Escrocii Revoluției

Dacă vei căuta pe Google numele ”Ion Monoran”, motorul de căutare îți va spune, în primul ecran, unde este localizată în Timișoara strada cu acest nume și ce cod poștal are. Este o stradă nouă într-un cartier select de vile construit de timișorenii care au reușit să găsească rețeta succesului după 1989. Vilele, cartierul, strada nu ar fi existat dacă, în 1989, Timișoara nu ieșea în stradă.

Ion Monoran a fost un poet care a a avut curajul să oprească un tramvai în Piața Maria și să fie printre cei care au declanșat Revoluția de la Timișoara. Când a tras pantograful și a blocat tramvaiul, Ion Monoran nu avea în cap nimic altceva decât revolta împotriva unui sistem rău. Nu știm ce ar spune acum poetul timișorean, dacă mai stătea printre noi, despre modul în care curajul lui și al altora ca el a fost transformat în profit, bani, averi.   

Mii de certificate de revoluționari au fost eliberate unor indivizi care nu au avut nimic în comun cu Revoluția. La Timișoara sunt cunoscute exemplele unor indivizi prinși la furat de Miliție, care apoi au devenit mari revoluționari. Statul a dat cu nemiluita privilegii individuale și de grup, cei care au intermediat marea pomană socială s-au îmbogățit cu averi la care nu visau înainte de `89. Au falsificat documente pentru a transforma în revoluționari indivizi care nu au avut absolut nimic în comun cu oameni ca Ion Monoran. Statul lui Ion Iliescu, care a inventat pomana asta socială, a pervertit cu ea aproape tot.
Google îți spune ceva despre Ion Monoran, dar dacă oprești lumea pe stradă, în alt oraș decât Timișoara. E puțin probabil să știe cineva ceva despre poetul erou timișorean. Dacă dai indicii și spui cuvântul ”revoluționar”, este foarte probabil să primești o reacție ostilă. Pentru oameni ca Monoran, cel mai pervers lucru pe care puteau să-l pățească după 1990 a fost politica perversă a privilegiilor și pomenilor acordate revoluționarilor.

Nimeni nu a ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru bani, pensii, sedii, terenuri, case. Cei care au dat privilegii, după 1990, nu au făcut-o din recunoștință. Au făcut-o în primul rând pentru a cumpăra liniște și apoi pentru a perverti, pe termen lung. Și au reușit.

Cel mai bun și corect lucru pe care îl poate face acum statul este să taie toate privilegiile revoluționarilor. Singurii care au dreptul moral să primească orice formă de ajutor de la stat sunt rudele celor morți sau acei revoluționari care nu mai pot duce o viață normală din cauza rănilor suferite. Iar cei care au falsificat documente sau au mințit în fața autorităților, pentru a produce revoluționari fictivi, trebuie să suporte consecințele legale ale escrocheriilor lor.