniunii Europene, privită astăzi cu admiraţie şi chiar cu invidie de partenerii ei europeni, a suferit enorm de pe urma URSS, în anii comunismului. România a suferit poate la fel de mult, dar mai ales din cauza românilor. Gulagul românesc a fost administrat de români, reeducarea de la Piteşti a fost opera românilor, naţional-comunismul ceauşist a fost o licenţă pur românească.

Şi atunci, cum se face că Polonia dezvoltă astăzi relaţii normale - şi profitabile - cu Rusia, în timp ce România se aruncă într-un război diplomatic cu Moscova? Preşedintele Băsescu afirmă că, dacă ar fi trăit acum 70 de ani, ar fi mers cu Hitler împotriva URSS. Polonia, îmsă, l-a avut ca invitat de onoare la reuniunea anuală a diplomaţiei pe ministrul de Externe al Rusiei. Şi asta, după momentul delicat al prăbuşirii avionului cu preşedintele polonez la bord, înainte de comemorarea de la Katyn.

Se predă, oare, Polonia ruşilor, în timp ce România lui Băsescu se ţine băţoasă pe culmile Carpaţilor?  Nicidecum. Polonia şi nu România este cea care a lansat Parteneriatul Estic, instrument menit a apropia ţările din „vecinătatea apropiată" a Rusiei de standardele europene. O iniţiativă care enervează Moscova şi de care Republica Moldova profită din plin. Polonia este cea care a lansat dimensiunea militară a Grupului de la Vişegrad - o contrapondere la scăderea interesului american în regiune, pe fondul unei politici tot mai active a Rusiei în regiune. Curios, România nu este chemată în această structură. Cum, noi, care-i înjurăm pe ruşi direct de la Cotroceni? Ei bine, da. Ce ciudat: Ungaria, Cehia şi Slovacia, care au cunoscut direct agresiunea URSS, în 1956, respectiv 1968, şi care astăzi sunt în Grupul Vişegrad, se înţeleg cu Moscova mult mai bine decât România. Să fi uitat ei istoria? Nu. Ei doar trăiesc în prezent.

Şi noi ce-am vrea? Să ne dea ruşii Basarabia înapoi? Să fim serioşi! Azi, reunirea naţiunii române în cadrul proiectului european depinde în măsură covârşitoare de voinţa fraţilor de peste Prut. Atacurile verbale de la Bucureşti sunt, pentru Rusia, un zumzet de ţânţar la urechea unui elefant. Pentru România, însă, înseamnă pierderi pe termen lung. Avem nevoie să intrăm pe piaţa Rusiei, iar aceasta nu se deschide decât prin ucaz politic. Asta-i realitatea. Şi avem nevoie să intrăm pe această piaţă, alături de marile democraţii de pe glob, pentru a trăi mai bine, noi, cetăţenii României, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO.

Pentru asta, însă, avem nevoie de oameni politici de calibru, care să poată înghiţi o broască râioasă pe stomacul gol, dacă interesele României o cer. Şi nu de scamatori, gata să-şi mascheze eşecurile personale în fum şi oglinzi. Pentru aceştia există circul.