Poveste din România falită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De doi ani, fosta mea maşină se degradează pe trotuar, în faţa blocului. În tot acest timp n-am reuşit să găsesc un om care să vrea să câştige nişte bani de pe urma ei.

Am apelat la mai toate cunoştinţele. În primul rând, fireşte, la cei câţiva mecanici auto şi şoferi profesionişti pe care-i cunosc. Planul meu era simplu şi convenabil pentru toată lumea. Cel puţin aşa mi se părea mie. Omul trebuia să vină să vadă maşina. Apoi, să facă o evaluare a reparaţiilor. Dacă suma nu-mi depăşeşte posibilităţile, eu să-i dau banii şi el s-o ducă-n service. Apoi s-o vândă - cu acte - iar din profit să-şi oprească o parte cu care cădem de la început de-acord. Pe mine să mă cheme doar când e de semnat. Pentru că nu fac faţă birocraţiei, pentru că n-am timp şi pentru că sunt bâtă atât în materie de mecanică auto, cât şi de formalităţi.

Teoretic, existau două  posibilităţi. Fie omul să-mi spună „Frate, nu merită niciun efort, dă-o la fiare vechi şi fii fericit c-ai scăpat de ea!" (maşina nu e eligibilă pentru „Rabla"), fie să existe un cât de cât profit, pe care să-l împărţim. Pentru a treia variantă, vânzarea fără acte, n-a fost nevoie să caut amatori, m-au căutat ei pe mine (bileţele pe maşină), dar în aşa ceva nu mă bag. Cunosc cel puţin un caz în care actele nu s-au mai făcut niciodată.

Ei, bine, planul meu a eşuat nu pentru că n-am avut bani pentru reparaţii, nu pentru că evaluarea iniţială s-a dovedit a fi ridicol de optimistă, nu pentru cine ştie ce alt motiv pe care ţi l-ai putea imagina. Planul a eşuat înainte de pasul 1: n-am reuşit să aduc un om care măcar să vadă maşina!!

Între timp, fireşte, mi se strânge inima în fiecare zi când o văd. Când i-a murit electromotorul, maşina mergea foarte bine! Pe urmă, fireşte, a murit şi bateria, a ruginit o aripă, s-a dezumflat o roată... Iar în urmă cu două nopţi s-a-ntâmplat lucrul de care mă temeam cel mai tare: a-nceput dezmembrarea... Deocamdată i-au forţat ambele încuietori ale uşilor, au săltat capota şi-au furat cele două piese defecte. Acum, capota nu se mai poate închide şi uşile nu se mai pot deschide. Mâine...

Opinii

Mai multe de la Tudor Calin zarojanu


Ultimele știri
Cele mai citite