Cum a fost executat un alt Frunzăverde

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum, că toţi ştiau ce avea să se întâmple, se prefăceau că în tabăra lor va fi bine, că vor fi iar fericiţi. Guvernul fusese întărit cu oameni tineri din zona celor puternici şi tăcuţi. Cei slabi urmau să fie sacrificaţi fără cruţare.

Fata venise acolo cu bărbatul acela elegant. Parcă prea înalt pentru a fi frumos, cu haine strălucitoare. Era mai mult melodramatic şi parcă plin de teamă. Când a sosit cel de-al treilea, am tresărit. De stupoare, mi-am zis, sau de spaimă. Aveam în faţă un tip al noii puterii. L-aş fi botezat necruţătorul.

Mă temeam însă de el şi eu. Eram şi bucuros, gândindu-mă cum voi relata povestea asta politică, încărcată de bani furaţi, de sentimente noi, sociale, pe care le stârnesc asemenea averi. Trebuia să fie şi ceva despre pierderea bruscă a puterii. Apoi o mulţime de obişnuinţe ale celor căţăraţi sus-sus, din întâmplare, sau iubire firească, pentru care nu poţi să nu fraternizezi.

Dar mai întâi să precizez locul. Era o cafenea din Dorobanţi. Acolo se adună puternicii zilei, se dau ultimele detalii ale marilor contracte ale guvernului, au loc, câteodată, chiar execuţii politice. Sau încep iubirile din interese oculte ale bărbaţilor puternici cu dame alese pe sprânceană.

Nu mai ştiu cum ajunsesem la cafenea (luni, 24 februarie 2012). Cel melodramatic şi-a rotit mult timp capul peste toţi. Câştigase imens în ultimii ani, numai din proiecte guvernamentale grase. Fiecare scaun de acolo, cu pernă roz, mov, violet, pufoasă, din piele de crocodil, îi vorbea numai de puterea lui. Era profund melancolic.Totul urma să devină o crudă amintire.

- Îţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine, ca să-mi fie bine, ca să scap cu viaţă, murmura el răguşit. Îi tremurau mâinile, ca şi buzele sau bărbia. Hainele lui frumoase, pielea roz i se umpluseră dintr-odată de un vierme uriaş, care tremura, foşnea isteric. Asuda rece. Fata, care-l ţinea sub observaţie, pasă cu dexteritate, peste degetele lui albe, pline de inele, un negru dosar. Nu era prea gros. - Nu-mi mai mulţumi atâta, doar mi-am făcut treaba de camarad. Necruţătorul, când rostise sacadat acest mesaj, îşi ferise faţa de parfumul intens al celuilalt. Atunci fata l-a privit atent pentru prima dată pe cel nou-venit. Abia îşi putea reţine în gât plânsul. O uimea faţa arsă de soare, ochii lui albaştri şi extrem de reci. Purta o ciudată haină de safari sau una militară, dintr-un loc îndepărtat. În picioare, bocanci imenşi şi plini de noroi pe rame. Era omul de acţiune al zilei. Aşteptase la pândă într-unul din orăşelele din provincie, stăpânite de putere. Avea deja mandatul partidului într-unul din multele lui buzunare. Cel elegant trebuia lichidat chiar de mâna lui.

- Avem aici înregistrările Parchetului. Ce zici? Acum, când vorbea, femeia îl putea privi drept în ochi. Observa cum roşeaţa feţei necruţătorului, provocată de un soare african, se oprise jignitor, brusc, la jumătatea frunţii. Faţa, plină de pistrui şi de riduri albe. Părul cânepiu, tuns scurt, plutea ca o cască de jandarm. Omul nici nu luă în seamă hârtiile din dosar.

Toţi cei din local ştiau că bărbatul melodramatic se arătase din ce în ce mai fricos. La primul semnal de slăbiciune al Puterii, fugise de mai multe ori, noaptea, pe ascuns, în tabăra Opoziţiei. - Mişcaţi-vă odată sau vă plesnesc! Femeia se adresase celor doi chelneri, care chicoteau prea aproape de ei. Chelnerii îl priveau deja cu dispreţ pe şeful ei. - Nu poţi să-i loveşti, asta-i regula, i se adresă fetei, rânjind, cel ars de soare. O privi şi el drept în ochi. Fata, cu ochi imenşi, abia îşi stăpânea lacrimile.Vedeau toţi. Căuta să-şi sprijine de ceva trupul filiform, cu pielea catifelată şi bronzată, ţâşnind prin ciorapii albi, prin decolteul mic, violet. Gâtul subţire i se lungi câteva clipe imens de frumos. Până-n tavan. - Lasă, toţi greşim.Cel elegant o mângâie umil cu vorbele lui. Cel de-al treilea, se vedea bine, nu suporta asemenea umilinţe de la un alt bărbat. Îşi feri brusc bărbia rasă la sânge. Era simterică, puternică. Era teatral. (Aici cred că urmă acel dialog de-un teatru pur. Dactilograma înregistrării am primit-o de la unul de-al lor!)

