Moartea coboară în stradă

Găsim în biletul de adio al unui sinucigaş american de acum câteva decenii un îngrozitor rezumat al vremurilor celor noi.

A fost la început o ştire de agenţie, evident, străină. Ştirea s-a făcut articol de ziar, iar un colecţionar de articole de ziar care a stat mai mulţi ani pe un bloc de gheaţă, un extremist de centru şi un scriitor inegalabil, a încheiat cu această istorie o carte: „Într-o noapte de sâmbătă, pe una dintre şoselele statului Wyoming din Statele Unite, David Hauffsteter, 25 de ani, avu o pană de benzină.

Termometrul arăta un ger de -20 grade Celsius. După 11 ore de semnalizare, departe de orice aşezare omenească, David scrise la repezeală pe o bucată de hârtie: «Am aşteptat 11 ore ca măcar un om să se oprească. Nu mai pot îndura frigul. Şi maşinile trec fără să-şi încetinească viteza.» Apoi scoase din cutia de lângă volan un revolver calibru 22 - un tip numit în argoul american: «prietenul de sâmbătă seara». Şi trase".

Locuitorii statului Wyoming  sunt numiţi - atât de simplu - wyomingites. Wyomingites, oameni care nu renunţă la „prietenul de sâmbătă seara", sunt tot mai puţini. Wyoming abia dacă mai numără 500.000 de locuitori. Este statul american cel mai depopulat. Nu se ştie cine îşi mai aminteşte acolo de David Hauffsteter, aşa cum nu se ştie nici câţi au aflat despre el şi, mai ales, câţi au înţeles. 

 Din acea dimineaţă de duminică în care trupul lui David Hauffsteter a fost descoperit îngheţat pe una dintre şoselele statului Wyoming şi până în dimineaţa de duminică în care este scris acest text s-au întâmplat destul de multe - au fost uragane, pandemii, crize ale petrolului şi ale finanţelor mondiale, războaie mici, dacă un război poate fi mic, un zid a fost dărâmat, bucăţi din el au fost luate acasă şi păstrate în biblioteci lângă urne funerare şi fotografii din tinereţe, s-a prăbuşit un lagăr socialist şi s-a născut unul consumist, două turnuri gemene au fost lovite şi îngropate, un Papă a murit  şi s-a plâns mult la moartea sa, oamenii au descoperit internetul, s-au conectat cu timpul şi trăiesc în reţea o a doua viaţă.

S-au întâmplat destul de multe şi foarte puţin. Şoferii continuă să treacă fără să oprească pe lângă un om fără benzină, singur, în ger. Sunt conduşi tot de maşini, în care se ascund de alţi şoferi, iar puţinele cuvinte pe care şi le spun când se întâlnesc nu pot fi publicate aici. Cumva, David Hauffsteter continuă să aştepte, cu pistolul la tâmplă, ca, totuşi, cineva să încetinească, dar suntem toţi foarte grăbiţi.

Foarte grăbiţi şi să ne mai mirăm că în Bucureşti, capitala României, sunt cinci mii de oameni fără adăpost. În fiecare iarnă, dintre ei, mor cam două sute. Uneori, când nu mai pot îndura frigul, mor de două ori mai mulţi. Cifrele acestea sunt mai mult decât o statistică, iar noi tot nu vrem să vedem asta.