Capcana dlui Coman

Singura metodă prin care ziarele vor reuşi să facă faţă confruntării cu audiovizualul este, pur şi simplu, să fie mai bune!

Am avut o uşoară tresărire de curiozitate dând, din întâmplare, peste cea mai recentă producţie publicistică ieşită din pana dlui Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.

Textul începe cu un titlu-capcană („Jurassic Park: De ce mor dinozaurii?") după care m-aş fi aşteptat să aflu că presa românească va intra într-o nouă eră. Şi că asta se va întâmpla odată cu extincţia unor animale ale tranziţiei, precum ziaristul-manager sau ziaristul-patron.

Ei, aş! Titlul dlui Coman nu-i decât o formulă retorică, menită să capteze atenţia cititorului, nicidecum să-l trimită la vreo specie aflată pe cale de dispariţie.

Stârnit, i-am citit cu mare atenţie consideraţiile despre criza prin care trece presa scrisă sau, mai bine zis, tipărită. Recunosc, am făcut-o cu un vag interes profesional şi cu bunăvoinţa datorată cuiva care-mi poartă de grijă. Căci am avut senzaţia pe care, bănuiesc, o are orice poliţist când deschide un roman de Rodica Ojog Braşoveanu. E chiar amuzant să vezi cum cineva îşi dă cu părerea despre o meserie de care n-are habar decât din cărţi!

Evident, n-ai crede că e cazul dascălului bucureştean, căruia îi place să treacă drept un „guru" al gazetăriei de pe malurile Dâmboviţei. Şi care trebuie să fi acumulat nişte cunoştinţe practice în cei câţiva ani de muncă reportericească pe care i-a menţionat, mândru, în CV. Mai întâi, la oficiosul comunist „Scânteia tineretului", iar apoi, prin '90, la publicaţiile „Zig-zag" şi „Seara", care mai pot fi consultate astăzi doar la bibliotecă.

Nu ştiu ce-a învăţat dânsul în epoca respectivă, în care jurnalismul se făcea cu plaivazul, titlurile se culegeau de mână, iar textele ieşeau din bătrâna maşină numită linotip. Şi în care computerul părea un obiect desprins din filmele SF. Dar după ce am parcurs compunerea care începe cu „dinozauri", am realizat că nu înţelege, de fapt, schimbările din domeniul pe care-l predă la şcoală.

Pe scurt, teoria dlui Coman sună cam aşa. În faţa invaziei noilor mijloace de informare, soluţia pentru salvarea „printului", ca să folosim un englezism drag analiştilor media, ar fi reducerea preţului ziarelor. De exemplu, de la un leu per exemplar la 50 sau 30 de bani. Asta e, în opinia profului de jurnalism, calea de mijloc între presa plătită şi cea gratuită. Cea din urmă fiind singura care dă semne că va rezista competiţiei cu televiziunile şi internetul.

Mi-ar lua multă cerneală, la figurat vorbind, ca să-i demonstrez dlui Coman că n-are dreptate când amestecă, la repezeală, cele două reţete. Primul contraargument ar fi că ieftinirea la jumătate a unui produs nu duce, în mod automat, la dublarea vânzărilor şi nici la creşterea audienţei. În fine, ca să citez dintr-un jurnalist american de la mijlocul secolului trecut, singura metodă prin care ziarele vor reuşi să facă faţă confruntării cu audiovizualul este, pur şi simplu, să fie mai bune!