Reality-show cu intelectuali

Ne place să căscăm urechile la înjurături şi să aplaudăm când intelectualii sunt împroşcaţi cu noroi.

Modul cum a fost anunţată lansarea în luna martie a volumului de memorii „Viaţa unui om singur", scris de regretatul critic literar şi istoric Adrian Marino, mi-a amintit de un promo difuzat recent pentru un reality-show. N-am reţinut numele emisiunii şi nici televiziunea (să fi fost Prima TV sau Kanal D?), pentru că avem o puzderie de astfel de producţii şi toate au aceeaşi miză: scandalul. În promo, un bărbat şi o femeie, cam săraci cu duhul (adică „oameni obişnuiţi" - cum îi definesc cu preţiozitate producătorii TV), se certau „ca la uşa cortului", gata să se ia la bătaie. Femeia zbiera la bărbat, făcându-l cu „ou şi cu oţet", iar bărbatul o trimitea la dracu...

Cam în acest fel a captat atenţia publicului şi volumul lui Adrian Marino: cu înjurături. Editura Polirom a mizat pe scandal pentru a-şi promova cartea printr-un articol de presă în „Evenimentul Zilei", sub un titlu exploziv: „Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România". (Şi ziariştii trebuie să-şi vândă „marfa"!) Dacă Adrian Marino a scris că Mircea Dinescu este „un golănaş incult şi obraznic", că Andrei Pleşu „are o operă destul de subţire", că avem un „mediu literar odios" sau că Gabriel Liiceanu a transformat cazul Noica într-un „monopol cultural" (citate conform prezentării din „EVZ"), atunci este firesc ca lucrarea să fie promovată graţie acestor „puncte tari".

Prost să fii să nu-ţi faci publicitate cu ajutorul înjurăturilor! Mai ales când acestea aparţin unui mort. (Adrian Marino s-a prăpădit în urmă cu cinci ani.) Pentru că, în spaţiul nostru public, până şi morţii au ajuns să înjure. Când înjurăturile îi vizează pe intelectualii al căror noroc este că încă mai trăiesc, atunci spectacolul este asigurat. Iar când cei vii îi răspund mortului, atunci avem reality-show! (Mircea Dinescu nu s-a putut abţine să nu riposteze, susţinând fără probe că Adrian Marino a fost informator al Securităţii.) Pentru că, nu-i aşa?, ne place să belim ochii la îmbrânceli, să căscăm urechile la înjurături, să aplaudăm când intelectualii se ceartă, când sunt împroşcaţi cu noroi (am scris „noroi"?) sau când sunt linşaţi mediatic.

În loc să ne preocupe creaţiile propriu-zise (cărţile, filmele, expoziţiile sau spectacolele de teatru), preferăm să consumăm scandalurile create în jurul acestora şi să ne facem repede o părere numai din schimbul de înjurături. De aceea, în loc de cronici de teatru avem cronici de PR, în loc de recenzii avem făcături, în loc de analize temeinice avem discursuri sforăitoare, în loc de valori avem impostori, în loc de viaţă avem reality-show-uri. Nu există vreo personalitate culturală (moartă sau vie) care să nu fi fost împroşcată cu rahat (am scris „rahat"?). Chiar aşa, nu poţi să te afirmi în România dacă nu iei în piept o oală de c...! Show-ul continuă.