- Tare-aş fi vrut să nu se mai termine vreodată puterea noastră... De ce nu cruţaţi măcar oamenii, la urmă? (Erau lamentările celui melancolic) -Acum chiar că mă înfurii! (Necruţătorul) -Iartă-mă, dar nu pot să uit cât de frumos a fost! -Vorbeşti prea mult, omule! Îţi faci rău singur. - Te rog (intervine furioasă fata), nu-i rupe gâtul acum, în faţa mea. Nu sunteţi oameni, nu vedeţi în ce stare l-aţi adus?- Nu cumva eşti şi tu o gură spartă?- Nu! Nu!Nu mă face să plâng.- Repet, nu eşti şi tu o gură spartă?

Aici s-a întrerupt firul acelui dialog, care a urmat multă vreme după aceea. Mă uitam din colţul meu la ei - erau băieţii buni. Fiecare era camuflat în felul lui. În rest, oameni plini de bani. Mi se pare că au vorbit şi într-o engleză curată. Făcuseră studii la Londra sau în SUA. Ăştia trăiau mai mult la capătul lumii, departe de lumea noastră. Apoi aveau şi o imensă putere politică, pe care nu mai ştiau cum s-o folosească. Îi depăşiseră deja şi pe îmbogăţăţii zilei, cei din topurile prezentate cu mult fast de ziare.

Necruţătorul, în cele din urmă, făcu un semn uşor cu mâna către alt bărbat din colţ. Cel atenţionat era o huidumă. Ţinea ordinea cafenelei. Avea grijă de camerele de filmat şi de microfoanele de la mese. Tot el îi pedepsea pe chelnerii rebeli. Chelnerii, aduşi din trupele speciale, băieţi de la ţară, nu puteau ajunge niciodată oameni rafinaţi. Pentru bădărăniile lor zilnice, ca să nu li se oprească din soldă, suportau jos, în beci, câte douăzeci de bâte de baseball după ceafă. Ştiau toţi despre ăsta, bogatul, fricosul, cum se rugase el, plângând, de toţi neputincioşii din Opoziţie. Făcuse asta, auzi, ca să scape de mustrările conştiinţei! Antreprenorul, bogatul, elegantul, topise mii de euro acolo, doar pentru câte o sticlă de acelea speciale. Acum, ce să spun, nu mai putea dormi de spaimă, căci cădea Puterea. Puţea a fricos. Unul dintre chelneri, înainte de a fi săltat în aer, prins de guler de huidumă, scuipă gros. Fireşte, simbolic. Fata, plină de nervi, îl plesni atunci pe celălalt. Acesta rânji şi-i sărută mâna în aer.

- Toţi înghiţim zilnic câte o papară de la câte un şef bun, repeta, cu capul plecat, cel sortit căderii. Se vedea că intrase în transă. Tremura. Asuda abundent. Fata îi mângâia ceafa, tâmpla moale şi căruntă. Fusese secretara lui ani buni. Câteva luni au căutat, atunci, la început, cei de la Partid, pe la casele de modă. Era prototipul cerut de noul nabab. În SUA, câteva luni au învăţat-o economie. A făcut şi un MBA. Până la urmă, nici ea nu a rezistat. Slăbiciunile celui care aduna cu sânge rece bani mulţi de la stat avea un farmec nimicitor.

Toată fiinţa ei inocentă, când îşi amintea, îi zguduia pieptul imens. Ce prăbuşire! Oare va suporta şi acest apus fastuos? Frumos, plin de bani. Trebuia să o ia de la început. Nu se putea altfel. Scoase geanta de sub masă, privi în sus, în tavan când îşi aminti codul. Înmână apoi răbdătoare, cu mână sigură, contractele şi cartelele. Se mai lipi o dată de cel prăbuşit, ca să-şi ia avânt. Apoi îşi scutură cu putere umerii. - Lasă, o să-ţi treacă!, o îmbărbătă elegantul, căzutul, cu gura urâţită de durere în urechea ei. Parcă murmura cuvinte pline de farmec, ca la începutul idilei lor.

- Toţi înghiţim zilnic câte o papară bună de la al nostru Împărat. El le face pe toate, şi bune, şi rele. Iar dulcegărie. Era dual, schizoid deja. Celălalt bărbat, dând mecanic din cap, înghiţea rece toate slăbiciunile celuilalt. Erau ultimele. Strecură în geanta-diplomat tot ce-i dăduse fata. O privi de câteva ori cu ochii săi albaştri şi reci. Pleoapele îi erau pline riduri mărunte şi albe. Trădătorul trebuia să trădeze şi le Opoziţie de acum. Îl vor umple de microfoane şi de antidepresive. După ce le va oferi destule probe, îl vor lichida mai uşor. Îi vor lua toate averile. Apoi îl vor lăsa să plece de nebun în SUA. Asta fusese ultima rezoluţia a Biroului. Mai întâi, îşi spuse el, eu îi voi lua fata. Când era condus spre ieşire, celuilalt i se cocoşaseră umerii, părea bătrân, abia îşi târşâia picioarele. Îl chema, am aflat după aceea, tot aşa, ceva, Frunzăverde. Ca şi pe celălalt.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite