Manipulări, telefoane şi gogoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soluţia este în mâinile lui Băsescu. Fie îl trimite pe Negoiţă la Parlament, fie îi spune să se retragă.

Ce are de înţeles suveranul nostru popor după ce s-a prezentat în număr mare la alegerile de duminică? În primul rând că se prelungeşte criza politică din cauza contestării scrutinului prezidenţial. Guvernul Boc a căzut pe 13 octombrie, în urma moţiunii de cenzură.

A urmat respingerea candidaturii lui Lucian Croitoru, iar acum premierul propus de preşedinte, Liviu Negoiţă, aşteaptă, din punct de vedere legal, să fie audiat de Parlament. La rândul lui, Legislativul a amânat nepermis de mult luarea unei decizii.

Acum nu mai are niciun fel de scuze. Birourile Permanente trebuie să stabilească de urgenţă calendarul procedurii de audiere şi de votare a listei lui Negoiţă. Deci, stabilirea validităţii alegerilor prezidenţiale nu are nimic de a face cu derularea în continuare a procedurii privind învestirea lui Negoiţă.

Mai mult decât atât, preşedintele Traian Băsescu este în deplinătatea prerogativelor sale constituţionale, întrucât acţionează în cadrul primului său mandat, care a început pe 21 decembrie 2004, odată cu depunerea jurământului în faţa celor două Camere. Traian Băsescu poate iniţia oricând consultări politice cu partidele fără a mai aştepta verdictul Curţii Constituţionale.

În al doilea rând, poporului i se mai dă de înţeles că s-a scos la licitaţie postul de prim-ministru. Şi Traian Băsescu, şi PSD se dau de ceasul morţii de dragul liberalilor. PNL a ajuns peste noaptea alegerilor domniţa din turn căreia i se promite marea cu sarea ca să dea cu mărul de aur în capul peţitorilor. Nici nu mai contează că cei doi pretendenţi la farmecele PNL, atât PDL, cât şi PSD, au mai trăit fiecare o tură cu sus-numita domniţă.

Şi a ieşit prost. Dar, oricât ar fi focul iubirii de mare, nici măcar Traian Băsescu nu poate nominaliza doi prim-miniştri în acelaşi timp. Mai întâi trebuie rezolvată problema cu Negoiţă. El poate merge mai departe sau îşi poate depune mandatul. În ambele variante, nu va acţiona fără indicaţiile Cotrocenilor.

Încă o dată, soluţia este în mâinile lui Traian Băsescu. Fie îl trimite pe Negoiţă la Parlament, fie îi spune să se retragă. Dacă îl retrage, poate numi un nou candidat. Dacă nu, Parlamentul fie îl acceptă şi, formal, criza se încheie, fie îl respinge, şi atunci se deschide discuţia dizolvării Parlamentului şi a alegerilor anticipate. Ar putea România să mai suporte o nouă rundă de alegeri?

În al treilea rând, poporul mai află că situaţia mai poate continua aşa un timp pentru că guvernul Boc lucrează la Palatul Victoria. Dar sărmanul cabinet Boc este în afara tuturor termenelor legale privind interimatul. Emoţia alegerilor prezidenţiale şi prelungirea suspansului au acoperit adevărata criză. România nu are, în acest moment, un guvern legitim.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite