Lumea copiilor

Una dintre pasiunile copilului când se joacă este întrecerea: să fie cel dintâi. Oamenii, în zilele noastre, au introdus peste tot această manie copilărească.

Toate semnele sunt aici. Priviţi, doar. Peste marile bulevarde s-au aşternut lumini mici şi mulţimi de gură-cască. Cărţile lui Stephenie Meyer, bântuite de vampiri, parcă sunt vrăjite. Zboară din librării.

„Avatar" a sosit deja în cinematografe. E un basm costisitor şi prizat. Se luptă cu „2012", o Apocalipsă ratată şi stupidă, devorată de video-copiii care ar fi trebuit să crească, şi n-au crescut. „Copiii" conectaţi la o unică reţea, care îngrijesc animale în ferme imaginare, pe facebook, şi îşi dau linkuri să vadă cum e când ninge.

Iar muzica... Ei bine, în iunie 2009, când a murit Michael Jackson, s-au scris multe cuvinte în România. Câteva, mai puternice, au stârnit emoţii şi polemici. Un singur editorial s-a apropiat de esenţă. Este semnat de Cristian Tudor Popescu: „Spuneam după concertul de la Viena, din 1992, că Michael e o emblemă tulburătoare a umanităţii la sfârşit de mileniu. Dar nu ştiam exact ce mă tulbura. Acum, la început de mileniu, cred că ştiu: unul sau nici unul dintre copiii noştri nu va fi un geniu ca Michael, dar tot mai mulţi împărtăşesc cu el lumea virtuală. Tot mai mulţi încremenesc într-o adolescenţă perpetuă, vegheată de cipuri, cipsuri şi cola, se ascund în computer de lumina soarelui, joacă jocuri copilăreşti mult după ce le-a dat mustaţa, nu se maturizează sexual şi afectiv".

Mai mult şi mai clar: în „Gog", o carte scrisă de Giovanni Papini la mijlocul anilor '30, găsim o cheie, cheia corectă, de lectură a modernităţii. „Gusturile copilăriei au devenit gusturile celor mai mulţi dintre oameni (...). În pictură, cei mai moderni desenează ca nişte copii; s-au întors la sintetismul naiv şi stângaci al figurilor care se găseau mai demult în caietele şcolarilor şi pe pereţii latrinelor (...). Aceeaşi zăpăceală domneşte şi domeniul distracţiilor. Vechii greci căutau plăcerea în tragedie care, pentru a putea fi gustată, cerea reflecţie şi cultură. (...) Toate distracţiile populare de astăzi sunt mai mult vizuale decât spirituale, adică sunt copilăreşti.

Una dintre pasiunile copilului când se joacă este întrecerea: să fie cel dintâi. Oamenii, în zilele noastre, au introdus peste tot această manie copilărească, atât în lucrurile neînsemnate, cât şi în cele grave. Să bată un record este astăzi idealul tuturor (...). Acest infantilism progresiv se regăseşte până şi în filozofie. Raţiunii, dialecticii, care sunt calităţile omului matur, li se substituie din ce în ce mai mult inspiraţia, inconştientul, iraţionalul, care sunt proprii spiritului copilăresc".

Giovanni Papini, bibliotecarul semifascist, dar genial, din Florenţa, n-a fost un profet. A văzut doar ce era evident şi neobservat: omul modern îşi construieşte şi întreţine o copilărie artificială care maschează fascinant un vid imens.