Nu fi fraier, bagă-te în partid!

Criza economică n-a măturat incompetenţii şi mediocrităţile din societatea românească.

Mulţi ani, bietul tata m-a bătut la cap să intru în partid: „Nu fi fraier, bagă-te în partid! Nu fi fraier, bagă-te în partid!" M-a bătut la cap până a căzut Ceauşescu. Apoi a tăcut. Până prin '94. În acel an (fără niciun pretext) a început din nou: „Nu fi fraier, bagă-te în partid!"
Care partid, că sunt mai multe? „Nu contează partidul, bagă-te!" Tata s-a prăpădit şi nu m-a văzut membru de partid.

Acum, în criza asta, îi dau dreptate lui tata. Dacă mă băgam sub plapuma unui partid, nu numai că aş fi fost la adăpost de efectele crizei (ferit de concediere, de tăiere de salariu sau de restructurare), dar aş fi ajuns mare: poate în Consiliul de Administraţie al TVR, poate vreun şef  la Cinematografie, la Transporturi, la Păduri, la AVAS sau la CNA, oriunde partidul ar fi avut nevoie de mine.

Apropo de CNA... În anul 2006, într-un interviu pe care i l-am luat regretatului Ralu Filip, împreună cu ziaristul Mihai Pavelescu (de la „Media Expres"), l-am întrebat pe preşedintele de atunci al CNA: „Ce trebuie să facă Petre Barbu şi Mihai Pavelescu pentru a ajunge în CNA?" Ralu Filip „s-a prăpădit de râs" privind mutrele noastre voit inocente, apoi ne-a răspuns sobru, ca un demnitar care se respectă: „Trebuie să intraţi în atenţia instituţiilor care fac propuneri. Eu am avut noroc: nu mi-am dorit să vin la CNA, eu am fost propus înainte ca să ştiu. Dar îmi dau seama că e greu în România ca omul potrivit să ajungă la locul potrivit". Nu l-am ascultat nici pe Ralu Filip.

Nu trebuie să parcurgi studii sociologice (dacă există!) pentru a descoperi câtă frustrare s-a strâns în sufletele românilor cu două-trei facultăţi, cu masterate şi burse în străinătate care trag „mâţa de coadă" atât în firmele de stat, cât şi în companiile private. Criza economică n-a măturat incompetenţii şi mediocrităţile din societatea românească. Am crezut că a venit vremea profesioniştilor lucizi şi a liderilor inteligenţi. M-am înşelat. Criza a umflat confuzia şi a îngroşat „caravana imbecililor" care ne conduc.

De 20 de ani a dispărut Partidul Comunist Român şi tot de 20 de ani vieţile noastre sunt zgâriate de cioburile unicului partid spart în democraţie. Slujbele se câştigă cu pile şi cu relaţii. Directorii spitalelor, şcolilor şi grădiniţelor se numesc pe baza carnetului de partid. Procesele din tribunale se câştigă cu ajutorul partidului. Buticul de la parterul blocului funcţionează tot datorită bunăvoinţei partidului. Fiscul te lasă în pace dacă ai pe cineva la partid. Până şi debranşarea de la sistemul de încălzire central (dacă vrei să-ţi pui centrală individuală) se face tot cu intervenţia unuia de la partid, care trebuie să-ţi pună o vorbă bună în consiliul local.

Ca să „trăieşti bine" în România, trebuie să intri „în atenţia instituţiilor", să te bagi într-o gaşcă de interese sau într-un grup de influenţă. Altfel, mori ca fraierul.