La ce oră ieşim din criză?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Murim de nerăbdare să aflăm când vom ieşi din criză.

În prima ediţie din acest an a Telejurnalului (TVR 1), la rubrica „Tema Zilei", am văzut un astrolog (n-are importanţă numele). Parcă nimerisem la OTV, la ghicitoarele lui Dan Diaconescu. (Pardon, OTV a fost ocupat de ceva vreme de Traian Băsescu!) Omul fusese invitat să ne spună ce ne aşteaptă în acest an şi când se va termina criza. A bătut câmpii. Am reţinut, totuşi, că „anul 2010 va fi bun pentru cei bogaţi, iar cei săraci o vor duce greu". Pentru o asemenea tâmpenie, cei care au avut iniţiativa aducerii astrologului în studio ar trebui să suporte din salariu costul sfertului de oră consumat aiurea din timpul televiziunii publice. (Dar la câte deşeuri înghiţim de la televizunea căreia îi plătim taxa TV, apariţia în prima zi a anului a unui ciudat cu ochii-n stele chiar nu mai contează.)

Cu mai puţin de 24 de ore înainte de aducerea astrologului la TVR 1, în discursul de Anul Nou, Traian Băsescu a spus că vom scăpa de criză în acest an. Dar în a patra zi a noului an, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, a declarat că „2010 va fi un an greu, la fel ca şi 2011". La rândul său, premierul Emil Boc a pronosticat încă de anul trecut că la jumătatea anului 2010 vom avea creştere economică. Pe cine să mai crezi în toată această bulibăşeală? Poate că am avea nevoie de un institut, o agenţie sau o administraţie naţională care să ne ţină la curent cu „formaţiunile noroase" ce afectează anumite segmente ale populaţiei şi să ne anunţe când se vor termina turbulenţele provocate de criză... (Dar să nu divagăm!)

Sfârşitul crizei a devenit o obsesie naţională. Murim de nerăbdare să aflăm când vom ieşi din criză. Frustrarea noastră se transformă în nervozitate când auzim că economia Chinei creşte, că SUA, Germania şi Franţa au depăşit criza, că Polonia a fost ocolită sau că Guvernul Ungariei (condus de omul de afaceri Gordon Bajnai) este decis să aplice în continuare măsurile anticriză, în ciuda faptului că 2010 este un an electoral. Asta ne interesează pe noi: când ieşim din criză? Şi am fi în stare să-l mituim şi pe îngerul lui Silviu Brucan (îngerul?) ca să ne şoptească ziua şi ora când criza ne va lăsa în pace, ca să ne cumpărăm plasme pe credite doar cu buletinul.

Ne-am obişnuit ca treburile ţării să se facă şi să se desfacă la televizor. (Am făcut o Revoluţie la televizor, de ce să plecăm din faţa micilor ecrane?) De la talk-show-uri aşteptăm ca cineva, nu contează cine - Mama Omida, preşedintele Băsescu, Magda Ciumac, guvernatorul Isărescu, vreun impiegat CFR, un ghicitor în stele sau măcar Vergil Hâncu (ah, cutremurul!) - să ne dea marea veste: gata cu criza!

Cine mai munceşte în ţara asta, înţepenită în aşteptare? Noi moţăim şi boscorodim (la televizor), nu muncim! (Şi autorul acestui text se holba la TV, sperând să asiste la sfârşitul crizei, când începuse să scrie: „În prima ediţie din acest an a Telejurnalului...") 

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite