Iliescu, sfârşitul iluziilor

 Morţii din decembrie 1989 reprezintă doar un sacrificiu pe altarul unei iluzii.

„Sfârşitul Ceauşeştilor", cartea de Grigore Cartianu lansată miercuri la Târgul de Carte, reprezintă, în opinia mea, sfârşitul oricărei iluzii cu privire la Revoluţia din 1989. Într-un fel, toţi cei care am ieşit pe străzi în acele zile, toţi cei care am pariat pe libertate rămânem cu un gust amar după ce citim această carte. Rolul nostru a fost foarte mic, minuscul chiar, în desfăşurarea evenimentelor din decembrie '89. Dar acest gust amar cu care coboară eroismul acelor clipe de pe soclul gloriei nu face decât ca uluitoarea cronică scrisă de Grigore Cartianu să fie şi mai valoroasă.

De fapt, autorul nu descrie doar ultimele clipe ale cuplului dictatorial, ci descrie o mare conspiraţie.

Numeşte actorii şi îi prezintă publicului rolul lor secret în dărâmarea lui Ceauşescu. Nu am mai crezut în vorbele lui Ion Iliescu din 25 ianuarie 1990, dar abia acum, după 20 de ani, am realizat faptul că nu a fost decât un biet agent al lui Gorbaciov.

Cartea lui Cartianu pune personajele vremii să vorbească, iar cuvintele lor nu fac decât să alunge marea minciună a puterii politice „emanate" la conducerea României în decembrie 1989.

Ultima picătură din credibilitatea lui Ion Iliescu dispare odată cu acest volum. Iluzia emanaţiei se deşiră, iar măştile conspiratorilor cad. Nimic nu a fost întâmplător, iar morţii din decembrie reprezintă doar un sacrificiu pe altarul unei iluzii, cea a revoltei populare.

N-au existat revolte, ci doar o manevrare pe scară largă a mulţimii de către agenţi KGB deghizaţi în turişti, o serie de incitări a maselor pentru a aprinde furia ce mocnea de atâţia ani în inimile românilor.

În decembrie 1989, toţi cei ieşiţi pe străzi ne doream moartea dictatorului. Fusesem duşi în acel punct încât să privim o execuţie ca pe o uşurare. În cartea lui Cartianu descoperim cum a funcţionat conspiraţia şi ce jocuri s-au ţesut înainte de execuţia Ceauşeştilor.

Odată cu apariţia acestei cărţi, o bună parte din marele puzzle al Revoluţiei se completează. Ştim mai mult şi înţelegem de ce suntem aici. De ce trăim într-o societatea schizoidă. Înţelegem cât de măcinată e lumea noastră de minciună şi câţi impostori ne-au condus. În aceşti douăzeci de ani am parcurs un drum lung şi o tristeţe nesfârşită mă apucă atunci când mă gândesc că am făcut parte din minciună şi am trăit în minciună. Cartea lui Cartianu e ca o spovedanie a unei generaţii minţite cu idealuri.