Apocalipsa de vodevil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România de azi nu mai are nicio legătură cu cea din 1990 sau cea din 1997.

Nu există alegeri uşoare. Guvernul României avea de ales între mărirea TVA-ului şi reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor. A ales ultima variantă. Dacă privim prin perspectiva oamenilor de afaceri şi a celor care lucrează în mediul privat, a ales bine. Dacă priveşti lumea din perspectiva celor şase milioane de pensionari, alegerea e cel puţin dureroasă. Ceea ce se întâmplă acum nu e decât nota de plată a erorilor în serie ale celor care au fost la guvernare în ultimii douăzeci de ani.

Toate reformele făcute cât de cât în România au fost realizate la presiunea organismelor internaţionale. Pentru toate guvernele, mai importante au fost propria clientelă politică şi voturile pensionarilor. Şi uite aşa, an după an, s-au tot adunat angajaţi la stat şi persoane care au ieşit la pensie pe caz de boală în urma unui aranjament cu medicul. Ce se întâmplă astăzi e doar efectul logic al deciziilor trecute. Poate, dacă economia mondială mergea bine, reprezentanţii FMI ar fi închis ochii, dar nu mai sunt bani. Nici Uniunea Europeană şi nici FMI nu mai sunt dispuse să-i ajute pe cei care nu se reformează. Iar de unii singuri nu suntem în stare să facem nimic.

În urmă cu două zile am asistat la un protest de vodevil. Nu m-am putut opri să nu mă gândesc la cât au plătit liderii sindicali pentru organizarea mitingului din Piaţa Victoriei. Oamenii au venit ca la slujbă. Asta nu înseamnă că nu le e greu, dar nu sunt disperaţi. România de azi nu mai are nicio legătură cu cea din 1990 sau cea din 1997, dar ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat e situaţia internaţională.

Suntem în mijlocul unei furtuni. Întreaga lume se transformă şi ne vom schimba şi noi cu voia sau fără voia celor de la televiziuni, care au devenit promotorii Apocalipsei. Moneda euro se află în faţa celui mai dur examen. Germania, prin cancelarul Angela Merkel, a trecut la acţiune. Guvernul federal a interzis speculaţiile pe obligaţiunile emise de stat pe o perioadă de un an. E primul pas făcut de cea mai mare economie a Europei pe drumul reformei fiscale. Cuplate cu măsurile din SUA care vor fi aprobate de Congres în viitorul apropiat, economia mondială va începe să coboare cu picioarele pe pământ. Bogăţia şi bunăstarea unei naţiuni şi ale unui individ vor începe să se măsoare prin valoarea pe care o produce la un moment dat, şi nu pe capacitatea de a scoate un preţ bun pe viitorul incert al unui bun.

Din această perspectivă, niciun politician nu mai poate vinde iluzii, iar soluţiile concrete devin cu adevărat valoroase. Ce partid credeţi că va câştiga viitoarele alegeri, cel care mizează pe bugetari sau cel care mizează pe particulari?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite