Adevarul.ro

Începea în serile lungi de iarnă. Atunci puneam pe hartă trasee nevăzute. Treceam peste crestele munților, coboram în peșteri și gustam din soarele scufundat în mare. Zilele le petreceam în biblioteci, printre cărți despre adâncurile pământului sau despre acoperișurile țării. Nu aveam Internet. Pentru fiecare informație duceam o dulce luptă de căutare. Și la fiecare lucru nou aflat aveam senzația că descopăr o lume întreagă.

În primele clipe ale verii, porneam o vânătoare febrilă. Rucsac, cort, lanternă, lampă, carbid, aparat foto, filme de 400 pentru peșteri, de 100 pentru malul mării. Conserve, ceaun, chibrituri, o hartă trasă la xerox și perechea de bocanci scofâlciți.

Seara de dinainte era magică. Memoria îmi păstrează fiecare secundă a nopții lungi de vară, iar pe piele încă mai simt mușcăturile șerpilor nerăbdării ce îmi alungau orice urmă de somn. Spre dimineață, drumul spre gară era măsurat în pași de dans. Un joc ciudat al unei mogâldețe înhămate la un rucsac enorm, cu bare din aluminiu, în care erau aranjate toate poveștile ce urmau să fie trăite. La buzunar, biletele de tren lângă câteva sute de lei. Iași-București-Petroșani-București-Babadag-Costanța-Alba Iulia-Iași. O țară întreagă țesută pe șine de cale ferată, în acorduri de chitară.

Mai bine de o lună o petreceam în cort, prin stații de autobuz, gări uitate de lume și oameni. Pe trenuri, în camioane, pe șalupe. Și mai ales pe drumuri umblate doar cu piciorul. Răscoleam întreaga Românie. Câtă mândrie și ce bucurie aveam în suflet după ce îmi urcam rucsacul de 20 de kilograme până sub creasta Parângului Mare. În jurul focului, în care poposea mereu un ceaun înnegrit de funingine, trăiam clipe de libertate absolută. Fiecare îmbucătură avea un gust dumnezeiesc iar somnul de după era licoarea tinereții.
Pe limba de pământ, între uriașul Razim și Marea cea mare, trăiam alte povești, amestecuri suprarealiste de lipoveni, actori de la teatrul din Cluj și un director de la CEC. Iar Gura Portiței devenea locul din care lumea începea.
Acum nu mai am toate astea. Vacanțele le caut în oferte turistice. Și mă interesează stelele de hotel, ofertele all inclusive sau serviciile oferite. Le aleg în ultima clipă. Pe piele nu mai am nicio furnicătură. Iar nopțile de dinainte le dorm neîntoarsă.

Și nu știu de ce, de fiecare dată la finalul concediului, simt miros de foc de tabără, aud de departe acorduri de chitară și umerii mi se înroșesc de parcă aș fi purtat un rucsac mare și greu. Și mereu îmi promit că data viitoare, poate la anul, voi avea măcar încă o dată vacanța perfectă.