„Capital“ şi-a făcut datoria

Cu riscul de a fi arogant şi antipatic, cred că acum „Capital" poate să moară. Şi-a făcut datoria.

Dacă domnul Ion Cristoiu, creatorul ziarului „Evenimentul zilei", a scris atât de frumos despre publicaţia pe care a condus-o în perioada 1992-1996 (vezi „Adevărul" din 14 februarie a.c.), eu de ce n-aş scrie la fel de frumos despre „Capital", revistă la care am lucrat timp de 15 ani? Se ştie, cele două titluri au fost vândute recent de elveţienii de la Ringier către grupul de presă al familiei Păunescu. Tranzacţia nu-mi provoacă nicio nostalgie şi nici nu ţin să interpretez în vreun fel schimbarea de acţionariat.

Cred, totuşi, că revista „Capital" a însemnat pentru mediul de business din România mai mult decât „Evenimentul zilei" pentru presa din România. Afirmaţia asta ar trebui susţinută cu argumente.

(Altfel, ar fi doar o încercare idioată de a polemiza aiurea.) Nu pot să susţin că revista „Capital" a fost o „şcoală de presă", în care s-au format liderii de opinie şi managerii de presă, care ne dau acum lecţii de politică, de economie şi de etică. Aş avea „obrazul gros" să afirm că, în acei ani, „Capital" a fost o „tribună de luptă a spiritului antreprenorial împotriva economiei centralizate, susţinute de regimul Ion Iliescu". Şi nici nu sufăr de un orgoliu exacerbat încât să afirm că n-a dat niciodată o „chiflă". (A dat destule, că doar n-a fost carte de rugăciuni!)

Totuşi, aş aminti celor care nu au timp să buchisească presa în biblioteci că, în timp ce „găina năştea pui vii" în ziarul condus de Ion Cristoiu, „Capital" scria despre începuturile privatizării cu „certificatele de proprietate", despre debarcarea primelor multinaţionale în economia gestionată de guvernul condus de amorţitul Nicolae Văcăroiu, despre buticarii din colţul blocului (viitorii retaileri), despre Bancorex, Bankcoop şi despre escrocheria Caritas (spre deosebire de Mihai Tatulici, care a spălat-o; pardon!, Tatulici n-a lucrat la „EVZ").

Oamenii de la „Capital" au învăţat odată cu cititorii săi ce înseamnă piaţa liberă, Bursa de Mărfuri şi Bursa de Valori. (Că n-am avut piaţă liberă, ci una cu licitaţii trucate şi privatizări dubioase, asta este altă chestiune!) Generaţii de manageri au dormit cu revista „Capital" sub pernă şi promoţii întregi de studenţi de la ASE au citit-o în timpul cursurilor plictisitoare.

Revista „Capital", sobră şi cu titluri anoste, cuminte până să te ia somnul, a crescut greu, odată cu PIB-ul, cu inflaţia, cu deficitul de cont curent, cu falimentele şi privatizarea României. „Capital" n-a putut să-şi mintă cititorii, n-a pupat acolo unde (iniţial) scuipase şi nu s-a bătut cu cărămida în... editoriale că ar fi schimbat preşedinţi de ţară sau miniştri. „Capital" a fost cronica unei transformări irepetabile a economiei româneşti. Pentru că, până la urmă, o ţară se construieşte din afaceri şi nu din „faptul divers", iar viaţa noastră, chiar dacă este o adunătură de lucruri mici, se scurge sub semnul marilor decizii.

Cu riscul de a fi arogant şi antipatic, cred că acum „Capital" poate să moară. Şi-a făcut datoria.