Dezastrul, pe înţelesul tuturor

De ce să acceptăm cu toţii o curbă de sacrificiu ca să salvăm un stat umflat, anchilozat  şi corupt?

Creşterea taxelor şi a impozitelor înseamnă un eşec al statului. Fie o incapacitate a sistemului de colectare, fie incompetenţă în procesul de bugetare. Pe vremuri de normalitate economică, o asemenea creştere este o notă proastă pentru guvernare. Pe vremuri de criză însă, este o adevărată catastrofă!

Intenţia de a creşte fie TVA, fie cota unică, fie pe amândouă deodată înseamnă recunoaşterea, de către Guvernul Boc, a propriei neputinţe. Nu ştim sigur, la această oră, cu câte procente vor fi modificate TVA şi/sau cota unică. Cert este că măcar una din acestea va fi mai mare. Cifrele aruncate în ultimele zile pe piaţă - TVA, 25%; cota unică, 20% - sunt maximale şi nu reprezintă decât nişte baloane de săpun, nişte teste de încercare a rezistenţei opiniei publice. Cifrele finale (sau cifra finală) vor fi ceva mai mici, determinându-i pe cei slabi de înger să răsufle „uşuraţi": uite domne, totuşi, că nu e aşa de rău!

Ne vor scoate aceste modificări fiscale din criză? Cu siguranţă, nu. Ba, din contră, riscăm să ne afundăm şi mai mult. Cine socoteşte ca elevul de clasa a IV-a, cu regula de trei simplă, că, dacă anul trecut, cu un TVA de 19%, la buget se strângeau X lei, atunci cu un TVA de 25% vom avea la buget X lei înmulţit cu 25/19, adică vreo 31,6% mai mulţi bani, se înşală amarnic. Şi se înşală pentru că nu ia în seamă două aspecte: creşterea celui mai mare şi mai important impozit indirect va lovi în consumatorul final, cumpărătorul de bunuri şi servicii, a cărui primă reacţie va fi să cheltuiască mai puţin, de unde rezultă reducerea consumului; al doilea aspect îl reprezintă abilitatea firmelor, ajunse în stadiu de supravieţuire, de a fenta sistemul fiscal. Ambele aspecte, cumulate, vor duce la colectarea la buget, din TVA, a mai puţini bani decât şi-a planificat Guvernul, dacă nu chiar a mai puţini bani decât înainte!

La fel şi cu cota unică. Economia funcţionează pe trei paliere: zona albă, zona gri şi zona neagră. Graniţele dintre cele trei sunt foarte sensibile şi reacţionează, rapid, la modificările fiscale. Scopul oricărui guvern este să împingă cât mai mult din zona neagră spre zona gri şi din zona gri spre zona albă. O creştere a cotei unice va stimula tocmai mişcarea în sens invers, din nou cu rezultate negative în zona încasărilor bugetare. Aşa că ori cu creşterea TVA, ori cu cea a cotei unice, ori - Doamne fereşte! - cu amândouă riscăm să ne trezim din lac în puţ...

Şi mai e un aspect: de ce să acceptăm cu toţii o curbă de sacrificiu? Ca să ajutăm o guvernare care şi-a arătat incompetenţa şi limitele? Ca să salvăm un stat umflat, anchilozat şi corupt? Un stat care nu vrea să se reformeze şi pace? Un aparat pentru care singurul lucru sfânt este clientela politică? Nu, mulţumim! Există şi alte soluţii. Doar n-am ajuns atât de rău încât să mergem duşi de mânuţă, de micul Boc, la groapă!