Prăbuşirea sindicatelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza nu iartă pe nimeni, iar excesele din anii trecuţi se plătesc astăzi.

Marea grevă generală anunţată cu surle şi trâmbiţe pe posturile de ştiri s-a prăbuşit. Asta nu înseamnă că oamenii nu suferă. Asta înseamnă doar că oamenii nu mai au încredere şi aşteaptă alt gen de soluţii. Unele pe care actualii lideri sindicali, fixaţi pe ecranele televizoarelor de o săptămână încoace, nu le pot oferi.

Scriam în urmă cu o săptămână de ce greva profesorilor nu va avea niciun efect. Pentru că nimeni nu mai crede în învăţământul de stat românesc. A fost atât de mutilat în ultimii douăzeci de ani, încât nici profesorii, nici părinţii şi nici elevii nu se mai bazează pe el. Bac-ul s-a dat fără niciun fel de probleme. În ciuda ameninţărilor belicoase ale liderilor de sindicat, sunt atât de mulţi profesori de dat afară încât niciunuia nu-i mai stă capul să protesteze. Liderii de sindicat din învăţământ ar trebui să înţeleagă că şcoala se face în interesul elevilor, nu al profesorilor.

La fel ca profesorii, nici funcţionarii publici nu-şi permit o grevă. Şefii sunt atât de croiţi să facă reduceri de personal încât e coadă la spărgători de grevă. Şi mai e ceva: liderii sindicali sunt prea bogaţi, o duc prea bine şi sunt atât de departe de cei pe care-i reprezintă încât nu mai prezintă încredere.

Există însă o categorie socială sacrificată. E vorba de pensionari. Ei suferă într-adevăr şi sunt victime ale capriciilor crizei. Dar problema e puţin mai complicată. Iar ceea ce nu vedem prea mult la televizor e faptul că nu suntem singuri în această furtună. Spania, Portugalia, Italia, Marea Britanie şi Grecia trec prin aceleaşi chinuri. E adevărat, nimic nu se compară cu chinul nostru de azi, dar nimic nu se compară nici cu corupţia noastră dintotdeauna.

Toate guvernele taie drastic din cheltuielile bugetare. Criza nu iartă pe nimeni, iar excesele din anii trecuţi se plătesc astăzi. În sfârşit, am ajuns în punctul în care plătim hoţiile, pomenile electorale şi demagogia. Nu-i aşa că au preţ? Nu-i aşa că tot manelismul politic de anul trecut ustură?

O grămadă de milionari de carton dau astăzi din colţ în colţ. Dispar slujbe şi dispar afaceri. Oamenii suferă, dar măcar această suferinţă să aibă un sens. Ar trebui să realizăm că nu putem consuma mai mult decât producem.

Greva generală s-a fâsâit pentru că în niciun moment, în ciuda campaniei televizate, nu a avut niciun fel de susţinere în rândul opiniei publice. Membrii de sindicat ştiau foarte bine că taie frunze la câini cam de mult şi presimţeau că va veni o zi în care nu o vor mai putea face pe banii contribuabililor. Greva generală s-a fâsâit pentru că mulţi dintre români au înţeles că e nefiresc să cumpere la infinit roşii şi pepeni din Turcia. Într-adevăr avem o problemă: chiar şi sindicatele sunt în criză. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite