Guvernarea şi vuvuzelele

Degeaba s-ar dota protestatarii şi cu vuvuzele, pentru că dl Emil Boc e surd.

N-au trecut decât zece zile de la primul fluier al Campionatului Mondial de Fotbal şi limba română s-a îmbogăţit, între două meciuri televizate şi un protest sindical, cu un nou cuvânt. Vuvuzelele (la plural, căci vorbim despre un fenomen de masă!) sunt acele trompete din plastic în care fanii africani ai sportului-rege îşi suflă, cu toată puterea, încântarea sau supărarea. În funcţie de jocul din teren al echipei favorite. Astfel că acest instrument de bâlci, puţin cunoscut până nu demult, a ajuns să ţină loc atât de aplauze, cât şi de huiduieli.

E greu de spus dacă vuvuzela (sau, mai pe româneşte, vuvuzeaua) îi ajută sau, dimpotrivă, îi încurcă pe fotbalişti. Specialiştii susţin că sunetul multiplicat al miilor de goarne poate atinge 131 de decibeli. Ceea ce, pe înţelesul nostru, înseamnă că riscăm să rămânem cu timpanele sparte după o oră şi jumătate de vuvuială. Aşa că nenumărate voci, de la comentatorii sportivi şi până la simplii spectatori, cer interzicerea respectivelor suflători.

Nu ştiu dacă moda trompetelor colorate va face carieră şi pe la noi. Microbistul mioritic pare mai tentat să-şi folosească propriii rărunchi şi bagajul de înjurături ­de-acasă decât să apeleze la recuzita galeriilor pe care le vedem la televizor. Dar poate că mă înşel şi, la toamnă, o să fim asurziţi de vuietul din Liga lu' Mitică. Cert e că singurul importator oficial de vuvuzele, administrator al site-ului cu acelaşi nume, a dat faliment. Singura lui şansă ar fi fost ca măcar sindicaliştii scoşi în stradă de măsurile anticriză ale actualei guvernări să se înarmeze cu faimoasele trompete.

Numai că, spre deosebire de jucătorii care-şi dau sufletul pe gazonul sudafrican, politicienii de pe malurile Dâmboviţei n-au urechi pentru vuvuzele. Degeaba îşi strigă bugetarii şi pensionarii păsurile la mitinguri, degeaba apar liderii de sindicat să-şi verse revendicările pe sticla micilor ecrane, degeaba depune opoziţia moţiune după moţiune în Parlament. Şi degeaba scrie presa că premierul e mai degrabă slab decât mic, că miniştrii sunt mai degrabă incompetenţi decât corupţi (deşi una n-o exclude pe cealaltă!) sau că, în general, Guvernul ne duce din rău în mai rău. Degeaba s-ar dota protestatarii şi cu vuvuzele, pentru că dl Emil Boc e surd.

Dar, vorba unui amic, lipsa auzului are avantajele ei. Cel puţin scapi de manelele vecinului de deasupra, de picamărul muncitorului de la canalizare, de scrâşnetul roţilor vreunui motociclist care face „liniuţe" prin cartier. Aceasta trebuie să fie şi consolarea celor aflaţi la putere: ne pitim în palat, la adăpostul termopanelor, mai punem un rând de jandarmi şi sepepişti în faţa mulţimii şi, gata, am scăpat de gura ­poporului!