În garsoniera lui Johnny şi dincolo de ea

Am orbecăit pe holul blocului din Banu Manta, călăuzit de jazz-ul cântat, undeva, la un pian. Când am ajuns la etajul unde stătea, am găsit o uşă deschisă, iar dincolo de ea Johnny se juca aparent lejer pe clapele unei pianine.

Făcuse asta să suplinească lipsa becurilor de pe scara blocului. Am trecut pragul, dar omul nu s-a ridicat de la clape până nu a terminat piesa pe care-o interpreta. Respecta muzica mai mult decât orice pe lumea asta şi a întrerupe o piesă i s-ar fi părut un sacrilegiu.

M-am obişnuit repede cu cămăruţa aceea, cu o pianină, un pat şi un culoar strâmt între cele două, pentru că au urmat poveştile şi muzicile lui Johnny, care mă transportau în spaţii largi şi generoase.

Am fost apoi de mai multe ori în garsoniera din Banu Manta unde locuia Johnny Răducanu, dar nu am uitat niciodată prima mea vizită acolo şi cum mă călăuzea cu muzica lui prin întuneric. Pot să spun că nu a încetat să mă călăuzească, deşi acum nu-mi va mai putea cânta live. Odihneşte-te în pace, dragă Johnny!