Ce vor analiştii români?

În România se vorbeşte mult, iar cuvintele fără valoare se plătesc bine.

Alessandra Stoicescu dă din mâini. Dana Grecu o întrece în istericale. Radu Moraru umple cu cifre o tablă, ca un profesor frustrat. Andreea Pora îşi etalează raftul de grimase. Cornel Nistorescu îşi zbiară resentimentele. Pe toţi îi urmăresc cu sonorul tăiat, sunt previzibili.

Apoi, privesc în oglindă, apăsat de ruşinea eşecului: care este rostul analiştilor, comentatorilor, moderatorilor şi editorialiştilor din presa noastră? Să facă lumină în chestiuni complicate? Să condamne nedreptăţile şi abuzurile? Răspuns: să facă show, care să genereze audienţă şi să atragă bani din publicitate. În România se vorbeşte mult, iar cuvintele fără valoare se plătesc bine.

Ilie Şerbănescu n-a jucat rolul unui clarvăzător (altfel l-ar chemat Dan Diaconescu la OTV), dar analizele sale din revista „22" stau mărturie că mult lăudata creştere economică din anii 2006-2008 a fost o „prosperitate falsă şi pasageră". Articolele domniei sale n-au pus atunci pe gânduri un ministru sau un consilier de la Palatul Victoria. Economia „duduia" pe „credite cu buletinul" şi nimeni nu avea chef de analize lucide. A scris degeaba Ilie Şerbănescu. Sau cât de dureros a scris ani de zile regretatul Octavian Paler despre războiul „româno-român"! N-am învăţat nimic din scrisul său. Continuăm să ne luptăm pe orgolii mărunte. Marile teme ale vieţii noastre să mai aştepte, nu fac show, nu aduc reclame, nu produc bani!

Amintindu-mi cele două exemple, mă întreb (cu ruşine, în oglindă) ce rost mai are să scrii, să comentezi, să critici, de vreme ce nimic nu se schimbă şi nu se clinteşte în sufletele oamenilor? Armata de analişti, comentatori, moderatori şi editorialişti latră degeaba. Şi dacă ar veni la vreun talk-show Sfântul Ioan Botezătorul (la „Ora de foc" sau la „Sinteza zilei"!) şi ar predica pocăinţa, ar fi luat peste picior şi, până la urmă, s-ar găsi vreun descreierat de la „Dan Diaconescu Direct" sau de la „Un show păcătos" care să dea buzna în studio, să-l scuipe şi să-i taie gâtul... (Dar să nu încurcăm borcanele!)

Până la urmă, ce vor analiştii şi editorialiştii români? Glorie personală? Dreptate socială? O lume mai bună? O Românie prosperă? Un popor fericit? Adevărul? Sunt ei în măsură să ne dea lecţii de morală şi de viaţă? Sunt formatorii noştri de opinie nişte profesionişti sau nişte „tonomate" plătite să clămpănească pentru a promova interesele mogulilor, ale băieţilor deştepţi, ale politicienilor sau ale grupurilor de interese? Au un crez sau crezul lor se măsoară în bani? Sunt nişte
prestatori de servicii sau nişte conştiinţe? Ei vorbesc în cunoştinţă de cauză ori reproduc ca nişte papagali ceea ce aud dintr-o „sursă"? Vorbesc în pustiu sau pentru minţile noastre? Au conştiinţele curate sau pătate? Au un duhovnic sau n-au niciun Dumnezeu? (Barbule, uită-te bine în oglindă înainte să răspunzi la aceste întrebări! Ce vezi în oglindă? Deşertăciune.)