Elvis şi Michael

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am văzut, la mică distanţă în timp, filmele „This Is It“ şi „Elvis“. Tulburătoare amândouă.

Dacă despre Michael Jackson mai ştiam câte ceva, despre Elvis Presley pot să spun, cu ruşine, că - raportat la ceea ce am aflat - nu ştiam mai nimic. Cum ar fi faptul că, între 23 de ani (vârstă la care era deja celebru) şi 33, nu a ieşit niciodată pe scenă! Cum ar fi că era un tip cu umor, capabil inclusiv de autoironie. Cum ar fi că era nemărginit de generos, asigurând nu doar întreţinerea familiei, ci şi a unei mici armate de prieteni şi cunoscuţi, cărora - între altele - le-a dăruit peste o sută de maşini!

În cei zece ani de absenţă din concerte s-a lăsat târât în distribuţia a vreo treizeci de filme de doi lei - pe care le-a ironizat ca atare. Revenirea pe scenă avea toate şansele să fie tardivă - mai ales că, între timp, Beatles cucerise America -, dar s-a dovedit a fi a doua tinereţe, mai explozivă şi mai creativă decât prima. Cu un preţ ridicat, e drept: destrămarea căsniciei, dramă cu care nu s-a împăcat până la sfârşit. Sfârşit precedat de severe probleme medicale - al doilea preţ al efortului - şi anticipat de o dureroasă reconsiderare a întregii, prea scurtei vieţi. E greu să nu fi tulburat văzând un Elvis supraponderal care, la 42 de ani, cu doar şase săptămâni înainte de moarte, cântă cu ultimele puteri „And now, the end is here and so I face the final curtain"...

Cât despre Jackson, „This Is It" ne arată un Michael motivat din plin, trepidant, hotărât să tragă şi el o spectaculoasă cortină finală şi, la fel ca idolul său - al cărui destin l-a „copiat" parţial - animat de un umor pe care nu i-l ştiam. Mai mult, toţi cei din jurul lui sunt trup şi suflet pentru nebunescul proiect al celor 50 de spectacole, încât e ridicol scenariul conform căruia totul era făcut de formă, fără intenţia sau speranţa de a ieşi ceva.

Michael a trăit izolat. Elvis, din contră, înconjurat de familie şi prieteni. Dar amândoi au murit singuri, chinuiţi de întrebări fără răspuns.
Are you lonesome tonight...? 

Opinii

Mai multe de la Tudor Calin zarojanu


Ultimele știri
Cele mai citite